Bucuresti - 22 octombrie 2018
-
Violența domestică este extrem de prezentă în România, iar legea privind violența domestică - Legea 217/2003 - nu se aplică în toate mediile și pentru toate victimele.
„De ce nu se aplică legea?”, „De ce perpetuăm acest model disfuncțional de societate?”, „De ce acceptăm o <normalitate> greșită?”, „De ce suntem martori tăcuți la o temă atât de răspândită?”...
Documentarul „MARTORUL 217 - VIOLENȚA”, difuzat în premieră națională pe DIGI LIFE, duminică, 28 octombrie 2018, la ora 21:00, caută să ofere răspunsuri la aceste întrebări. Filmul va fi precedat de o dezbatere pe tema violenței în familie, găzduită de Digi Life de la ora 20:30.
Violența în familie a existat din totdeauna, dar nu s-a discutat despre ea sau a fost acceptată ca fiind ceva normal. Agresiunile în familie nu sunt un mit, ele reprezintă o realitate cu care s-au întâlnit femeile aproape din totdeauna, în relațiile lor. Și pe care le-au acceptat, pentru că nimeni nu le credea sau nu le ajuta în vreun fel. Când vine vorba de acest fenomen, între mediul rural și cel urban nu există diferențe notabile.
Statistica ne arată că 45% din actele de violență se întâmplă în mediul urban, iar 1,2 milioane de românce sunt agresate fizic de partenerul lor de viață. Mai tulburător este că aceleași date confirmă că 2 românce sunt ucise săptămânal de către iubiții violenți.
Miturile și prejudecățile despre violența în familie, învățate din copilărie, ne împiedică să realizăm faptul că este un act cu o conotație criminală, îndreptat împotriva unei persoane și care încalcă dreptul său fundamental la protecție și libertate. Astfel, s-a ajuns ca 7 din 10 cazuri să fie neraportate.
Documentarul „MARTORUL 217 - VIOLENȚA” dorește identificarea și mediatizarea acestor probleme sociale cu care se confruntă România prin intervievarea victimelor, dar și a agresorilor și reprezentanților instituțiilor care lucrează pentru combaterea acestui fenomen.
Eliana Ligia Rădulescu, victimă: M-a apucat de păr și cred că de vreo zece ori m-a lovit cu capul de gresie.
Ionel Iulian Derviș, agresor – condamnat pentru omor: Am îmbrâncit-o și în momentul în care am îmbrâncit-o aceasta s-a dezechilibrat, s-a lovit cu capul de șifonier, a căzut jos...
Elisabeta Căldărar, victimă – condamnată pentru omor: I-am smuls ciocanul din mână și i-am dat în neștire până în zece lovituri.
Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=w_eu33i6z6A&feature=youtu.be
Documentarul „MARTORUL 217 - VIOLENȚA” face parte dintr-o serie de opt documentare care abordează teme sensibile ale societății românești și care vor fi difuzate în curând pe Digi Life. Filmul documentar este o producție Oblique Media Film și Atic Pictures, regizat de Cristina Dobrițoiu și Titi Rădoaie, avându-i producători pe Adela Vrînceanu Celebidachi, Titi Rădoaie, Dan Iancău și Cristina Dobrițoiu. Filmul a fost realizat cu sprijinul OMD, Publicis Groupe, Avon și sentimente.ro.
.
Cuvinte cheie:
MARTORUL 217 - VIOLENTA DIGI LIFE Violenta in familie