Principalele decizii ale Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor companiei Antibiotice, desfășurată în data, 26 aprilie 2018

Iași - 26 aprilie 2018 -

Principalele decizii ale Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor companiei Antibiotice, desfășurată în data, 26 aprilie 2018

• În cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor desfășurată joi, 26 aprilie 2018, au fost aprobate situațiile financiare auditate ale anului financiar 2017.

• În acelaşi context, s-a fixat dividendul brut pe acțiune aferent anului 2017 și s-a aprobat contractarea unei facilități de credit de investiții pe termen lung (10 ani) în sumă de 15,4 mil. euro de la UniCredit Bank .

1.Rezultate economico-financiare auditate ale anului 2017

Majorare cu 10% a profitului net 


Profitul după impozitare aferent anului 2017 este de 33,56 mil. lei, superior anului anterior cu 10% (30,37 mil. lei) și cu 17% față de cel bugetat. Acesta a fost reinvestit conform prevederilor legale (Cod Fiscal art.22), respectiv suma de 15.732.585 lei, în achiziții de echipamente tehnologice, calculatoare electronice și echipamente periferice, programe informatice. Diferența de 17.825.769 lei reprezentâd profitul repartizat la dividende.

Veniturile din vânzări ale anului 2017 au înregistrat valoarea de 336,9 milioane lei, în creștere cu 1,3% comparativ cu anul 2016, cand s-au înregistrat 332,4 milioane lei.

Prezența pe piața internă

Piața farmaceutică din România a înregistrat în anul 2017 o creștere valorică de 9,1%, ajungând la 14,12 miliarde lei, comparativ cu valoarea de 12,95 miliarde lei, realizată în anul 2016. Evoluție pozitivă s-a înregistrat și la nivel de consum fizic de medicamente, acesta crescând cu 8,2%, de la 11,7 miliarde unități în 2016 la 12,6 miliarde în 2017.

În acest context, vânzările fizice ale companiei Antibiotice (farmacii și spitale) au înregistrat o creștere de 11,5%, (pe fondul unei creșteri de 8,2% a consumului de medicamente la nivel de piață totală) și o creștere valorică a vânzărilor din farmacii și spitale de 5,3% comparativ cu anul 2016.

Prin portofoliul valorificat, în anul 2017 societatea Antibiotice își menține poziția de lider pe segmentul unguente cu o cotă de piață de 27%, supozitoare cu o cotă de piață de 40,3% și pentru pulberi injectabile cu o cotă de piață de 74,7%.

Totodată, în anul 2017, Antibiotice își menține poziția de lider pe segmentul medicamentelor generice și OTC comercializate în spitale, cu o cotă de piață de 17,4%.

Medicamentele eliberate fără prescriție medicală (OTC) au înregistrat o creștere constantă a vânzărilor în ultimii ani, ajungând să ocupe în 2017, 22% din piața totală de profil.

Antibiotice ocupă locul 14 în topul companiilor care activează pe această piață în România (dintr-un total de 213 companii), în urcare cu 4 poziții comparativ cu anul 2015 (locul 18).

Produsele OTC care au performat sunt suplimentele alimentare Fluxiv®, Silithor®, Equilibra®, Soriso®, Cutaden Bebe® precum și OTC-urile Clafen® gama topică, Saliform® Forte% și Cicatrol®.

Completarea portofoliului cu 7 produse noi

Portofoliului dedicat uzului uman de 136 de medicamente ce acoperă 12 clase terapeutice,

atestă faptul că Antibiotice este orientată către înnoirea portofoliului de produse. 37 de produse sunt medicamente esențiale, conform clasificării OMS, adică medicamente care satisfac necesitățile de ocrotire a sănătății populației, utilizându-se în tratamentul celor mai răspândite boli.

Astfel, în anul 2017 prin procedură națională s-au obținut 7 noi Autorizații de punere în piață (APP) pentru medicamente din clasele: cardiovascular, antiinfecțioase și dermatologie și au fost notificate 2 noi suplimente alimentare: Sprinten® comprimate filmate și Fezivit® C capsule.

Prezenţa pe piața externă

Timp de 62 de ani de activitate, Antibiotice s-a dovedit a fi o companie modernă și competitivă care a demonstrat că se pot atinge și în România performanțele industriei farmaceutice mondiale. Antibiotice a devenit o societate adaptată pieței farmaceutice contemporane care face cunoscut, la nivel global, un brand autentic românesc.

Creștere cu 12% pe piețele externe

Exporturile Antibiotice în 2017 au ajuns la 28.75 mil. USD în creștere cu 12,08 % comparativ cu anul 2016, reprezentând 35% din cifra de afaceri a companiei.

Creșterea vânzărilor la export a fost generată atât de dezvoltarea exportului de forme farmaceutice finite cât și a substanței active Nistatina (un antifungic utilizat atât în industria farmaceutică, cât și în industria cosmetică).

Vânzările de Nistatină pe piata SUA, în creștere cu 50% față de anul anterior

Nistatina, substanță activă, deține cea mai mare pondere în vânzările pe piețele externe ale Antibiotice iar în anul 2017, exportul acestui produs a crescut cu 10,10% comparativ cu anul anterior. Cea mai importantă creștere pentru produsul Nistatină în anul 2017 a fost înregistrată pe piața S.U.A. unde volumul exportat a fost cu 50% mai mare decat în anul precedent. Creșterea cotei de piață în S.U.A. este un obiectiv strategic al companiei, iar autorizările obținute în ultimii ani de la utilizatorii finali creează premizele ca Antibiotice să devină principalul furnizor al acestui produs pe piața Statelor Unite ale Americii.

Principalele piețe de desfacere pentru Nistatină, în anul 2017 au fost: Asia, America de Nord, Orientul Mijlociu și Europa.

Totodată, 2017 este al treilea an consecutiv în care produsul de biosinteză Nistatină își menține poziția de lider mondial. În același timp acest produs a obținut din partea United States Pharmacopeia (SUA) recunoașterea ca standard de referință la nivel internațional a calității, primind Diploma și Trofeul Standard de Referință USP.

Exportului de produse finite în creștere cu 18,05%,

În anul 2017, principalele destinații ale exportului de produse finite au fost: Asia, Europa, America de Nord, Rusia & C.S.I. și Orientul Mijlociu. Cea mai mare pondere în exporturile de produse finite au avut-o produsele antiinfecțioase, urmate de cele pentru tractul digestiv și metabolism, cardiovasculare, dermatologice precum și cele din categoria sistemului musculo-scheletic.

Având în vedere nevoia de promovare a produselor pe piețele externe, Antibiotice a demarat procedurile de înființare de reprezentanțe proprii, prima dintre acestea fiind cea din Vietnam, piață pe care s-au înregistrat creșteri semnificative ale vânzărilor în ultimii ani. În perioada următoare vor fi deschise reprezentanțe proprii în Ucraina și în Republica Moldova cu scopul de a dinamiza vânzările pe aceste piețe.

9 noi autorizații de punere pe piață la nivel internațional                               


Rezultatele din etapele de cercetare și dezvoltare au permis obținerea de noi autorizații de punere pe piață la nivel internațional contribuind la dezvoltarea companiei pe piețele externe. Astfel, în anul 2017 s-au obținut 9 autorizații de punere pe piață a produselor din clasele antiinfecțioase și cardiovasculare în țări din Europa, Asia și Africa.

2. Stabilirea repartizării profitului net aferent anului 2017

În urma supunerii la vot, în ședința AGA, acționarii companiei au hotărât repartizarea profitului net pentru anul 2017 în valoare de 33.558.354 lei, fixarea dividendului brut pe acțiune la 0,020785855 lei și plata dividendelor începând cu data de 14.09.2018, conform prevederilor legale în vigoare.

            Destinatia                                  Suma(lei)

Profit de repartizat:                              33.558.354

- rezerva legala                                               0

- alte rezerve din profit prevazute de lege     15.732.585

- dividende din care:                                     
17.825.769


- dividende cuvenite actionarului majoritar      9.450.737


- dividende cuvenite altor persoane juridice si persoane fizice    8.375.032



3. Contractarea unei facilități de credit de investiții pe termen lung (10 ani) în sumă de 15,4 mil. euro de la UniCredit Bank .

În urma supunerii la vot, în ședința AGA, acționarii companiei au hotărât aprobarea contractării unei facilități de credit de investiții în valoare de 15,4 mil. euro. Acest credit  se va utiliza pentru dotarea cu echipamente de fabricație performante a noii capacități de producție Unguente și Supozitoare, cât și investiții obținerea de autorizații pentru îndeplinirea standardelor de calitate care guvernează piețele farmaceutice reglementate (Europa, SUA și Canada). Totodată, se va investi în finalizarea procesului de serializare, proces prin care se urmărește prevenirea pătrunderii medicamentelor contrafăcute pe piață, în scopul siguranței în administrare a medicamentelor către pacienți.

Concluzii:

     Profitul net de 33,56 milioane lei, superior cu 10% comparativ cu anul 2016;

     Creșterea cu 12,8% a vânzărilor pe piața externă;

     Creșterea cu 50% a exportului de Nistatină pe piața Statelor Unite ale Americii;

     Creșterea cu 17,5% a vânzărilor medicamentelor eliberate fără prescripție medicală (OTC) pe piața românească;

     Creșterea vânzărilor fizice pe piața internă cu 11,5% comparativ cu anul 2016.


Persoanele interesate de informaţii suplimentare pot consulta Raportul anual 2017, pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti ((
iris.bvb.ro), la Autoritatea de Supraveghere Financiară  (www.asfromania.ro) sau pe pagina web a companiei Antibiotice SA (www.antibiotice.ro), secţiunea Investitori – Informații acționari- Informații financiare – Raport anual -2017.

.

Cuvinte cheie:  Antibiotice SA  medicamente  pharma 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.