Bucuresti - 24 septembrie 2019
-
Editura Humanitas vă invită joi, 26 septembrie, de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la dezbaterea dedicată volumului Timpul ce ni s-a dat. Memorii. 1944-1959 de Annie Bentoiu.
La eveniment vor participa Ioana Bentoiu, Cristina Cioabă, Ioan Stanomir și Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas.
Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook*.
• • •
Annie Bentoiu (1927–2015) a fost martora atentă a nenumăratelor semne prin care s-a manifestat instaurarea comunismului în România. Nu s-a mulţumit să observe; a citit despre cele trăite, a reflectat asupra lor, a descoperit mecanisme. De aceea, amintirile ei depășesc genul memorialistic. Ele se constituie într-un veritabil manual de istorie – viu, pasionant – a acelor vremuri cumplite.
„Trebuie să insist în a-mi reaminti, nu-mi pot permite să uit, pentru că ceea ce vreau este să înţeleg. Vreau să aflu cum a fost deformată în adâncime natura relaţiilor dintre oameni, cum s-a ajuns să ne fie atât de frică unii de alţii, cum s-a petrecut în atâţia dintre noi degradarea demnităţii personale, a impulsului spre libertate şi a celui spre transcendenţă.“ – Annie Bentoiu
„Dintre cărţile pe care, ca editor, le-am publicat în aproape trei decenii, cel mai mare respect îl am pentru Timpul ce ni s-a dat. Din peisajul cultural al acestor ani, Annie Bentoiu e, poate, fiinţa cea mai aleasă pe care mi-a fost dat s-o întâlnesc. Ea e martora, ultimul cronicar al românilor. Avea toate calităţile pentru a umple rolul acesta: inteligenţă, caracter, spirit de observaţie, cultură istorică, umanistă, juridică şi politică, talent literar, o viaţă pusă la teasc.“ – Gabriel Liiceanu
„Cartea doamnei Bentoiu e scrisă cum îmi închipuiam că se va face mult mai târziu: fără patimă, fără complexe, cumpătat, cu toate nuanţele îndoielii, într-un cuvânt, cu bun-simţ. Prezentată astfel, istoria trăită pierde poate din patetismul ei extravagant pentru noi toţi, cei care am suportat-o, dar câștigă în credibilitate.“ – Monica Lovinescu
ANNIE BENTOIU, fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, şi-a petrecut copilăria alternativ în Bucureşti şi Olteniţa. A urmat liceul la foarte tradiţionala Şcoală Centrală de Fete din Capitală; studii universitare la Facultatea de Drept; cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. Căsătorită din 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu. Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română şi (la Lausanne, Éditions de l’Aire) mai multe volume de poezie şi proză poetică: Poèmes I, Poèmes II, Dix méditations sur une rose, Phrases pour la vie quotidienne, Voyage en Moldavie. În limba română i-au apărut un roman de debut (Strada Mare, EPL, Bucureşti, 1969) şi câteva traduceri din franceză. A publicat în primă ediţie cele două volume de memorialistică intitulate Timpul ce ni s-a dat la Editura Vitruviu (în 2000, respectiv 2006). Reeditate la Humanitas în 2007, respectiv 2009, memoriile lui Annie Bentoiu apar acum pentru prima dată într-un singur volum.
• • •
ANNIE BENTOIU, TIMPUL CE NI S-A DAT. MEMORII, 1944–1959
Editura Humanitas, 2019
ISBN 978-973-50-6401-3
format 15x21 cm, 832 pagini, 99 lei
.
Cuvinte cheie:
Annie Bentoiu Timpul ce ni s-a dat Ioana Bentoiu Cristina Cioabă Ioan Stanomir Lidia Bodea Humanitas Eventbook Gabriel Liiceanu Monica Lovinescu