România se află pe primul loc într-un top european al transferurilor de resurse IPv4

Bucureşti - 10 mai 2017 -

Statisticile au fost prezentate în aceste zile la reuniunea RIPE 74 de la Budapesta, Ungaria.

Asociația Interlan participă în această săptămână la reuniunea RIPE 74 care are loc în capitala Ungariei, Budapesta. Evenimentul se desfășoară pe durata a cinci zile și conține sesiuni de prezentări, tutoriale, precum și întâlniri de socializare.

Primele două zile sunt dedicate sesiunilor plenare iar următoarele grupurilor de lucru. Subiectele de discuții tratează subiecte tehnice ce țin de funcționarea rețelelor de telecomunicații, inclusiv gestionarea resurselor de numerotație IP (Internet Protocol). Astfel, conform V4Escrow, România ocupă primul loc în Europa după numărul de blocuri de adrese IPv4 primite, cu 1208 transferuri efectuate din momentul epuizării adreselor IPv4 la nivel mondial și până în prezent. Numărul de tranzacții a crescut semnificativ odată cu epuizarea spațiilor de adrese IPv4 la sfârșitul anului 2012, România fiind și unul din principalii exportatori de adrese. (Vezi grafic jos)

La eveniment participă reprezentanți de la mai multe companii și organizații din România, furnizori de servicii internet, furnizori de soluții IT, institute de cercetare, autoritatea de reglementare ANCOM și Internet Exchange-uri. Asociația Interlan participă la eveniment în calitate de administrator de resurse de numerotație internet (LIR – Local Internet Registry) și membru al RIPE NCC, fiind în același timp și deținătoarea celei mai mari platforme de schimb de trafic de date și internet din România, InterLAN Internet Exchange.

Reuniunile RIPE sunt coordonate de RIPE NCC și se desfășoară de două ori pe an în Europa sau Orientul Mijlociu. La evenimentul de la Budapesta participă peste 600 de persoane din toată lumea.

Asociația Interlan este o asociație a furnizorilor de servicii de acces la internet mici și mijlocii fondată în anul 2005 la București. InterLAN Internet Exchange este cel mai mare nod neutru de schimb de trafic de date și internet din România deținut de Asociația Interlan, o organizație a furnizorilor de servicii de acces la internet și cablu TV. Printre cele mai cunoscute nume prezente în platformă se numără Telekom Romania, Orange, Microsoft, Facebook, Google, Moldtelecom, Nextgen.

.

Cuvinte cheie:  Interlan  internet exchange  telecom  peering  IPv4  RIPE 

Imagini

România se află pe primul loc într-un top european al transferurilor de resurse IPv4

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.