Grupul Carrefour lansează Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști și scurtează drumul de la producătorii români la clienți

05 aprilie 2017, 10.45 - Afaceri   Social   Agricultură  

Bucureşti - 05 aprilie 2017 -

Prima cooperativă agricolă fondată alături de un retailer: 80 de familii, 5.000 de tone de legume, pe 60 de hectare

Carrefour România lansează în premieră în România Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienți, producătorii agricoli români cu produse super calitative și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă. Astfel, Carrefour România contribuie pe termen mediu și lung la dezvoltarea agricultorilor români și a comunităților din care aceștia fac parte.



Cooperativa lansată de Carrefour se află la mai puțin de 30 de km de București, în comuna Vărăști, județul Giurgiu, și însumează 60 de hectare de teren (din care 15 hectare de solarii), cu o producție anuală de 5.000 de tone de legume: roșii, salată, ardei, dovlecei, fasole, vinete, varză, țelină, ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, leuștean, spanac, lobodă, leurdă, urzici, ridichi, ceapă verde, usturoi verde, ștevie.  Cooperativa Agricola Carrefour Văraști are 5 membri fondatori: Carrefour și 4 producători locali. Cooperativa adună legumele de la 80 de familii de agricultori din zona Vărăști. Clienții vor putea găsi produsele cooperativei în întreaga rețea de magazine a Grupului Carrefour în România.

„Am dezvoltat acest proiect din dorința de a fi un partener sustenabil pentru producătorii agricoli locali și un furnizor de produse de calitate pentru clienții noștri. Am ales Vărăști datorită bazinului legumicol recunoscut în zonă pentru calitatea produselor sale, dar și pentru experiența de generații pe care o au producătorii de acolo. Vrem ca micile afaceri de familie să continue să se dezvolte și să păstreze tradiția și preocuparea pentru culturile agricole”, spune Jean-Baptiste Dernoncourt, CEO Carrefour România.

Pentru ca legumele și verdețurile produse în Cooperativă să ajungă la consumatori în cel mai scurt timp, Carrefour a construit în Vărăști un depozit de 300 mp, unde producătorii locali le pot depozita. De aici, legumele sunt transportate la depozitul central și apoi distribuite către magazinele Carrefour din toată țara. Mai mult, Carrefour pune la dispoziția producătorilor lădițe din plastic, pliabile și returnabile, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să achiziționeze de fiecare dată navete de carton sau lemn. De asemenea, etichetele de preț de la raft vor fi inscripționate cu zona de proveniență, astfel încât clienții să devină parte activă a lanțului comercial, susținând direct, prin cumpărare, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști.

„Una dintre cele mai mari provocări pentru agricultorii români în acest moment este lipsa logisticii, a organizării și a unei piețe de desfacere care să preia producția în proporție de 100%. Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști este răspunsul la această problemă pentru că ne permite să ne concentrăm pe recoltă, productivitate și pe calitatea produselor, adică pe ce știm noi să facem mai bine. De restul se ocupă Carrefour. Îmi doresc ca exemplul nostru să fie urmat și de alți producători din alte zone ale țării”, spune Costel Buturuga, membru fondator al Cooperativei Agricole Carrefour Vărăști.

12 luni pe an vor exista în magazinele Carrefour legumele de la Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, bineînțeles diferite în funcție de sezon : roșii, salată, ardei, dovlecei, fasole, vinete, varză, țelină, ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, leuștean, spanac, lobodă, leurdă, urzici, ridichi, ceapă verde, usturoi verde, ștevie.

Despre Carrefour

Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile. În România, Grupul Carrefour numără 290 de magazine dintre care 32 hipermarketuri 'Carrefour', 129 supermarketuri 'Market', 44 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 74 de magazine Billa.

.
http://www.carrefour.ro/

Cuvinte cheie:  Grupul Carrefour  lansare  Cooperativa Agricolă  Carrefour Vărăști  producători  clienţi  

Imagini

Grupul Carrefour lansează Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști  și scurtează drumul de la producătorii români la clienți
Grupul Carrefour lansează Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști  și scurtează drumul de la producătorii români la clienți

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.