Bucuresti - 06 septembrie 2018
-
Vineri, 31 august, anul curent, am primit la sediul fabricii noastre din Ploieşti vizita unei delegaţii a Ambasadei SUA în România. Delegaţia a fost condusă de către Excelenţa Sa, domnul ambasador Hans Klemm.
Cu acest prilej, reprezentanţii Ambasadei au participat la un tur al fabricii, în timpul căruia le-au fost prezentate metodele de producere, învechire şi îmbuteliere, precum şi date tehnice despre aceste procese tehnologice.
Un moment important al vizitei a fost prezentarea stadiului de realizare a investiţiei noastre de la New York, în valoare de circa 100 de milioane de dolari, începută în urmă cu aproximativ 2 ani, când, cu sprijinul Ambasadei SUA şi al Excelenţei Sale, domnul ambasador Hans Klemm, am participat la forumul investiţional Select USA.
La finalul vizitei, pentru marcarea unui moment istoric în producerea primului whisky românesc, Excelenta Sa, domnul Ambasador Hans Klemm a semnat unul dintre primele butoaie de single malt puse la învechit.
***
Despre Alexandrion Group:
Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de băuturi alcoolice din România. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaționale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediție specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziția de lider pe piața băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România.
Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în
portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Portofoliul grupului s-a dezvoltat în 2018 cu vinuri liniștite și spumante, după ce compania a achiziționat alte șase companii din domeniul producției de vin din România.
.
Cuvinte cheie:
Alexandrion Group Hans Klemm Alexander Vodka Alexander Lemon Alexander Gin single malt