Start-Up Nation 2018 - au fost verificate 10 965 de proiecte, 8 912 au fost admise, 866 au fost respinse, în clarificări 1187 de proiecte

22 mai 2019, 11.11 - Afaceri   Politic  

Bucuresti - 22 mai 2019 -

A doua etapă de înmânare a acordurilor de finanțare a programului Start-Up Nation 2018 s-a derulat astăzi la București. Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan - Radu Oprea a înmânat personal  aplicanților acordurile de finanțare semnate. Din acest moment firmele își pot începe activitatea, conform planului de afaceri.

Ministrul a ținut să-i încurajeze personal pe antreprenorii aflați la început de drum: „Le mulțumesc tuturor celor 33 514 antreprenori care au îndrăznit să creadă în Start-Up Nation în 2018. Astăzi selectăm în continuare și analizăm planurile de afaceri, astfel încât în foarte scurt timp să poată fi în posesia finanțării și să înceapă munca, pentru că va fi foarte mult efort. Eu cred că fericirea pe care o veți simți atunci când veți avea propria dumneavoastră afacere este ceva de neegalat. Știu cum este să fii om de afaceri, cu toate eforturile și barierele, cu toată lupta de a reuși, însă cred că ne unește spiritul antreprenorial, ideea de a fi hotărâti și de a reuși în viață. Vă felicit încă o dată și vă doresc ca afacerile să vă fie cât mai profitabile, atât pentru dumneavoastră, cât și pentru economia românească.”

Până la sfârșitul lunii se va finaliza analiza tuturor celor 13 000 de proiecte și va fi  publică lista celor care au  fost admiși la finanțare și cei care așteaptă clarificările. Începând cu a doua jumătate a lunii iunie vor fi  invitați la semnarea contractelor majoritatea proiectelor admise, existând și acea perioadă pentru contestații.

„La începutul programului Start-Up Nation 2017 ideea de a deveni antreprenor în România era aproape de 0, nu exista dorință. Astăzi, după ultimele cercetări sociologice, 6 din 10 tineri își doresc să devină antreprenori, asta înseamnă că ne-am atins scopul”- a declarat Ștefan –Radu Oprea.



.

Cuvinte cheie:  Start-Up Nation  Ministrul pentru Mediul de Afaceri  Comerț și Antreprenoriat  Ștefan - Radu Oprea 

Imagini

Start-Up Nation 2018 -  au fost verificate 10 965 de proiecte, 8 912 au fost admise, 866 au fost respinse, în clarificări 1187 de proiecte
Start-Up Nation 2018 -  au fost verificate 10 965 de proiecte, 8 912 au fost admise, 866 au fost respinse, în clarificări 1187 de proiecte
Start-Up Nation 2018 -  au fost verificate 10 965 de proiecte, 8 912 au fost admise, 866 au fost respinse, în clarificări 1187 de proiecte

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.