DGASPC Sector 3 scoate la concurs 22 de posturi pentru centrul de zi „Micul Prinț”

21 martie 2017, 03.35 - Administraţie Publică   Social  

București - 21 martie 2017 -

Primăria Sectorului 3, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, va deschide un nou centru de zi, denumit „Micul Prinț”, pentru care scoate la concurs 22 de posturi vacante.


Înscrierile la concurs se fac până luni, 27 martie. Examenul scris va avea loc pe 5 aprilie, iar interviul pe 11 aprilie. 

Centrul va fi deschis în cadrul proiectului „Educația incluzivă: primii pași spre egalitatea de șanse”.

Posturile contractuale vacante scoase la concurs sunt:

- un post medic cu ½ de normă;

- două posturi asistent medical;

- zece posturi educator puericultor;

- un post administrator cu ½ de normă;

- șapte posturi îngrijitor (îngrijitor copii);

- un post îngrijitor (îngrijitor clădiri).

  Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină:

- cerere de înscriere la concurs;

- Curriculum Vitae - model european;

- copie a actului de identitate;

- copie a diplomei de studii;

- copii ale altor acte care să ateste efectuarea unor specializări/perfecționări;

- copie a cărții de muncă actualizată până la data de 31.12.2010 și/sau adeverință eliberată de angajator sau ITM care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor;

- copie a adeverinței care atestă vechimea în muncă și în specialitatea studiilor după data de 01.01.2011, eliberată de angajator, și extras REVISAL certificate conform cu originalul de către angajator (după caz eliberat de ITM);

- cazier judiciar (fără fapte penale înscrise în cazier);

- adeverință medicală (eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie sau de unități sanitare abilitate) care atestă starea de sănătate corespunzătoare și care trebuie să conțină în clar numărul, data, numele emitentului, calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Proba scrisă și interviul vor fi susținute din bibliografia și tematica afișate pe site-ul www.dgaspcs3.ro, secțiunea Oportunități de angajare.

Informații suplimentare în ceea ce privește locul unde se va desfășura concursul se pot obține la sediul DGASPC Sector 3 din str. Parfumului nr. 2-4, pe site-ul www.dgaspcs3.ro și la numărul de telefon 0730.013.862.

Centrul de zi „Micul Prinț” va funcționa la etajul I al imobilului din str. Jean Steriadi nr. 40A. Acesta este specializat în creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a copiilor, va avea o capacitate de 35 de locuri, iar beneficiari vor fi copiii din Sectorul 3 cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani.

Proiectul „Educația incluzivă: primii pași spre egalitatea de șanse” este finanțat în cadrul programului „Promovarea egalității de gen și a echilibrului între viața profesională și viața privată”, prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 (Granturile SEE 2009-2014). Acesta vizează asigurarea tratamentului și accesul egal pe piața muncii pentru femei și bărbați. 

Valoarea proiectului este de 360.000 de euro, rata de finanțare prin Granturile SEE 2009-2014 fiind de 100%.

Serviciul Relaţii Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro

Cuvinte cheie:  DGASPC Sector 3  concurs  22 posturi  centrul de zi  „Micul Prinț” 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.