BOGDAN CIUCLARU ȘI NONO SEMEN sunt REZERVELE DE STAT… la RADIO

02 august 2019, 01.36 - Media / Publicitate  

Bucuresti - 02 august 2019 -

Matinalul Digi FM are ceva mai multă sare de la mare și vânt în pupă, începând de luni, 5 august, pentru că la pupitrul Digi FM vin „Rezervele de Stat... la Radio”, Nono Semen și Bogdan Ciuclaru.

De luni până vineri, între 07:00 și 10:00, până la finalul lunii august, cei doi realizatori radio iau locul lui Miu și Striblea și-și fac de cap, de parcă ar fi în vacanță.

Rețeta lor? Invitați la fel de bine aleși, mai multă muzică și știri din 30 în 30 de minute, presărate cu muuulta briză, pentru dimineți cât mai lejere. 

“În august chiar pleacă toată lumea în vacantă? Nono! Adică Nono, colegul meu sigur nu pleacă. Și nici eu nu plec. Și-așa am ajuns noi la concluzia că ar cam fi nevoie de Ciuclaru și Nono fix dimineața, pe post de supereroi. Ăăă, pardon, pe post de rezerve de stat... la radio.  De fapt, nu vom fi doar la radio. Putem fi rezerve de stat la mare- la soare sau la munte și chiar la birou, în funcție de locul în care se află ascultătorii Digi FM. Și-o să aducem cu noi, în matinalul de vară, muzică bună, comentarii despre evenimentele la zi, dar și un strop de umor”, declară Bogdan Ciuclaru, responsabilul cu umorul în echipa de matinal de vacanță.

Lui i se alătură  Nono Semen, care ne spune că „E simplu și clar. Oamenii au nevoie de vreme faină în vacanță. Garantez! Când vin vara, dimineața, la radio e soare din Vamă până în Bora-Bora, veți vedea. O să vreți să mai venim la microfoane și de Crăciun, ca s-aducem zăpadă. Și dacă eu voi fi așa ocupat cu împrăștierea norilor, de cele mai bune glume se ocupă, inevitabil, maestrul Ciuclaru.”

Iar pentru cine e surprins de noua formulă a matinalului de vacanță de la Digi FM, directorul de programe, Cetin Rasit, aduce clarificări: „Colegii mei au atâtea dimineți la radio, în cursul săptămânii și în weekend, încât le-a fost greu să refuze un matinal împreună. La cum îi cunoști din programele Digi FM, garantez că fiecare dimineață cu Nono și Ciuclaru va fi o vacanță. Ascultă-i și-ai să vezi!”

Rezervele de stat.. la radio. Din 5 august la Digi FM.  Ca să știi.        

Postul de radio Digi FM este parte a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Dance FM și Chill FM.

Pentru mai multe informaţii:

Departamentul Comunicare și CSR

comunicare@rcs-rds.ro

Telefon: +40 31 400 42 44

www.digi-fm.ro

www.facebook.com/digifmradio



.

Cuvinte cheie:  Matinalul Digi FM  Nono Semen  Bogdan Ciuclaru  Digi24  RDS RCS  Pro FM  Dance FM  Chill FM 

Imagini

BOGDAN CIUCLARU ȘI NONO SEMEN sunt REZERVELE DE STAT… la RADIO

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.