Bucuresti - 27 noiembrie 2018
-
Prioritățile Uniunii Europene în domeniul Comerțului, din timpul președinției române a Consiliului Uniunii Europene, au fost discutate la București, de ministrul Ștefan-Radu Oprea cu Bernd Lange, președintele Comisiei de Comerț Internațional a Parlamentului European. Cei doi oficiali au trecut în revistă dosarele legislative și nelegislative care vor fi gestionate în primul semestru din 2019.
”Prioritățile acestui mandat sunt corelate cu ideea de promovare a Uniunii Europene ca un actor global mai puternic, prin negocierea unor acorduri de comerț liber și a unui cadru de comerț internațional bazat pe reguli. Semnarea unui acord de comerț liber cu Vietnam este posibilă în primul semestru al anului viitor”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
La întâlnirea a participat și Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei europene.
Pe 23 ianuarie 2019, Ștefan-Radu Oprea va prezenta prioritățile președinției României la Bruxelles, în fața membrilor Comisiei de Comerț Internațional a Parlamentului European, în audiere publică.”Vom arăta în cele 6 luni de președinție ca suntem o națiune puternică si responsabilă care știe regulile democrației și care știe ca Europa e casa noastră.” promite ministrul Ștefan-Radu Oprea convins ca “țara nostră va elimina în următoarea jumătate de an toate neclaritățile privind competențele României și rolul ei în Uniunea Europeană.”
.
Cuvinte cheie:
Uniunea Europeana comert Stefan-Radu Oprea Bernd Lange Iuliu Winkler Comisia Europeana