- Zero contaminare, 100% siguranță pentru cadre medicale și pacienți
București, 26 octombrie 2017: Stryker a anunțat că Neptune 2, sistemul închis de gestionare a deșeurilor lichide și a fumului din timpul intervențiilor chirurgicale, este deja disponibil în România. Unicul sistem de acest tip existent pe piața medicală din România, deja folosit la scară largă în numeroase țări europene, Neptune 2 asigură colectarea și depozitarea eficientă a deșeurilor, eliminând, în același timp, riscul de expunere a personalului de sală și a pacientului la lichidele colectate în timpul intervențiilor chirurgicale.
Sistemul de gestionare a deșeurilor poate fi utilizat în sala de operații, centre chirurgicale și cabinete medicale pentru colectarea și eliminarea deșeurilor lichide chirurgicale, precum și pentru colectarea fumului generat de dispozitivele de electrocauterizare sau cu laser.
Sistemul este alcătuit din două componente - stația de andocare Neptune (situată într-o cameră separată a unității medicale, în blocul operator , unde poate fi conectată la o sursă de apă rece și o scurgere) și o unitate mobilă, Neptune Rover - componenta mobilă de colectare.
Poate fi manevrat extrem de ușor de către personalul de sală în timpul intervențiilor chirurgicale, permițând cadrelor medicale să se concentreze pe îngrijirea acordată pacienților.
Astfel, Roverul, fiind mobil, poate fi deplasat cu ușurință în diferite săli medicale (săli din blocul operator) unde este conectat, prin tubulatura de aspirație, la pacientul supus intervenției chirurgicale. Astfel, lichidul rezultat în urma manevrelor chirurgicale va fi aspirat direct în recipientele speciale ale unității mobile fără a exista riscul de contaminare a cadrelor medicale. Fumul chirurgical poate fi evacuat de la locul intervenției chirurgicale prin tubulatura de fum conectată la filtrul de evacuare fum, instalat pe rover. Fumul chirurgical este filtrat în interiorul roverului.
După finalizarea procesului de colectare a secrețiilor lichide, roverul este anexat la dispozitivul de andocare Neptune, aflat la nivelul blocului operator. Odată ce roverul este conectat la dispozitivul de andocare, golirea deșeurilor lichide și curățarea recipientelor are loc în mod automat, în aproximativ 3 minute .
Impactul economic pe termen lung al sistemului Neptune 2 a fost studiat de compania Stryker. Astfel, lipsa riscului de îmbolnăvire a personalului medical prin contaminare, costurile mici de autocurățare, diminuarea stocului de materiale necesare eliminării acestor deșeuri, timpul scurt de manevrare a aparatului – sunt doar câteva elemente de eficientizare a proceselor în timpul și după o intervenție chirurgicală.
Folosind tehnologia de ultimă generație și luând în considerare reglementările legislative internaționale (SUA, UE) privind managementul deșeurilor lichide în unitățile spitalicești, Stryker este partener de încredere al acestora și oferă soluții eficiente și conform standardelor existente, protejând cadrele medicale, pacienții și echipele de management al spitalelor.
Despre Stryker
Corporația Stryker este una dintre cele mai importante companii de tehnologie medicală care, împreună cu partenerii săi, depune toate eforturile pentru a îmbunătăți serviciile medicale la nivel global. Compania oferă o gamă variată de produse și servicii inovatoare în domeniul ortopedic, medical și chirurgical, dar și în neurotehnologie și tratamente ale coloanei vertebrale. Mai multe informații găsiți pe www.stryker.com.
”Stryker dezvoltă o varietate de produse și servicii inovatoare care ajută personalul medical să fie mai eficient și îmbunătățește îngrijirea medicală acordată pacienților”, a declarat Mihai Răduță, Country Manager Stryker România.
Compania Stryker este prezentă în România prin reprezentare directă din anul 1995 și oferă continuu medicilor și pacienților cele mai noi produse pentru protezarea de genunchi și șold, soluții pentru traumatismele de membru, bazin și coloană vertebrală precum și aparatură de înaltă performanță, de la turnuri de artroscopie până la săli de operație integrate și roboți pentru chirurgia asistată.
Pentru mai multe informații:
Alexandra Dinu
Tel. 0722.233.114
alexandra.dinu@media-events.ro