Bucuresti - 06 iunie 2018
-
Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 6 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea bestsellerului internațional În numele familiei de Sarah Dunant, un roman istoric incitant despre apogeul și declinul familiei Borgia. Cartea va fi prezentată de Smaranda Bratu Elian, profesor universitar, reputat italienist, Cristian Pătrășconiu, jurnalist cultural și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction va fi moderatorul întâlnirii.
În numele familiei este al doilea bestseller internațional al scriitoarei britanice Sarah Dunant, publicat de Editura Humanitas Fiction( în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu), în traducerea Irinei Bojin. În primul său roman, Sânge și spendoare, Sarah Dunant a evocat ascensiunea la putere a cardinalului Rodrigo Borgia, devenit Papa Alexandru VI , și implicit a familiei sale, una din cele mai faimoase dinastii ale Renașterii italiene.
Au trecut zece ani de când ambițiosul cardinal Rodrigo Borgia a fost ales de conclavul papal în fruntea Bisericii Catolice. Papa Alexandru VI a rămas același om politic redutabil, lipsit de scrupule, care își consolidează poziția prin alianțe îndelung calculate cu familiile de vază ale Italiei.La cei 22 de ani ai săi, Lucrezia, fiica Sfântului Părinte, este pe punctul de a se mărita pentru a treia oară, de data aceasta cu moștenitorul ducatului Ferrarei. Nu mai este o adolescentă naivă, iar intrigile politice nu o mai sperie. Captivă într-o căsătorie aranjată și într-un palat unde nu este dorită, Lucrezia Borgia recurge la armele care îi sunt îngăduite unei femei —farmecul și diplomația — și devine o maestră redutabilă a jocurilor periculoase ale puterii. Singura ei slăbiciune este poetul Pietro Bembo, ale cărui versuri galante o fac să tânjească după iubirea cântată de Dante și Petrarca. Dar oare își poate o ducesă îngădui să se viseze o Laura sau o Beatrice?
Dincolo de zidurile Ferrarei, orașele Italiei tremură în fața lui Cesare Borgia, ale cărui planuri îndrăznețe, fapte de arme și manevre politice îl fascinează pe Niccolò Machiavelli, secretar al Consiliului celor Zece din Florența, inspirându-i lucrarea sa de căpătâi, Principele. Prin ochii acestuia, suntem martorii măririi și decăderii dinastiei Borgia, al cărei destin fulminant a marcat istoria Europei Renașterii.
Romancieră, critic literar și realizatoare de emisiuni radio-TV, Sarah Dunant este una dintre autoarele britanice care se bucură de un succes răsunător atât în Europa, cât și în SUA. S-a născut în 1950 la Londra și a studiat istoria la Newnham College, Cambridge. După absolvire, a lucrat o scurtă perioadă la BBC. Înainte de a deveni scriitoare, a călătorit mai mulți ani în Japonia, India, America Centrală și de Sud. Între 1989 și 1996 a realizat și a prezentat emisiuni culturale pentru BBC Television, apoi pentru BBC Radio 3. În prezent predă creative writing la Faber Academy din Londra. Contribuie cu recenzii la The Times, The Guardian și The Independent on Sunday. După publicarea a două romane în colaborare, sub pseudonimul Peter Dunant, apărute în 1984 și 1986, Sarah Dunant a scris 11 romane și a editat două volume de eseuri. Primele sale patru cărți sunt romane polițiste de mare impact. Unul dintre personajele sale emblematice este Hannah Wolfe, care apare în Birth Marks (1991), Fatlands (1993) —câștigător al Crime Writers’ Association Macallan Silver Dagger for Fiction —și Under My Skin (1995). În anii următori publică thrillerele psihologice Transgresiuni (Transgressions, 1997; Humanitas Fiction, 2008) și Mapping the Edge (1999). Faima internațională i-au adus-o romanele istorice Nașterea lui Venus (The Birth of Venus, 2003; Humanitas Fiction, 2007), În compania curtezanei (In the Company of the Courtesan, 2006; Humanitas Fiction, 2007), Sacred Hearts (2009) și Sânge și splendoare. Un roman despre familia Borgia (Blood and Beauty, 2013; Humanitas Fiction, 2015), traduse în peste 30 de țari. Noul său roman, În numele familiei (In the Name of the Family, 2017; Humanitas Fiction, 2018), continuă saga legendarei familii Borgia.
Romanul În numele familei de Sarah Dunant este de Gold FM Romania și bookblog.ro. Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.
.
Cuvinte cheie:
Humanitas Sarah Dunant In numele familiei Gold FM