Începând de astăzi și până duminică, jazzul se mută la Sibiu. 120 de artiști din 17 țări vor urca pe scena celei de-a 47-a ediții a Sibiu Jazz Festival. Concertele au loc între 18 și 21 mai în Piața Mică, iar intrarea este liberă.
Line-up
În primele două zile, muzicienii romani vor cânta în deschiderea concertelor artiștilor internaționali, în cadrul proiectului pilot “Romanian Jazz Meeting”. Concertele artiștilor români vor fi transmise live pe www.sibiujazz.ro, pe rețelele de socializare și pe
www.livestreaming.com.
Astăzi, 18 mai, publicul va putea asculta melodiile celui mai performant sextet român – Jazzapella, al cărui lider este binecunoscutul Zoltan Andras. Seara continuă cu ritmuri de tango nuevo cu influențe de jazz, exprimate într-o manieră interpretativă unică de către Accord Vibes, pentru ca mai apoi, tânăra Irina Popa sa-și pună în valoare calitațile scenice native într-un spectacol plin de improvizație. Hipnotic și abstract, ultimul concert al serii îi revine polonezului Grzegorz Karnas, considerat unul dintre cei mai buni vocaliști de jazz ai momentului.
Vineri, 19 mai, începând cu ora 19:00, vor urca pe scena din Piața Mică DJazz & Happy Sins, care au pregătit un spectacol plin de culoare, sub îndrumarea celebrului pianist român, Marius Vernescu. Prima seară de weekend continuă cu Peter Sarosi & Azara, care îmbină într-un mod original jazzul cu funk, soul și blues, într-un spectacol complet. Urmează luxemburghezii de la Jeff Herr Corporation care vor interpreta într-o manieră unică și energică atât piese noi, cât și cover-uri după melodii celebre, pentru ca apoi, să preia scena exotica Yilian Canizares , venită din Cuba special pentru Sibiu Jazz Festival.
Sâmbătă, 20 mai, filosoful italian Mauro Sigura va deschide cea de-a treia seară de concerte în Piața Mică, alături de quartetul său. Împreună vor oferi un spectacol de jazz contemporan îmbinat armonios cu acorduri mediteraneene. Atmosfera va fi întreținută apoi de spaniolii De La Purissima. Cunoscută pentru spectacolele pline de inovație și nonconformism, trupa va interacționa cu publicul într-un spectacol de jazz cu influențe tradiționale iberice. Seara de sâmbătă se încheie în acordurile SOULBLAZz ale celebrei Natalia M. King. De ce SOULBLAZz? Pentru ca frumoasa cantareața pariziană de origine americană realizează un mix perfect de soul, blues și jazz, care îi pune în valoare calitațile vocale.
Duminică, 21 mai, aduce în prim plan două trupe din ținuturi îndepărtate. La orele 19:00 se vor auzi primele acorduri ale coreenilor de la Black String, un trio care face cunoscute în întreaga lume instrumentele muzicale orientale. Și pentru că muzica nu cunoaște granițe, în ultima seară de festival vor urca pe scenă sirienii de la Mozayek Band.
Pe lângă concertele în aer liber, pe toată perioada festivalului, se vor putea vizita expozițiile din cadrul proiectului Focus Jazz. Turnul Sfatului va găzdui expoziția de fotografii „Jazz Body Sounds”, semnată de Tibor Jakab, iar Galeria de Artă UAP Sibiu expoziția de sculpturi realizate de Eugen Petri – „Jazz – Suflet și Formă”, precum și expoziția de afișe de jazz realizate de Ștefan Orth. Piața Mică va găzdui sesiunile “Jam
Session în Bucătărie”, iar la Teatrul Gong vor avea loc atelierele creative pentru copii „Jazz for Kids”.
Programul evenimentelor Sibiu Jazz Festival 2017:
Piața Mică
JOI, 18 MAI
18:00 Jam Session în Bucătărie
19:00 Romanian Jazz Meeting
Jazzapella
Accord Vibes
Irina Popa
21:30 Karnas Formula
VINERI, 19 MAI
18:00 Jam Session în Bucătărie
19:00 Romanian Jazz Meeting
DJazz & Happy Sins
Peter Sarosi & Azara
20:30 Jeff Herr Corporation
21:30 Yilian Canizares
SÂMBĂTĂ, 20 MAI
18:00 Jam Session în Bucătărie
19:00 Mauro Sigura Quartet
20:00 De La Purissima
21:30 Natalia M. King
DUMINICĂ, 21 MAI
18:00 Jam Session în Bucătărie
19:00 Black String
21:30 Mozayek Band
Teatrul Gong
19 – 20 MAI
19:00 Jazz for Kids
Turnul Sfatului
18 – 21 MAI
Focus Jazz: “Jazz Body Sounds”
Galeria de Artă UAP Sibiu
18 – 21 MAI
Focus Jazz: “Jazz Suflet și Forma”
Expoziție afișe de Jazz – Ștefan Orth.
Despre Sibiu Jazz Festival
Fenomen cultural de importanță națională, Sibiu Jazz Festival este singurul eveniment de profil din Romania care se mândrește cu o istorie de aproape jumătate de secol. Lansat la începutul anilor ’70,festivalul a adus în fața publicului cele mai mari nume ale jazzului mondial și a ajutat la recunoașterea în plan internațional a celor mai importanți artiști români de jazz. Deși anul acesta se împlinesc 47 de ani de la prima ediție, festivalul iși păstrează spiritul tânăr și reușește să surprindă publicul în fiecare an, grație experienței acumulate de-a lungul timpului.