Informare de presă S. Electrica Furnizare SA. Recontractarea clienților casnici și noncasnici în baza Ordinului Președintelui ANRE 88/2015

10 mai 2017, 09.52 - Afaceri   Social   Energie  

Bucureşti - 10 mai 2017 -

Observând interesul suscitat de acest demers legal al Electrica Furnizare, de a respecta prevederile Ordinului ANRE 88/2015, așa cum au procedat toți ceilalți furnizori de energie electrică de ultima instanță, dorim să facem următoarele precizări în legatură cu unele aspecte care au făcut subiectul unor neînțelegeri, amplificate de anumite instituții mass media.

Transmiterea noului contract de furnizare a energiei electrice de către Electrica Furnizare este o acțiune legală derulată în baza Ordinului ANRE 88/2015, cu termen de finalizare 30 septembrie 2017, care vizează clienții casnici și noncasnici gestionați în piața reglementată.

Pentru a simplifica procedura și pentru a preveni aglomerația din oficiile comerciale a fost pus la dispoziția clienților un plic autoadresat pentru returnarea contractului, costurile cu serviciile postale fiind suportate de Electrica Furnizare.

Menționăm, de asemenea, faptul că nerespectarea termenului de 30 de zile nu implică întreruperea furnizării energiei electrice către clienți. Totuși conform Ordinului ANRE 88/2015, art. 5. la 1 octombrie 2017 încetează valabilitatea contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate în baza Deciziei președintelui ANRE nr. 57/1999.

Clienții care doresc să opteze pentru un contract în piața concurențială pot consulta ofertele de furnizare, disponibile pe site-ul nostru și în punctele de relații cu clienții, sau pot solicita o ofertă personalizată.

Asigurăm pe această cale atât publicația dumneavoastră cât și clienții Electrica Furnizare de bunele noastre intenții. Societatea noastră respectă prevederile legale și respinge orice practici și acțiuni abuzive sau neloiale în piață.    

.
http://www.electricafurnizare.ro/

Cuvinte cheie:  Electrica Furnizare  contract  clienţi  energiei electrice  Ordin ANRE 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.