Doua dezbateri de știință marca Humanitas

Bucuresti - 27 septembrie 2019 -

Editura Humanitas vă invită să participați la două dezbateri de știință, sâmbătă, 28 septembrie, la ora 17.00 și duminică, 29 septembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cele două întâlniri sunt incluse în programul de evenimente și prezentări de știință din cadrul Bucharest Science Festival.

Pot oamenii să înțeleagă inteligența animalelor?

Librăria Humanitas de la Cișmigiu va găzdui sâmbătă, 28 septembrie, la ora 17.00, o dezbatere pornind de la volumul Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?, cea mai recentă carte a etologului Franz de Waal publicată în colecția de știință a Editurii Humanitas, în traducerea lui Carmen Strungaru. Una dintre cele mai populare cărți de știință din ultimii ani, bestseller New York Times, este în același timp o foarte bună prezentare a istoriei cercetării comportamentului animal și o pledoarie pentru a repune în discuție supremația absolută a inteligenței umane.

Specialiștii invitați la dezbatere sunt: Conf. Carmen Strungaru, etolog, departamentul de Anatomie, Fiziologie animală și Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din București, Prof. Mircea Flonta, cu contribuții în domeniile filosofia biologiei, filosofia științei, și teoria cunoașterii, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București, Prof. Radu J. Bogdan, profesor de filosofia minții și științe cognitive la Tulane University, profesor invitat și directorul programului de master în științe cognitive Open Mind, Universitatea din București, și Doru Căstăian, profesor de filosofie și autor. Dezbaterea va fi moderată de Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință Radio România Cultural.

Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor? ne poartă într-o călătorie fascinantă prin lumea surprinzătoare a cogniției animalelor, care nu sunt niște simple mașinării ce răspund la stimuli și reacționează mânate numai de instinct. Autorul ne arată felul în care cercetările din ultimele decenii au descoperit că primatele își pot face planuri pentru viitor și pot folosi unelte, că delfinii sunt capabili de empatie și se pot striga pe nume, că unele păsări au o memorie vizuală uimitoare și chiar se pot recunoaște în oglindă, sau că elefanții își pot da seama ce sex au oamenii cu care interacționează. Cartea lui Frans de Waal ne va face astfel să reexaminăm tot ceea ce credeam că știm atât despre inteligența animalelor, cât și despre a oamenilor.

„De ce e omenirea atât de înclinată să subestimeze inteligența animalelor? Le negăm în mod constant capacități pe care le considerăm de la sine înțelese în ceea ce ne privește. Ce se ascunde în spatele acestei atitudini? În încercarea de a înțelege la ce nivel mental operează celelalte specii, trebuie să admitem că adevăratele provocări nu vin numai din partea animalelor, ci și din partea noastră. [...] Înainte de a ne întreba dacă animalele posedă un anumit tip de inteligență, în special una de care suntem atât de atașați, trebuie să depășim măcar rezistența internă de a recunoaște această posibilitate. De aici și întrebarea centrală a acestei cărți: «Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?»“ (Frans de Waal)


Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook, aici:


https://eventbook.ro/other/bilete-dezbatere-despre-inteligenta-animalelor


Problemele de etică în era inteligenței artificiale

Duminică, 29 septembrie, la ora 17.00, Editura Humanitas vă propune partea a doua a dezbaterii despre viitorul inteligenței artificiale. De data aceasta vom lua în considerare aspectele legate de etică fără de care evoluția tehnologiei poate duce la rezultate care ne pot lua prin surprindere. Discuția va avea loc în librăria Humanitas de la Cișmigiu, iar invitații sunt Alexandra Cernian, lector la Facultatea de Automatică și Calculatoare (Universitatea Politehnică București), trainer și senior consultant, cu preocupări în domeniile baze de date, ingineria programării, inteligența artificială, Business Intelligence, Big Data & Data Mining, Opinion Mining/Sentiment Analysis, tehnologii semantice, și Constantin Vică, lector la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București), cercetător cu specializarea filosofie practică în domeniul internetului şi al tehnologiei web. Moderator: Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural.

Dezbaterea face parte din seria de evenimente din cadrul Bucharest Science Festival și este însoțită de două recomandări de lectură din colecția Știință a Editurii Humanitas: Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale de Max Tegmark și Pot face roboții dragoste? 12 întrebări despre transumanism de Laurent Alexandre și Jean-Michel Besnier.


​​„Cred că ambele probleme, și cea etică, și cea a alinierii obiectivelor, sunt probleme cruciale care trebuie rezolvate înainte de crearea unei superinteligențe. Pe de o parte, amânarea lămuririi aspectelor etice până după ce se construiește o superinteligență cu obiective aliniate ar fi iresponsabilă, ba chiar catastrofală. O superinteligență perfect obedientă ale cărei obiective se aliniază automat cu cele ale proprietarului ei uman ar fi un fel de Obersturmbannführer SS Adolf Eichmann mult amplificat: lipsită de busolă morală și de inhibiții, ar pune în aplicare cu o eficiență nemiloasă obiectivele proprietarului ei, oricare ar fi acestea.“ – spune Max Tegmark în introducerea capitolului dedicat eticii din cartea sa, Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale.

Vorbind despre scenarii posibile, Jean-Michel Besnier, medicul în general entuziasmat de posibilitățile pe care le deschide tehnologia, devine, la rândul lui, precaut în schimbul de idei cu eticianul Laurent Alexandre în volumul Pot face roboții dragoste? 12 întrebări despre transumanism: „Există un mare risc ca medicii să ajungă infirmierele anului 2030: vor fi subordonaţi algoritmului, așa cum sunt astăzi subordonate infirmierele medicilor. Un alt efect colateral îl constituie faptul că etica medicală nu va mai fi produsul explicit al judecății medicului: ea va fi rezultatul, mai mult sau mai puțin implicit, al sistemului expert. Puterea medicală și etică se va afla în mâinile celor care vor concepe programele. Aceste sisteme experte vor fi niște monștri de putere și inteligență. Liderii economiei digitale (Google, Apple, Facebook, Amazon), precum și IBM și Microsoft vor fi fără îndoială stăpânii acestei noi forme de medicină.

"Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook, aici: https://eventbook.ro/other/bilete-probleme-de-etica-in-era-inteligentei-artificiale

Evenimentele fac parte din seria de dezbateri și prezentări de știință din cadrul Bucharest Science Festival (25-29 septembrie). Puteți consulta programul complet pe site-ul festivalului: https://www.bucharestsciencefestival.ro

Anda Visan
Coordonator PR & Marketing
EDITURA HUMANITAS
Piata Presei Libere nr. 1
Corp C, etaj 1, Sector 1
013701 Bucuresti, Romania

Tel: 021 408 83 59
Fax: (+4021) 408 83 51
Mobil: 0721973948
www.humanitas.ro
www.libhumanitas.ro (magazin online)

Cuvinte cheie:  Editura Humanitas  librăria Humanitas  Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?  Franz de Waal  Carmen Strungaru  Alexandra Cernian 

Imagini

Doua dezbateri de știință marca Humanitas
Doua dezbateri de știință marca Humanitas

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.