Comunicat de presă

15 ianuarie 2010, 03.34 - Industrie  

Bucureşti - 15 ianuarie 2010 - Fata de comunicatul de presa al actionarului minoritar PCC SE din data de 13.01.2010, prin care, sub pretextul declaratiei ca Oltchim are urgent nevoie de un plan realist de restructurare, aduce acuzatii si ataca planurile de restructurare ale Oltchim, ne vedem nevoiti inca o data sa aducem mai multe precizari si clarificari.
Reamintim ca PCC este un concurent direct al Oltchim, care in 2008 a incercat sa achizitioneze Arpechim tot pentru „a ajuta” Oltchim, motivand ca „Sunt materii prime produse de Arpechim, precum etilena sau propilena, esenţiale pentru Oltchim, fără de care aceasta nu poate produce, spre exemplu, poliolii“. In 2009, PCC declara insa ca „recenta achizitie a Arpechim de catre combinat este o actiune iresponsabila, care pune in pericol insasi existenta companiei”.
In acelasi stil duplicitar, prin acest ultim comunicat de presa, PCC declara necesitatea unui plan de restructurare realist pentru Oltchim, dar in acelasi timp depune toate eforturile (inclusiv resurse financiare substantiale in a plati mesaje publicitare prin care sa critice managementul Oltchim) si pentru a incerca sa blocheze, pana acum fara succes, planurile de modernizare si dezvoltare ale Oltchim. Este deja de notorietate ca scopul urmarit astfel de actionarul PCC SE este intrarea Oltchim in faliment pentru a fi scos la vanzare de catre statul roman si a putea fi cumparat pe un pret derizoriu de catre acest actionar.
In privinta celor doua investigatii initiate de Comisia Europeana referitoare la masurile de ajutor de stat in favoarea Oltchim, dorim sa precizam ca aceste investigatii au la baza si plangerea PCC inaintata Comisiei Europene impotriva masurilor prin care statul roman doreste sa sprijine planurile Oltchim. In plangerea transmisa Comisiei Europene, PCC a furnizat o serie de informatii si date de natura sa induca in eroare, spre exemplu transmitand date si informatii valabile la 31 decembrie 2008 sau chiar martie 2009. Ori, normele legale in baza carora Oltchim a solicitat garantia de stat privind investitiile in Arpechim (legislatia avand la baza Comunicarea Comisiei privind Cadrul comunitar temporar pentru masurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finantare in contextul actualei crize financiare si economice) necesita o analiza la data de 1 iulie 2008, fiind irelevanta situatia financiara ulterioara acestei date.
De asemenea, PCC a atras atentia asupra unor indicatori insuficienti pentru a stabili dificultatea Oltchim potrivit normelor comunitare, si a „omis” sa precizeze factorii pozitivi in aceasta analiza: fluxurile de numerar din activitatea operationala in crestere, faptul ca nu s-a pierdut mai mult de un sfert din capitalul social in ultimele 12 luni, faptul ca Oltchim a inregistrat profit operational de-a lungul perioadei relevante, avea o cifra de afaceri in crestere si nu avea o supracapacitate semnificativa. Totodata, Oltchim si-a achitat toate datoriile scadente catre banci atat in 2007 cat si 2008, iar ratingul realizat de Coface plaseaza Oltchim in categoria a opta de risc (risc scazut) la 30 iunie 2008.
Referitor la creanta statului roman impotriva Oltchim, analiza legala realizata indica faptul ca la data de 1 iulie 2008 aceasta creanta se afla in procedura de conversie in actiuni, AVAS avand in acest sens un mandat legal incredintat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2006, astfel cum fusese modificata prin Legea nr. 30/2007. De altfel, referitor la procedura de conversie a creantei statului roman, trebuie precizat ca statul roman a notificat Comisia Europeana cu privire la intentia de a aplica aceasta masura, iar in cadrul acestei proceduri Comisia Europeana urmeaza sa se pronunte si cu privire la validitatea conversiei din perspectiva ajutorului de stat.
Mentionam ca in prezent statul roman a finalizat raspunsurile la ambele decizii emise de Comisia Europeana si a furnizat toate datele relevante pentru ca aceasta institutie sa realizeze o evaluare completa si fundamentata in cazul Oltchim. De altfel, trebuie inteles ca aceste decizii nu reprezinta documente sau opinii finale ale Comisiei, ci prin aceste decizii Comisia Europeana nu face decat sa exprime dubii si ipoteze de lucru, cu privire la care urmeaza sa se edifice in cadrul investigatiei pe care o declanseaza.
Suntem increzatori ca investigatiile se vor incheia intr-un interval de timp cat mai scurt si aceste dubii exprimate de Comisia Europeana vor fi inlaturate. Convingerea ne este intarita de faptul ca o prima plangere PCC depusa in fata instantelor din Romania a fost respinsa si toate incercarile PCC de a bloca Oltchim au esuat.
Intre timp, primul pas si cel mai important pentru redresarea Oltchim a fost realizat prin achizitia Arpechim. Planul de afaceri evidentiaza faptul ca Oltchim se asteapta la o imbunatatire substantiala a vanzarilor si a profitabilitatii sale ca urmare a achizitiei activelor petrochimiei de la Arpechim-Pitesti. Aceasta achizitie va conduce la cresterea imediata a vanzarilor societatii avand in vedere ca va include si vanzarile catre terti de pe platforma petrochimica Arpechim. Planul de afaceri care a fost intocmit de Oltchim cu concursul unor consultanti externi de prestigiu in domeniu reprezinta un plan de actiune cu scopul precis de a se adresa cerintelor cheie de revitalizare a societatii, inclusiv integrarea cu activele ce furnizeaza materiile prime cheie pentru Oltchim (propilena si etilena de la Arpechim-Pitesti), functionarea la capacitate cu instalatiile existente, masuri de conformare cu cerintele de mediu si implementarea conversiei datoriei in actiuni. Previziunile financiare ale societatii au fost elaborate pe baza unei analize detaliate a pietei, a perspectivelor de crestere si evolutie a preturilor pe piata pentru cele patru produse principale ale Oltchim, si este de asteptat ca vanzarile combinate ale platformei integrate sa inregistreze o imbunatatire substantiala atat din punct de vedere al cresterii cantitatilor vandute, cat si al preturilor de livrare.
Avem convingerea ca in urma unei analize aprofundate si profesioniste a datelor puse la dispozitie de catre Oltchim, de catre consultanti financiari si case de avocatura recunoscute international pentru competenta lor, membrii Comisiei Europene vor constata ca Oltchim nu era firma in dificultate la 1 iulie 2008. In acest fel, garantia care urmeaza sa fie deschisa va fi in conformitate cu prevederile normelor europene. Totodata, ne reafirmam speranta ca membrii Comisiei Europene vor avea in vedere ca PCC SE este un actionar minoritar ostil al Oltchim, si in acelasi timp este un concurent pe piata europeana, avand in mod sigur alte interese decat functionarea si dezvoltarea activitatii Oltchim.

.

Cuvinte cheie:  Oltchim  comunicat  restructurare 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.