Modificarea legislației specifice în Parlament, ultima șansă pentru sistemul de termoficare din București înainte de colapsul previzibil din sezonul de iarnă 2019-2020

Bucuresti - 05 august 2019 -

Distrugerea sistemului de termoficare  al Capitalei și subminarea procesului de insolvență a ELCEN de către Primăria Municipiului București (PMB) nu pot fi oprite decât de voința politică a coaliției de guvernare, prin acțiune imediată.

În spiritul transparenței totale, asumat odată cu preluarea poziției de administrator judiciar al ELCEN, dorim să vă informăm cu privire la demersul efectuat de compania noastră, SIERRA QUADRANT, în vederea modificării legislației primare în Parlament, astfel încât amenințările la adresa situației financiare a ELCEN, în particular, și la adresa sănătății sistemului public de termoficare din București, în general, să fie eliminate.


În acest sens, în urma discuțiilor cu oficialii ministerului Energiei (acționar majoritar al ELCEN - 97,5%) am transmis domnului ministru Anton Anton o adresă prin care solicităm inițierea acțiunilor necesare în vederea modificării/completării Ordonanței nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei, precum și a OUG 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie.


Subliniem faptul că eforturile depuse de SIERRA QUADRANT în vederea redresării ELCEN, o companie de interes strategic național, sunt afectate de cadrul legislativ deficitar, care nu poate fi modificat decât în urma implicării actorilor politici aflați la guvernare.


Fără această implicare, blocajele apărute ca urmare a acțiunii și/sau inacțiunii PMB, care este principala instituție responsabilă pentru situația actuală în care se găsește sistemul de încălzire centralizată din București, se vor repeta la nesfârșit, făcând imposibilă refacerea din temelii a arhitecturii acestui sistem.


De altfel, așa cum se poate observa din rândurile ce urmează,  cele patru modificări legislative solicitate vizează crearea unui cadru ferm de acțiune care să nu mai permită PMB și RADET să se eschiveze de la plata sumelor datorate, de la eficientizarea reală a activității de furnizare sau de la îndeplinirea demersurilor necesare pentru asigurarea unei relații oneste și eficiente cu producătorii de energie termică, periclitând astfel definitiv sistemul de termoficare.


Modificările legislative necesare vizează următoarele patru mari direcții de acțiune:


1. Asigurarea din bugetele locale a sumelor necesare acoperirii subvenției.


În teorie, RADET are pârghiile necesare pentru a sesiza Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) cu privire la neefectuarea plăților de către PMB în contul subvenției, astfel încât să poată fi emis un ordin comun de ministru prin care să fie alocate bugetelor locale cote defalcate din impozitul pe venit, strict pentru plata furnizorilor de energie.


În practică, PMB (care a înființat, a organizat, coordonează, monitorizează și controlează RADET) nu achită subvenția către RADET, care la rândul său nu plătește producătorii de energie termică, neexistând niciun fel de sancțiune pentru această inacțiune. În plus, producătorii de energie, cei mai afectați de neplata subvenției, nu au la dispoziție nicio posibilitate de a sesiza autoritățile competente.


De aceea, considerăm necesară completarea art. 3 alin. (5) din din OG 36/2006,  cu prevederi care să permită producătorilor de energie termică să poată sesiza direct MDRAP, în vederea emiterii ordinului comun de ministru prin care să fie alocate cotele defalcate din impozitul pe venit pentru bugetele locale, aceste sume urmând să fie virate în conturile escrow ale furnizorilor de energie termică.


De asemenea, apreciem că se impune stabilirea unei sancțiuni semnificative aplicabilă autorităților administrației publice locale care nu cuprind în bugetul local sumele necesare plății subvenției.


2. Necesitatea instituirii unei obligații în sarcina autorităților administrației publice locale pentru acordarea în avans a subvenției.


PMB a aprobat și a semnat cu foarte mare întârziere Convenția de justificare a avansurilor pentru sezonul de termoficare 2018-2019. Cu toate acestea, nu doar că ELCEN nu a beneficiat de acordarea în avans pentru luna noiembrie 2018 a subvenției, dar, începand cu ianuarie 2019, PMB nu a mai efectuat nicio plată către ELCEN și ROMGAZ până la data de 12.07.2019.


De aceea, considerăm necesară modificarea/completarea art. 5 și 51 din OG 36/2006  astfel încât autoritatea locală să fie obligată să plătească pe tot parcursul anului acest avans, în cazul în care furnizorul aflat în coordonarea și monitorizarea autorității locale (în cazul de față, RADET) nu are resursele materiale necesare constituirii unei garanții în beneficiul producătorului care îi livrează agentul termic.


Nerespectarea unui angajament de o asemenea amploare și importanță de către PMB a condus la afectarea semnificativă a activității ELCEN și la transformarea de facto a acestei Convenții într-un mecanism juridic inoperabil pentru sezonul de termoficare 2018-2019


3. Tratamentul aplicat pierderilor financiare și tehnologice induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice. De asemenea, apreciem că se impune stabilirea unei sancțiuni semnificative aplicabilă autorităților administrației publice locale care nu-și onorează obligațiile asumate privind plata în avans a subvenției


Pierderile înregistrate de RADET din cauza instalaţiilor de transport şi distribuţie a energiei termice care au un grad avansat de uzură, peste 80% având o vechime în funcţionare de peste 20 de ani, sunt de notorietate publică.


Cu toate acestea, deși OG 36/2006 prevede la art. 52 alin.   (1) că aceste pierderi pot fi acoperite din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul PMB decât în anul 2017,  deși RADET era în dezechilibru bugetar încă de la intrarea în vigoare a OG 36/2006.


De aceea, considerăm necesară modificarea/completarea art. 52 alin.   (1) din OG 36/2006  în sensul de a obliga unitățile administrativ-teritoriale să își bugeteze și să plătească în anul următor pentru anul precedent pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, înregistrate de operatorii economici din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale. Aceste sume se vor vărsa în conturile  de tip ESCROW ale furnizorilor de energie termică.


De asemenea, apreciem că se impune stabilirea unei sancțiuni semnificative aplicabilă autorităților administrației publice locale care nu-și onorează obligațiile asumate privind bugetarea acestor sume.


4. Necesitatea modificării O.U.G. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie.


Potrivit art. 1 alin.  (1) din OUG 115/2001, producătorii și distribuitorii de energie termică au obligaţia să deschidă împreună cu distribuitori de gaze naturale conturi de tip ESCROW.


În cadrul contractului semnat de RADET cu ceilalți actori implicați în producerea și distribuția energiei termice, a fost identificată o problemă care poate conduce la un blocaj economic considerabil, ca urmare a faptului că noul furnizor care ar lua locul celui care își încetează activitatea (cazul foarte probabil al RADET) are posibilitatea blocării semnării unui nou contract de cont ESCROW, prin emiterea de pretenții care să afecteze interesele comerciale ale celorlalți semnatari ai acordului.



De asemenea, apreciem că amenda cuprinsă între 5.000-10.000 lei pentru refuzul semnării contractului, dar și pentru încasarea sumelor în alte conturi decât cele de tip ESCROW este nesemnificativă și nu descurajează astfel de comportamente.


De aceea, considerăm necesară modificarea/completarea OUG 115/2001  cu prevederi care să instituie în sarcina ANRE un mecanism de control, supraveghere și soluționare a  diferendelor la semnarea sau modificarea acestor contracte de tip ESCROW.


.

Cuvinte cheie:  ELCEN  PMB  SIERRA QUADRANT  RADET  ROMGAZ  ANRE 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.