Proiect ce aparține One United Properties, premiat la Forbes Green Awards: One Herăstrău Park este primul complex rezidențial din București certificat ”Green Homes”, nivelul Excelent

21 septembrie 2017, 01.12 - Afaceri   Imobiliare  

București - 21 septembrie 2017 -

O casă nu este doar un spațiu de locuit, ci locul unde vrei să te simți ACASĂ. Într-o lume în care uneori contează mai mult aspectul decât calitatea, One United Properties, principalul dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăți rezidențiale exclusiviste din București, le îmbină pe amândouă. Așa se face că One Herăstrău Park este în acest moment primul complex rezidențial din Capitală certificat ”Green Homes”, nivelul Excelent, de Romania Green Building Council. Totodată, One United Properties a fost premiat în cadrul Forbes Green Awards pentru sustenabilitate în domeniul imobiliar, în cadrul unui eveniment ce a avut loc joi, 14 septembrie. Evenimentul a reunit cei mai influenți lideri de afaceri din România și a premiat companiile și organizațiile care îndeplinesc sau depășesc standardele de responsabilitate socială și de mediu. 

Soluțiile moderne și eco-friendly implementate, precum și preocuparea constantă pentru folosirea materialelor vârfuri de gamă vizează dezvoltarea unor proiecte de clădiri rezidenţiale eficiente din punct de vedere energetic, sănătoase şi durabile din punct de vedere al mediului. Printre soluțiile implementate de One United Properties care se aliniază cerințelor de certificare ”Green Homes” se numără: sortarea pentru reciclarea deșeurilor generate pe șantier, reducerea efectului de insulă de căldură prin elemente de acoperiș deschis la culoare și terase înierbate, plante perene pentru fiecare balcon în parte, optimizarea consumului de apă prin irigații eficiente, conectate la sisteme smart de BMS, unități sanitare eficiente cu debit redus, eliminarea poluării luminoase prin instalarea unor lămpi de iluminat exterior pe bază de LED, utilizarea de materiale de construcții sustenabile precum cărămidă, vată bazaltică, piatră pentru pavaje, vopsea lavabilă pentru spațiile interioare cu conținut redus de compuși organici volatili toxici (caparol <1 g/l comparativ cu standard 30 g/l), educație pentru ocupanți în perioada de operare în ceea ce privește soluțiile de operare sustenabilă a clădirii (eficiență energetică, sortare deșeuri, compost etc) și altele. 

Steven Borncamp, Președinte fondator & consilier Romania Green Building Council:

„Recunoaștem și apreciem contribuția investitorului imobiliar One United Properties la misiunea organizației noastre în România. Compania s-a angajat să construiască proiecte la un standard de calitate și sustenabilitate care depășește cu mult abordarea industriei locale. În prezent, toate proiectele de clădiri rezidențiale ale One United Properties sunt construite pentru a satisface sau depăși cerințele de certificare ”Green Homes by Romania Green Building Council” pentru performanța de mediu. Leadershipul demonstrat de One 

United Properties a fost și va fi o forță puternică în promovarea unei direcții pozitive a performanței de mediu pentru sectorul construcțiilor locale și în domeniul imobiliar.”

Beatrice Dumitrașcu, Sales Manager One United Properties: 

„Suntem bucuroși să anunțăm că One United Properties are în acest moment unicul complex rezidențial din București certificate ”Green Homes”, nivelul Excelent. Pentru noi este o onoare, dar și o confirmare a preocupării continue pe care o avem pentru clădiri eficiente, sănătoase, durabile. Acestea oferă o multitudine de beneficii, de la reduceri la facturile lunare prin economii semnificative de energie și apă, de la sănătate și bunăstare prin expunerea minimă la materiale toxice și implicit reducerea riscului de îmbolnăvire, până la condiții ipotecare mai avantajoase comparativ cu cele standard și posibilitatea obţinerii unui preţ mai mare la revânzare. Ne dorim să promovăm în continuare aceste valori prin toate proiectele pe care le dezvoltăm și să încurajăm totodată un model de bune practici la nivel național.”

------------------------------------------------------------------------   

One United Properties este principalul dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăți rezidențiale exclusiviste din București, România. One United are mai multe proiecte rezidențiale finalizate (188 de apartamente), în construcție (340 de apartamente) și care urmează să fie începute în urmatorii ani (484 de apartamente) - dezvoltari precum One Floreasca Lake, One Herastrau Park și One Charles de Gaulle. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcţie care au ca rezultat clădiri rezidenţiale eficiente din punct de vedere energetic, sănătoase şi durabile din punct de vedere al mediului. 

.

Cuvinte cheie:  imobiliare  One United Properties  premiere  forbes 

Imagini

 Proiect ce aparține One United Properties, premiat la Forbes Green Awards: One Herăstrău Park este primul complex rezidențial din București certificat ”Green Homes”, nivelul Excelent
 Proiect ce aparține One United Properties, premiat la Forbes Green Awards: One Herăstrău Park este primul complex rezidențial din București certificat ”Green Homes”, nivelul Excelent
 Proiect ce aparține One United Properties, premiat la Forbes Green Awards: One Herăstrău Park este primul complex rezidențial din București certificat ”Green Homes”, nivelul Excelent

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.