Rebranding aniversar: Maravela|Asociații devine MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman

Bucuresti - 07 mai 2019 -

La împlinirea a 5 ani de la înființare, firma de avocatură Maravela|Asociații declanșează un proces de rebranding ce include schimbarea denumirii în MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman și adoptarea unui nou logo.

Noul brand reunește nu numai numele fondatorilor Gelu Maravela, Alina Popescu și Ioan Roman, ci și inițialele numelor tuturor partenerilor actuali ai firmei (MPR), incluzându-le astfel pe Dana Rădulescu și Alexandra Rîmbu, ce au promovat începând din acest an la nivelul equity partner. Totodată, noul logo încorporează ca element grafic (litera M albă pe fond portocaliu) simbolul amintirii păstrate co-fondatorului Marius Pătrășcanu, plecat mult prea devreme și rămas pururea în inimile colegilor săi.

Prin noua denumire a firmei s-a dorit astfel evidențierea importantei contribuții a întregii echipe la înființarea și dezvoltarea firmei. Totodată, procesul de rebranding este menit a reflecta actuala poziție a firmei pe piață și următoarea etapă de evoluție a acesteia, atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

„Prin alinierea elementelor de branding ale firmei la resorturile reale ale echipei noastre de conducere, la statutul actual al firmei și la planurile noastre de dezvoltare la nivel internațional, ne dorim să dăm un imbold suplimentar evoluției noastre în următorii 5 ani, care sperăm să fie la fel de darnici cu noi ca și precedenții. Cu această ocazie, reiterăm deosebita recunoștință față de clienții, echipa, furnizorii și prietenii noștri, pentru încrederea și sprijinul de calitate acordate firmei de la înființare și până în prezent. Cu ajutorul vostru ne dorim să facem în continuare lumea (juridică și de afaceri) mai bună.” a menționat Alina Popescu.

Cu experiență de peste 15 ani în avocatura de business de înalt nivel, Alina Popescu este parteneri fondator și coordonează departamentele de concurență, drept contractual și tehnologie ale firmei, fiind de asemenea implicată în coordonarea departamentelor de fuziuni & achiziții, drept societar și arbitraj internațional. Ea deține o diplomă de Master (LL.M) în Dreptul Uniunii Europene acordată de Universitatea Montesquieu Bordeaux IV din Franța și diplomă de Licență în Drept acordată de Facultatea de drept a Universității București. Printre mandatele coordonate recent de Alina menționăm asistarea unor importanți clienți internaționali în investigații desfășurate de Consiliul Concurenței, autorizarea de către Consiliul Concurenței și alte autorități de concurență ale unor importante concentrări economice, asistență acordată unor importante companii multinaționale cu privire la diferite aspecte contractuale și de reglementare în materie de tehnologie și comunicații, reprezentarea statului român într-un important arbitraj internațional de investiții, asistarea mai multor companii străine în legătură cu achiziții de societăți pe piața din România etc. Înaintea înființării Maravela|Asociații (actualmente MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman), Alina a lucrat în cadrul Mușat & Asociații  și Rubin, Meyer, Doru & Trandafir .

„Sunt bucuros de această redenumire și sunt mândru de numeroasele reușite pe care firma le-a obținut în cei 5 ani de la înființare. Plănuim să continuăm în aceeași manieră, cu aceleași standarde ridicate de calitate și cu dorința de a crește într-un ritm alert. Ne-am propus și pentru următoarea perioadă să excelăm ca firmă full service de avocatură de business, cu accentul pus pe profesionalismul membrilor echipei, pe serviciile ireproșabile oferite clienților, pe valoarea acordată fiecărui membru al echipei și pe un mediu de lucru atractiv.” adaugă Ioan Roman.

Ioan Roman este, la rândul său, partener fondator al firmei, fiind coordonatorul practicii de litigii începând cu anul 2015. Este licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității București. Ioan a obținut rezultate remarcabile pentru clienții firmei în tot spectrul de dispute comerciale, administrative, de muncă, achiziții publice și arbitraje. Recent, Ioan a fost implicat reprezentarea statului român într-un arbitraj internațional de investiții, asistarea autorității fiscale australiene în recuperarea pe teritoriul României a unor debite importante, reprezentarea unuia din cei mai mari distribuitori de utilaje specializate într-un litigiu referitor la o procedură majoră de achiziții publice, gestionarea unor portofolii de zeci de litigii pentru importante companii multinaționale etc. Anterior, Ioan a făcut parte din echipele bpv Grigorescu Ștefănică, Tonucci & Partners și Protopopescu, Pușcaș și Asociații (fosta Sulica, Protopopescu, Vonica).

 „Sunt încântată de noua etapă în care a intrat firma și de potențialul acesteia, de care am fost conștientă de la bun început, cu atât mai mult cu cât eforturile noastre ale tuturor au dat roade. Calificativele la superlativ obținute pe plan internațional și național reprezintă dovada că deținem o echipă minunată și suntem o firmă cu înalt nivel al calității serviciilor furnizate.” continuă Dana Rădulescu.

Dana Rădulescu este partener al firmei, coordonator al departamentelor de insolvență, drept imobiliar și construcții și drept bancar și financiar ale firmei, fiind totodată implicată în coordonarea departamentelor de fuziuni și achiziții, drept societar și dreptul mediului. Dana deține o diplomă de Licență (LL.B.) acordată de Universitatea Paris I Pantheon-Sorbonne din Franța și este de asemenea licențiată în cadrul Facultății de Drept a Universității București. Dana a asistat recent un mare dezvoltator și operator european de parcări în achiziționarea unei parcări în Timișoara, liderul local din industria chimică, în contextul achiziției de active de la un mare producător român aflat în insolvență, un important grup israelian, în legătură cu achiziția unui grup de companii active în domeniul colectării, transportului, stocării și reciclării energiei verzi, un important grup american în achiziția unui producător de subansamble pentru industria auto etc. Dana a făcut parte anterior din echipele firmelor Rubin, Meyer, Doru & Trandafir, Vernon, David & Asociații și Borza & Asociații.

 „De la înființarea firmei am apreciat premisele ce au stat la baza fondării acestui brand românesc, cu care ne putem mândri. Sunt fericită că am ajuns în acest punct, încrezătoare în ceea ce urmează să realizăm și este de apreciat că se pune accent pe promovarea rapidă, conform meritelor. Consider că este un mediu de lucru excelent pentru avocații care doresc să evolueze și să atingă un înalt nivel de performanță.” a declarat Alexandra Rîmbu.

Alexandra Rîmbu este partener al firmei, coordonator al departamentelor de dreptul muncii și PPP și achiziții publice, co-coordonator al practicii de drept imobiliar și construcții și soluționarea disputelor și membru al departamentului de fuziuni & achiziții. Alexandra deține diplomă de Licență în Drept acordată de Facultatea de Drept a Universității București. Recent, Alexandra a asistat liderul local pe piața de înghețată în legătură cu preluarea acestuia de către un gigant european pe piața de bunuri de larg consum, un mare grup european specializat în servicii financiare pentru industria auto privind structurarea întregii politici cu privire la dreptul muncii a filialelor din România, un mare investitor german cu privire la politicile privind transferul de angajați, due diligence din prisma dreptului muncii în vederea achiziționării unor companii locale, o companie internațională de construcții și infrastructură în legătură cu aspecte litigioase privind executarea unor importante contracte de antrepriză în construcții etc. Anterior, Alexandra a făcut parte din echipele firmelor Almaj & Albu, Mușat & Asociații și J&A Garrigues.

„Încă de la început, am avut norocul să lucrez cot la cot cu parteneri de o mare valoare, care au avut aceeași contribuție ca și a mea la înființarea, conducerea și dezvoltarea unei firme de avocatură de succes. Ne dorim ca noua denumire să pună în prim plan echipa și să ajute firma în demersurile sale la nivel internațional.” a concluzionat Gelu Maravela.

Gelu Maravela, partener fondator, deține o experiență de peste 20 de ani în avocatura de business de înalt nivel, fiind de-a lungul carierei implicat în unele dintre cele mai mari tranzacții și dispute desfășurate în România. Fost magistrat, deținând o diplomă de Master (LL.M) de la Universitatea Warwick din Marea Britanie și o diplomă de licență de la Facultatea de drept a Universității București, Gelu coordonează în cadrul firmei practicile de fuziuni și achiziții, protecția datelor, energie & resurse naturale, drept farmaceutic & medical și dreptul penal al afacerilor, fiind de asemenea implicat în coordonarea departamentelor de litigii & arbitraj, PPP & achiziții publice, drept societar și contractual și tehnologie & comunicații. Recent, Gelu a asistat statul român într-un important arbitraj internațional de investiții, unul din liderii pe piața românească de telecomunicații privind politica de GDPR, una din cele mai mari companii petrochimice din Europa Centrală și de Sud-Est în legătură cu achiziția unor importante active de producție de la cel mai mare producător români, deținătorul celui mai mare producător român de înghețată în legătură cu achiziția de către una din cele mai importante companii multinaționale din lume, mai mulți furnizori internaționali și locali de servicii medicale în achiziția sau vânzarea de centre medicale etc. Anterior, Gelu a lucrat în cadrul Mușat & Asociații, Linklaters – biroul din Londra, Protopopescu, Pușcaș și Asociații (fosta Sulica, Protopopescu, Vonica) și a fost judecător la Judecătoria Sectorului 1 București.

Mai multe informații despre echipa, recunoașterea internațională și serviciile MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman sunt disponibile pe pagina oficială a firmei la
http://www.mprpartners.com

***

7 mai 2019

.

Cuvinte cheie:  Maravela  MPR Partners  Maravela  Popescu & Roman  Alina Popescu  Ioan Roman  Dana Rădulescu  Alexandra Rîmbu  Gelu Maravela 

Imagini

Rebranding aniversar: Maravela|Asociații devine MPR Partners | Maravela, Popescu & Roman

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.