Bucuresti - 30 octombrie 2018
-
Digi24 marchează astăzi trei ani de la tragedia „Colectiv” cu un maraton jurnalistic presărat cu reportaje, mărturii, dezbateri și interviuri. Edițiile speciale ale emisiunilor Jurnalul de seară și Imparțial fac bilanțul celor trei ani fără răspunsuri și fără vinovați. Călătorim în timp, alături de martorii evenimentului, pentru a afla ce putem face în viitor ca să evităm asemenea pierderi.
Ora 19:00, Piața Unirii
Ioana Ciurlea însoțește pas cu pas, pe traseul Piața Unirii - Splaiul Unirii - Piața Bucur, miile de oameni care și-au anunțat prezența la comemorarea victimelor incendiului de la Colectiv. Marșul se încheie în acorduri de chitară la monumentul din Piața Bucur.
“Colectiv a fost mereu mai mult decât un subiect de presă. Era locul în care mergeam în timpul liber, locul în care i-am cunoscut pe unii dintre cei care au fost în club în noaptea de 30 octombrie 2015. Am fost printre primii jurnaliști ajunși la locul tragediei, iar în cei trei ani care s-au scurs am urmărit aproape obsesiv subiectul. La trei ani de la Colectiv simt că am aceeași datorie: să îmi pun, în continuare, întrebări”, a declarat Ioana Ciurlea.
Orele 19:00 - 21:00, Jurnalul de seară în marș
Jurnalul de seară începe o dată cu Marșul Chitarelor în Piața Unirii. Ediția specială se desfășoară concomitent cu acesta până în fața fostului club Colectiv, unde Cosmin Prelipceanu dezbate alături de Eugen Iancu, Narcis Hogea, Oana Gheorghiu, Moise Guran, Cătălin Striblea și Vlad Voiculescu ce și dacă s-a schimbat ceva în mentalitate și societate după Colectiv.
"Este o zi de mare tristețe pentru România. Ni-i amintim pe oamenii care au murit acum trei ani, în condiții neelucidate până astăzi. Este revoltător că, după atâta timp, încă nu au fost stabiliți vinovații. Și ne aducem aminte și că, după Colectiv, oamenii au ieșit în stradă și au cerut dreptate. Pe care încă nu au pri-
mit-o", a spus Cosmin Prelipceanu.
Ora 21:00, Digi24
“Sunt dezamăgită.”
“Oamenii dragi pot fi oricând victimele unui nou Colectiv.”
“Nu s-a schimbat nimic.”
Declarațiile supraviețuitorilor se împletesc cu dezvăluiri în premieră într-un material de investigație România furată despre lungul și anevoiosul drum al dosarului Colectiv.
Ora 22:00, Digi24
We're not numbers we're free, we're so alive
And the day we give in is the day we die.
Sunt versurile albumului Good Bye to Gravity, lansat în 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv. “The day we give in is the day we die" este titlul unei piese care, deși n-a fost difuzată obsesiv la radio, a devenit arhicunoscută prin puternica ei încărcătură simbolică.
De la ora 22:00, Tudor Mușat va fi gazda supraviețuitorilor și apropiaților victimelor într-o discuție care-i comemorează pe cei pierduți și analizează resorturile celui mai tragic eveniment din istoria recentă a României.
Detalii pe Digi24, 30 octombrie, de la ora 20:00.
Digi24 transmite 24 de ore din 24, 7 zile din 7, informații despre temele de moment și evenimentele care pun lumea în mișcare. Parte a Grupului Digi | RCS&RDS, Digi24 abordează cu echidistanță și profesionalism subiectele relevante din actualitatea internă și internațională, oferind publicului emisiuni informative, dezbateri, analize și interviuri, sub sloganul ”Informația la putere”.
Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@rcs-rds.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
Digi24.ro
facebook.com/Digi24HD/
.
Cuvinte cheie:
Colectiv Digi24 Jurnalul de seara Impartial Romania furata