Bucuresti - 02 aprilie 2018
-
Începând de vineri, 30 martie a.c., Organizația PNL Nehoiu, în frunte cu președintele și consilierul orășenesc domnul Radu Bularcă, a trecut la PMP. 17 din cei 20 de membri ai biroului executiv orășenesc și 120 de membri de partid au decis să dea curs invitației noastre de a unifica dreapta într-o singură forță care să acționeze pentru binele cetățenilor.
Noi luptăm pentru obiective cu adevărat importante, proiecte în jurul cărora avem siguranța că ni se vor alătura mai mulți colegi de dreapta. Unul dintre ele este revenirea la alegerea primarilor în două tururi, întrucât acest lucru conferă legitimitate actului de guvernare locală.
PMP este singurul partid care face opoziție față de actuala guvernare și care are curajul de a spune lucrurilor pe nume. Este momentul în care trebuie să arătăm că politica este altfel și îi așteptăm lângă noi și pe ceilalți colegi care vor să se alăture acestui demers!
Deputat PMP Adrian Mocanu
Senator PMP Dorin – Valeriu Bădulescu
.