De aproape trei decenii, Universitatea Spiru Haret este lider în domeniul învăţământului privat din România

Bucuresti - 12 septembrie 2019 -

În ultimele trei decenii, peste 325.000 de români au absolvit Universitatea Spiru Haret. Succesul celei mai mari instituţii de învăţământ superior privat din România este datorat preocupării continue pentru inovaţie în educaţie. Introducerea caracterului pluridisciplinar în învăţământul superior din România a fost realizată în premieră de Universitatea Spiru Haret, încă de la înfiinţare. Au urmat apoi multe alte premiere în domeniu, cum ar fi platforma de e-learning Blackboard sau un amplu program de informare şi consiliere a liceenilor. 

În prezent, Universitatea Spiru Haret are în structura sa centre universitare proprii în București, Brașov, Câmpulung Muscel, Constanța și Craiova. Domeniile de învăţământ (Ştiinţe economice, Ştiinţe juridice, Ştiinţe administrative, Informatică, Psihologie, Pedagogie, Medicină veterinară, Educaţie fizică şi sport, Filologie) sunt structurate în 14 facultăţi, 42 programe de studii universitare de Licenţă, 31 programe de Masterat și 45 programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă acreditate sau autorizate să funcţioneze în conformitate cu prevederile legale la care predau un număr de 442 de cadre didactice ce dețin titluri universitare și doctorate în domeniu.

Blackboard, cea mai mare platformă de E-learning din lume

Universitatea Spiru Haret a achiziţionat din anul 2006 platforma de e-learning Blackboard, un suport online ce vine în completarea activităţii didactice tradiţionale asigurând simultan pregătirea şi evaluarea studenţilor, dar şi comunicarea cu aceştia. Cu o interfaţă prietenoasă şi uşor de utilizat, Blackboard permite derularea activităţii didactice online. În baza logării cu contul personal, studenţii au acces la cursuri şi materiale suport atât în format text, cât şi sub formă de fişiere audio-video cu grafică atractivă. Tot prin intermediul platformei, se poate consulta avizierul electronic pentru informaţii privind orarul, programarea examenelor sau notele obţinute.

La nivel de evaluare, platforma Blackboard oferă posibilitatea testării şi monitorizării computerizate a activităţii fiecărui student. Astfel, studenţii au de rezolvat aplicaţii, de creat eseuri sau de parcurs grile de evaluare pe durata întregului semestru, existând inclusiv posibilitatea de a susţine examinarea finală cu ajutorul platformei.

Proiectul Liceenii, un demers interactiv educaţional naţional

Interacţiunea directă dintre reprezentanţii Universităţii Spiru Haret şi viitorii studenţi a fost iniţiată în urmă cu şase ani prin proiectul Liceenii, USH fiind prima instituţie de învăţământ superior care s-a antrenat într-un asemenea demers având ca partener Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Proiectul a devenit unul naţional, iar în anul şcolar 2018 – 2019 peste 10.000 de elevi din ţară au participat la aceste întâlniri cu profesorii şi absolvenţii universităţii. Pentru Liceenii a fost gândit un sistem de beneficii prin care elevii pot participa la şedinţe gratuite de meditații la limba română și matematică cu profesorii USH, dar şi la şedinţe de consiliere şi orientare în carieră alături de specialiştii departamentului de Consiliere și Orientare Profesională din cadrul universității. Programul va continua şi în anul şcolar 2019 – 2020, liceenii alături de părinţi fiind invitaţi şi la acţiuni de gen Porţi Deschise în centrele universitare pentru a cunoaşte baza materială, dar mai ales o parte din profesori.    

Proiecte ambiţioase în toate segmentele educaţionale

Universitatea Spiru Haret, din perspectiva de lider în zona învăţământului superior îşi concretizează expertiza educaţională şi în învăţământul preşcolar, şcolar, postliceal şi postuniversitar.

Colegiul Universitar Spiru Haret este o instituţie de învăţământ terţiar (postliceal), cu o politică expansivă ce vizează dezvoltarea viitoare a elevilor şi pe alte arii profesionale de interes şi care oferă calificări profesionale în domeniul Sanitar, Informatică, Producţie media şi Detectiv particular.

De asemenea, Grădiniţa Prietenii mei şi International Premium School of Bucharest sunt două iniţiative educaţionale în segmentul preşcolar şi şcolar create de specialişti în învăţământ adaptate în permanenţă nevoilor de cunoaștere și dezvoltare ale fiecărui elev în vederea integrării sale sociale, în context european.

Din acest an, sub umbrela Universității Spiru Haret și a Fundației România de Mâine a fost lansată Platforma de Educație Avansată LəRN de un grup de profesioniști în educație, comunicare, antreprenoriat, inovație socială și cultură. Platforma LəRN oferă o soluție inovatoare în formarea profesională a managerilor și liderilor pentru o mai bună integrare pe piața muncii de astăzi printr-o serie de trei formate educaționale: Programul de Formare în Managementul Cultural, Programul de Formare în Inovare Socială și Programul de Formare în Coaching și Dezvoltare Personală.

______________________________________________________________________________



Despre Universitatea Spiru Haret

La 19 ianuarie 1991 a luat fiinţă Fundaţia România de Mâine, instituţie social-umanistă de cultură, ştiinţă şi învăţământ cu caracter nonprofit, potrivit prevederilor Legii pentru persoanele juridice nr. 21/1924 şi, în cadrul acesteia, Universitatea Spiru Haret.

Universitatea Spiru Haret a fost creată şi organizată după modelul Universităţii Harvard, având drept spirit tutelar pe marele om de ştiinţă, reformator şi ctitor al învăţământului modern în România, Spiru Haret, a cărui activitate ştiinţifică, educativă şi social-culturală a avut şi are o deosebită însemnătate şi rezonanţă în societatea românească.


➡ Descoperă Universitatea Spiru Haret şi fii student haretist de la 1 octombrie 2019! #studentlaUSH


 



 

Laura Grigore, Departamentul Marketing, Relaţii Publice şi Comunicare
Email: pr@spiruharet.ro, laura.grigore@spiruharet.ro
Telefon: 021.314.00.75 int. 10028 int. 10011
Mobil: 0743146653

Cuvinte cheie:  Universitatea Spiru Haret  e-learning Blackboard  Ştiinţe economice  Ştiinţe juridice  Ştiinţe administrative  Informatică  Psihologie  Pedagogie  Medicină veterinară  Educaţie fizică şi sport  Filologie  Proiectul Liceenii  Colegiul Universitar Spiru Haret  

Imagini

 De aproape trei decenii, Universitatea Spiru Haret este lider în domeniul învăţământului privat din România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.