PATRONATELE CONFINDUSTRIA ROMANIA ȘI UGIR, FOCUS PE PROBLEMATICA LIPSEI MÂINII DE LUCRU

04 iunie 2018, 10.08 - Afaceri   Industrie   Politic  

Bucuresti - 04 iunie 2018 -

În ultimele opt luni, Patronatul Confindustria Romania, a reușit să strângă la un loc nenumăratele îngrijorări și probleme ale companiilor italiene care își desfășoară activitatea în România, ca urmare a lipsei forței de muncă, prin intermediul unei acțiuni complexe și articulate desfășurate pe întreg teritoriul României, caracterizate și de recentele misiuni ale Sistema Paese organizate de Ambasada Italiei la București.

Oportunitatea publică de a lansa această confruntare importantă și strategică cu Guvernul român, va fi Forumul Economic  BOTH WORLDS 2018 al Confindustria România, organizat pe data de 6 iunie, la București, sub motto-ul: “Oamenii&Munca. Cum să păstrezi și să atragi forța de muncă prin măsuri speciale”.

La eveniment au confirmat prezența importanți reprezentanți ai autorităților române, reprezentanți ai mediului de afaceri italian și român, reprezentanți ai mediului patronal român, pentru a discuta pe tema lipsei acute a mâinii de lucru în foarte multe sectoare ale economiei românești.

“Am considerat că este important să acordăm prioritate maximă contactului direct, nu doar să nu ne limităm la a rezolva de la distanță această problemă, care este vitală pentru companiile noastre. În momente atât de dificile, am considerat că este important să ne demonstrăm solidaritatea și mai ales intenția de a găsi soluții concrete pentru lipsa forței de muncă. Prin urmare, am ales să călătorim mulți kilometri, să coborâm și să urcăm dintr-un avion în altul, mai degrabă decât să comunicăm prin e-mail, o modalitate cu siguranță mai ieftină și mai puțin solicitantă, dar care ne-ar fi lipsit de primirea călduroasă din partea întreprinzătorilor noștri, care au apreciat acest gest și ne-au permis să luăm act, în cele mai mici detalii, de nivelul la care societățile și producțiile sunt afectate de această problemă. În urma acestui efort susținut, au luat naștere propunerile noastre, care ar putea fi într-o anumită măsură decisive pentru problema lipsei forței de muncă”, a declarat Rocco Ferri, Directorul General Confindustria Romania.

Mulțumită acestei activități complexe de sondare a opiniei întreprinzătorilor și de colectare a datelor, Patronatul Confindustria România a reușit să dezvolte soluții care ar putea contribui la limitarea problemei ocupării forței de muncă în România. Inovația, exemple de best practices italiene, instrumentele de welfare, reducerea impozitării, vor fi subiectele abordate în cadrul Forumului Economic Both Worlds 2018, conținute și în propunerea adresată de către Confindustria România Guvernului român.

 “Suntem mândri că am avut sensibilitatea de a ne concentra asupra extinderii prezenței teritoriale, pentru a colecta în mod direct solicitările companiilor puternic afectate de această problemă a lipsei de forță de muncă. Simțul responsabilității ne-a determinat să activăm procesul indispensabil și necesar de susținere a societăților aflate în dificultate. Acțiunea noastră nu a trecut neobservată și, prin urmare, suntem încântați că am putut inspira și alte inițiative lăudabile pe această temă, cum ar fi sondajul/ chestionarul trimis recent de Camera de Comerț italiană pentru România (CCIpR) companiilor sale asociate. Acest apel la o mai mare conștientizare a problemelor pe tema muncii a generat ulterioare acțiuni concrete și din partea altor asociații și instituții, acțiuni importante pentru noi, deoarece duce la creșterea funcției patronale. În plus, alături de UGIR (Uniunea Generală a Industriașilor din România), am stabilit obiectivul de a activa în mod concret o masă de lucru permanentă cu Guvernul român, cu participarea indispensabilă și contribuția din partea mediului sindical din România. Viziunea noastră proactivă și inovația care caracterizează toate soluțiile pe care le propunem, vor constitui o bază decisivă pentru stabilirea dimensiunii acestui fenomen, care este îngrijorător nu doar pentru companii, ci este și vital pentru întreaga dezvoltare a țării”, conchide președintele Confindustria România, Giovanni Villabruna.



.

Cuvinte cheie:  Confindustria Romania  Sistema Paese  Both Worlds 2018  Giovanni Villabruna 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.