Lansarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila, județul Ilfov”

Chitila - 19 martie 2019 -

Orașul Chitila, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila, județul Ilfov”, cod SMIS 119283, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din resurse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale.

Contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, în calitate de Organism Intermediar, este în valoare de 8.766.492,40 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 5.030.173,62 lei.

Proiectul se implementează în orașul Chitila, județul Ilfov, pe o durată de 33 de luni, între 01.09.2017 și 30.05.2020.

Obiectivul general al proiectului constă în aplicarea unor măsuri de eficiență energetică în vederea reducerii emisiilor de CO² la nivelul Orașului Chitila și îmbunătățirii calității vieții urbane. Creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din Orașul Chitila se va asigura prin realizarea unor lucrări de intervenție care să determine diminuarea consumurilor energetice pentru încalzirea apartamentelor, în condițiile asigurării și menținerii climatului termic interior, prin limitarea pierderilor de căldură către mediul exterior precum și ameliorarea aspectului urbanistic al localității.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează:

1. Creșterea numărului gospodăriilor cu o clasificare mai bună a consumului de energie în Orașul Chitila cu 437 gospodării din cadrul celor 10 blocuri vizate, prin sporirea eficienței izolației termice, la finalul implementării proiectului.

2. Scăderea estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent tone/an CO²) până la 758,74 t CO² în urma implementării acțiunilor de intervenții pentru cele 10 blocuri prin proiectul de față.

3. Eficientizarea consumului de energie termică pentru apartamentele din blocurile situate în Orașul Chitila, cuprinse în cererea de finanțare, prin reducerea consumului anual specific de energie pentru încălzirea spațiilor până la 69,98 (kwh/m²/an) datorat reabilitării termice a clădirilor, generând îmbunătățirea condițiilor de trai ale locatarilor vizați.

Pentru informații suplimentare cu privire la proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila, județul Ilfov”, persoana de contact este dna. Ghiulfidan Cruceru – Manager de Proiect, tel. (021)436.37.09 int. 22, e-mail: fondurieuropene@primariachitila.ro

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European

de Dezvoltare Regională prin Programului Operațional Regional 2014 -2020

www.inforegio.ro | facebook.com/inforegio.ro

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

.

Cuvinte cheie:  Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila  județul Ilfov  Programul Operațional Regional 2014 - 2020  Ghiulfidan Cruceru  

Imagini

Lansarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila, județul Ilfov”
Lansarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila, județul Ilfov”
Lansarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila, județul Ilfov”
Lansarea proiectului “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Orașul Chitila, județul Ilfov”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.