Bucuresti - 20 august 2018
-
Partidul Mișcarea Populară condamnă refuzul conducerii Camerei Deputaţilor de a convoca o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru a investiga modul brutal al forţelor de intervenţie de a reprima protestul paşnic al românilor din Diaspora din 10 august.
„Ne așteptam la acest refuz, PSD a fugit dintotdeauna de responsabilitate. Cu toate acestea, faptul că social-democraţii încearcă să îngroape orice încercarea de a dezbate cu seriozitate abuzurile din Piaţa Victoriei este revoltător şi nu face decât să sporească suspiciunea implicării lor în înfiltrarea în mulţime a provocatorilor. Mai întâi, au trimis-o pe Viorica Vasilica în concediu, astfel încât vina să cadă pe altcineva, în cazul de faţă - Jandarmeria; astăzi, refuză convocarea plenului Parlamentului. Totul, pentru a nu fi forţaţi să se înfaţişeze în faţa unei Comisii de anchetă parlamentară, aşa cum ar fi firesc, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Prin urmare, PMP solicită înfiinţarea de urgenţă a unei Comisii de anchetă parlamentară cu participarea tuturor instituțiilor implicate pentru a investiga evenimentele zilei de 10 august din Piaţa Victoriei. „Este esențial să aflăm cine a trimis provocatorii în Piața Victoriei și, la fel de important, modul în care Guvernul a ales să dispună măsurile de intervenție împotriva populației pașnice în noaptea de 10-11 august. Trebuie să existe o minimă concordanță între declarațiile publice și acțiune. Alianța PSD-ALDE este însă o alianță de lași, în frunte cu președintele lor, Liviu Dragnea”, a conchis Eugen Tomac.
București, str. Nicolae Iorga nr.11, Sector 1
Telefon Vodafone: 073 485 0822
Telefon Fix: 031 438 1266
Email: comunicare@pmponline.ro
http://pmponline.ro
Cuvinte cheie:
PMP Partidul Miscarea Populara Camera Deputatilor