Chimcomplex Borzești anunță candidaturile înregistrate pentru componența noului Consiliu de Administrație

10 august 2018, 11.35 - Afaceri   Industrie  

Bucuresti - 10 august 2018 -

În contextul preluării de către Chimcomplex Borzești a grupelor de active Oltchim 1-5 și parțial 7, se constituie Compania Română de Chimie care urmează să integreze platformele industriale ale celor două combinate după finalizarea tranzacției.

Parte din strategia de business ce urmează să se implementeze în noua structură, este pozitionarea unor profesioniști de top la conducerea acestui grup. Astfel, Chimcomplex Borzești anunță candidaturile pentru componența noului Consiliu de Administrație, urmând ca decizia statutară să se ia în Adunarea Generală a Acționarilor din 23 august 2018.

Ștefan Vuza – Președintele Consiliului de Administrație

Cu o viziune de relansare industrială a României prin industria chimică, o industrie care istoric și structural a fost foarte puternică în anii 80, Ștefan Vuza are  o experiență de 15 ani în acest domeniu. În 2003 grupul SCR al cărui principal acționar este a achiziționat 94.85% din acțiunile Chimcomplex Borzești, unul dintre cei mai mari jucători din România de pe piața produselor chimice anorganice. Sub conducerea lui Ștefan Vuza, în 5 ani Chimcomplex Borzești a trecut de la structura de companie de stat la un model de business privat, cu un plan de creștere economică stabil pe termen lung, model realizat prin schimbarea strategiei de business și prin investiții masive în echipamente industriale moderne.

Ștefan Vuza este doctor în relaţii economice internaţionale, este licenţiat în comerţ exterior şi drept comercial. A absolvit studii postuniversitare de ştiinţe politice, psihologie industrială şi organizaţională și tranzacţii economice internaţionale.

Virgiliu Băncilă – Vice Președintele Consiliului de Administrație

Având o experiență vastă în industria chimică din România, Virgiliu Băncilă este doctor în chimie și are la activ peste 40 de brevete.

Intreaga sa carieră a fost în Chimcomplex Borzești, unde a început să lucreze ca inginer în 1967. Virgiliu Băncilă a fost numit în funcția de Director Tehnic de Producție la Combinatul Petrochimic Borzești în 1980, apoi a ocupat funcția de Director General din 1990 de unde a condus compania până în 2008, când s-a mutat în SCR Grup ca Vice Președinte și apoi CEO.

Ion Sturza – Membru în Consiliul de Administrație

Om de afaceri moldovean, absolvent al Universității de Stat din Moldova - Facultatea de Economie, Ion Sturza are peste 30 de ani de experiență în domeniul investițiilor private, petrol & gaze și comerț internațional. În prezent, Ion Sturza este Președinte al Consiliului de Administrație al Fribourg Capital, un grup de investiții fondat de el însuși, cu operațiuni în mai multe țări europene. Ion Sturza este implicat în diferite activități civice si de caritate, fiind membru activ al mai multor organizații. Printre altele, este fondatorul Fundației Sturza, care are o gamă largă de programe de sprijin care includ acordarea de burse de studii, susținerea orfelinatelor și sponsorizarea evenimentelor culturale. Ion Sturza are dublă cetățenie română și moldovenească și locuiește în București.

Ilinca von Derenthall – Membru în Consiliul de Administrație

Absolventă a Universității J.W. Goethe Universität, Frankfurt am Main (Germania), Facultatea de Economie, Ilinca von Derenthall deține peste 25 de ani de experiență profesională internațională în domeniul auditului, al serviciilor bancare de investiții și al managementului activelor. În ultimii 10 ani de carieră, Ilinca von Derenthall a ocupat funcția de Director General, Director Executiv și Ne-executiv în cadrul unor instituții financiare din Romania și Austria și a deținut responsabilități pentru operațiuni în mai multe țări, inclusiv Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Bulgaria, Cehia și Slovacia. Ilinca von Derenthall deține numeroase certificări profesionale (CEFA - Certified EFFAS Financial Analyst, Frankfurt am Main și Paris, CWMA - Consilier certificat de management al averii, Zürich, Elveția - Consorțiul directorilor - Stanford, SUA). Ilinca von Derenthall are cetățenie germană și în prezent locuiește la Viena.

Iuliu Liviu Cojoc – Membru în Consiliul de Administrație

Absolvent al Facultății de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Cluj Napoca cu specializare în tehnologia construcțiilor de mașini, Iuliu Liviu Cojoc are peste 20 de ani de experiență ca specialist în comerțul cu produse chimice fiind Asociat Fondator și Director General al grupului de firme Dafcochim, unul dintre cei mai importanți traderi de pe piața industriei chimice românești. În prezent Iuliu Liviu Cojoc deține și funcția de Președinte și Membru Fondator al ADIPA – Asociația Distribuitorilor și Importatorilor de Pesticide din Ardeal, care are ca principal scop promovarea și utilizarea responsabilă a produselor de protecție a plantelor.

Iuliu Liviu Cojoc este fluent în română, maghiară și engleză și locuiește în Târgu Mureș.

Despre Compania Română de Chimie

Compania Română de Chimie va integra platformele industriale de la Chimcomplex Borzești și Oltchim Râmnicu Vâlcea după încheierea tranzacției de cumpărare de către Chimcomplex Borzești a grupelor de active 1-5 și parțial 7 de la Oltchim.

Chimcomplex Borzești este unul dintre cei mai importanți producători de produse chimice din România, înființat de stat în 1954. În 2003, compania a fost privatizată, iar grupul SCR condus de antreprenorul Ștefan Vuza a devenit acționar principal. Astăzi compania este listată pe segmentul alternativ al Bursei de Valori București.

Metoda de producție a Chimcomplex Borzești se referă la procesul de electroliză a clorurii de sodiu care implică predominant fabricarea de sodă caustică (78% din vânzări), aceasta fiind utilizată în principal în producția unei game largi de produse chimice organice și anorganice, celuloză și hârtie, aluminiu, textile, săpunuri și detergenți, precum și tratamente pentru apa potabilă.

Oltchim este cel mai mare producător de produse chimice din România, în special de polieteri&polioli. Oltchim a fost înființat în 1966 sub denumirea de Combinatul Chimic Vâlcea, din 1990 funcționează sub formă de societate comercială pe acțiuni iar din 1997 devine companie publică prin listarea la Bursa de Valori București.

.

Cuvinte cheie:  Chimcomplex Borzești  Oltchim  produse chimice  Ștefan Vuza  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.