Bucuresti - 12 iulie 2018
-
Consilierii de probațiune din București și județele Arad, Brașov, Mureș, Sibiu, Suceava, Telorman, Timiș și Vâlcea se vor afla în grevă de avertisment astăzi, 12.07.2018, în intervalul orar 10:00 – 12:00, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să declanșeze greva generală dacă revendicările lor nu vor fi soluționate urgent de conducerea Direcției Naționale de Probațiune, respectiv a Ministerului Justiției.
Pe perioada celor două ore în care se vor afla în grevă de avertisment, consilierii de probațiune din București se vor afla în fața sediului Serviciului de Probațiune București, situat pe Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 28-30 (Piața Romană).
Angajații altor 15 servicii de probațiune din județele Iași, Harghita, Sălaj, Dolj, Neamț, Gorj, Vrancea, Călărași, Bistrița-Năsăud, Vaslui, Prahova, Bihor, Cluj, Dâmbovița și Buzău susțin, de asemenea, revendicările formulate de consilierii aflați în grevă, optând deocamdată pentru alte forme de protest.
Reamintim cele trei revendicări principale ale angajaților din sistemul de probațiune:
1. Plata drepturilor salariale restante izvorâte din tratamentul discriminatoriu al conducerii MJ în raport cu ceilalți angajați din familia ocupațională, recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Aceste drepturi salariale au fost recunoscute oficial și de DNP, respectiv MJ, însă nu au fost achitate până în prezent, invocându-se lipsa sumelor de bani necesare la buget. Această explicație s-a dovedit a fi falsă după ce, la începutul acestei săptămâni, conducerea DNP a constatat că are excedent bugetar și a decis să-l utilizeze pentru plata discreționară a unor drepturi salariale restante exclusiv către funcționarii publici din cadrul aparatului central, nu și către cei 550 de consilieri de probațiune care asigură efectiv activitatea de supraveghere a peste 100.000 de persoane care au comis infracțiuni.
2. Calcularea corectă a salariilor tuturor consilierilor de probațiune din țară, în acord cu instrucțiunile Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS) privind efectele Legii cadru de salarizare unitară în sistemul public, precum și virarea în conturile angajaților a diferențelor salariale rezultate (aproximativ 500 – 1000 de lei/lună pentru fiecare consilier). Începând din luna ianuarie 2018, salariile tuturor consilierilor de probațiune din România sunt stabilite în baza unei formule de calcul eronate, lucru recunoscut de altfel de conducerea DNP.
3. Emiterea ordinelor administrative prin care să se înlăturare discriminările salariale istorice la care sunt supuși consilierii de probațiune în raport cu toate celelalte categorii profesionale din cadrul familiei ocupaționale Justiție, prin calcularea salariilor tuturor angajaților din sistemul de probațiune în baza valorii de referință sectorială 463,5.
Consilierii de probațiune din cadrul SP București au adus la cunoștința responsabililor din cadrul DNP, respectiv MJ, că aceste probleme trebuie rezolvate de urgență, nefiind acceptate alte amânări și tergiversări de natură să afecteze în continuare drepturile lor. În acest context, angajații SP București urmează să formuleze plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva tuturor persoanelor care se fac vinovate de încălcarea prevederilor Legii cadru de salarizare unică, prin calcularea eronată a salariilor datorate angajaților din sistemul de probațiune.
Pentru informații suplimentare: Crina MOCANU, consilier de probațiune în cadrul SP București. TEL: 0769.638.628
.
Cuvinte cheie:
Consilieri de probatiune MMJS DNP Serviciul de Probatiune Bucuresti