Ordonanţa pentru Start-up Nation 2018 a fost, în sfârşit, adoptată. Programul va fi lansat imediat după 15 decembrie

10 decembrie 2018, 10.58 - Afaceri   Politic   Evenimente  

Bucuresti - 10 decembrie 2018 -

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de urgenţă care modifică şi îmbunătăţeşte cadrul de funcţionare al programului Start-Up Nation, lansat anul trecut. Programul stimulează afacerile antreprenorilor debutanţi, oferindu-le un sprijin financiar care poate urca până la 200.000 de lei, incluzând un avans de 30%.

”Răspundem, prin această ediție, unor necesități economice reale, avantajând regiunile și domeniile care au nevoie de cea mai mare susținere din partea statului. Forma finală a schemei de minimis este publicată pe site-ul ministerului și testăm platforma online de înscriere în program, astfel încât în a doua decadă a lunii să deschidem aplicația”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Ștefan Radu Oprea.

Modificările simplifică procedurile greoaie, scoate procedurile contestate de antreprenori şi schimbă punctajul în unele zone ale grilei de evaluare.

Astfel, regula cu primul venit, primul servit a fost eliminată în această a doua ediţie a programului. Regula a fost justificată de Ştefan Radu Oprea ca necesară pentru a trezi emulaţia printre întreprinzători, ”să aducă numarul maxim de întreprinzatori în program”. Însă acum, dat fiind succesul demonstrat al primei ediţii, ea nu mai e necesară: în 2017 au fost 19.297 aplicanți înscriși, 8.444 contracte semnate inițial, 8100 contracte active şi peste 21.000 de locuri de muncă nou înființate.

Totuşi, cu toate criticile întreprinzătorilor din zonele de top antreprenorial ale României (Bucureşti, Cluj şi Ilfov), regiunile subdezvoltate  din punctul de vedere al afacerilor au fost în continuare favorizate, beneficiind de 15 puncte în plus. Ministrul Oprea justifică măsura afirmând că trebuie, în spiritul echităţii, oferită „o şansă şi întreprinzătorilor din zonele mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, iar Start-Up Nation înseamnă şi să te duci în zone în care oamenii nu au spirit antreprenorial şi tu să le trezeşti această dorinţă”.

A crescut şi gradul de transparenţă al programului. Nu numai că punctajul planului de afaceri se calculează online pe aplicaţia ministerului, ci şi grila de evaluare a devenit mai precisă. De fapt, toată aplicaţia se face online: înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanţare sau detalierea planului de afaceri.

Punctajele au fost şi ele modificate, pe lângă producţie şi servicii, acum şi industriile creative (în care este inclus şi IT-ul, sectorul economic cu cea mai dinamică evoluţie a ultimilor ani), au fost  răsplătite cu punctajul maxim (30 de puncte).

În plus, procedurile au fost simplificate: pentru achiziţii e nevoie de o singură oferă în loc de trei, iar proiecţiile financiare au fost eliminate de tot.

Aplicația pentru Start-Up Nation 2018 va fi activă pentru 30 de zile lucrătoare, iar programul va finanţa 10.000 de proiecte. Pentru a vă califica, trebuie să obţineţi jumătate din punctajul maxim, respectiv 50 de puncte.

.

Cuvinte cheie:  Start-up Nation  Stefan Radu Oprea  guvern 

Imagini

Ordonanţa pentru Start-up Nation 2018 a fost, în sfârşit, adoptată. Programul va fi lansat imediat după 15 decembrie

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.