Bucuresti - 14 februarie 2017
-
· Activele reglementate au reprezentat 46% din valoarea totală a tranzacţiilor, cumulând 89,3 miliarde USD
· Valoarea în creştere a tranzacţiilor din Europa şi din cele două Americi este estimată să scadă în 2017
· Oportunitățile din regiunea Asia-Pacific şi de pe pieţele emergente atrag investițiile
Valoarea globală a tranzacţiilor din energie şi utilităţi a scăzut cu 4% în 2016, la 192,3 miliarde USD în 2016, faţă de 200 miliarde USD în 2015, conform raportului EY Power transactions and trends: 2016 review and 2017 outlook.
Activele reglementate au cumulat cea mai mare cotă din valoarea tranzacţiilor din 2016 (46%), respectiv 89,3 miliarde USD, pe măsură ce investitorii au căutat randamente stabile. De asemenea, interesul pentru activele din energie regenerabilă a rămas foarte ridicat, valoarea tranzacţiilor totalizând 28,4 miliarde USD – inclusiv tranzacţiile de peste 10 miliarde USD. Doar în cele două Americi au avut loc 46 de tranzacţii din domeniul energiilor regenerabile, care au totalizat 8,3 miliarde USD.
De asemenea, anul trecut s-a remarcat ca tendinţă – chiar dacă la scară mai mică – a unora din cele mai mari companii globale de utilităţi investiția în noi tehnologii energetice, în special în noi tehnologii de stocare. Enel, Innogy şi National Grid s-au numărat printre aceste companii. Tranzacţiile care au implicat noi tehnologii energetice (de stocare, de măsurare inteligentă şi de încărcare a vehiculelor electrice) au totalizat 898 milioane USD.
Europa are parte de cea mai mare creştere anuală a valorii tranzacţiilor din 2012 până în prezent
Valoarea tranzacţiilor din energie şi utilităţi a atins în Europa 51 miliarde USD anul trecut – cea mai mare valoare din 2012 până în prezent. Activitatea tranzacțională din trimestrul al patrulea a reprezentat mai bine de jumătate din valoarea tranzacțiilor din întregul an, totalizând 27,8 miliarde USD. Tranzacţiile din zona de transport şi distribuţie de energie (T&D) au cumulat 22,7 miliarde USD din valoarea totală din regiunea europeană. Excluzând activele din transport şi distribuţie, valoarea tranzacţiilor a scăzut cu 7% faţă de 2015, pe măsură ce investiţiile în generarea de energie şi în energii regenerabile au scăzut de la un an la altul.
“În ultima perioadă, în regiune remarcăm următoarele tendințe:
- Investitorii strategici par dispuși să vândă activele de generare a energiei electrice din surse regenerabile de energie și să cedeze pachete minoritare din acțiunile societăților care derulează activități reglementate. De asemenea, ei par dispuși să achiziționeze competențe – să investească în companii/start-up-uri dedicate dezvoltării de soluții tehnologice avansate pentru mai buna servire a clienților;
- Achiziționarea poate include și constituirea de joint ventures cu companii locale cu competență, bune conexiuni și agilitate – stocarea energiei, noi tehnologii de producție, activitățile de tip ESCO, sau Smart Customer Solutions/Internet of Things sunt printre vedetele perioadei;
- Investitorii financiari dovedesc apetit pentru preluarea activității de management sau operare în activități reglementate sau în domeniul energiilor regenerabile;
- Se apropie momentul unei opțiuni între - cea mai profitabilă firmă din energie în anul 2020 nu va deține active - și - fără active nu poți fi prezent pe piață și în locațiile clienților pe termen lung.
De asemenea, diversificarea și trecerea de la furnizarea energiei ca marfă la furnizarea de servicii multiple/complexe marchează o revenire la conceptul de <<multi-utility>> care fusese abandonat ușor după anul 2000. Această tendință duce la tranzacții între industrii: fie companii din energie care achizitionează furnizori de servicii/energie pentru diversificarea paletei (companii de electricitate devenind furnizori de gaze naturale), fie companii din afara sectorului energetic ce achiziționează jucători din piață pentru completarea paletei de servicii oferite bazei tradiționale de clienți”, comentează Valeriu Binig, Partener Asistenţă în Afaceri, EY România.
Incertitudinea umbreşte perspectiva activităţii de tranzacţionare în cele două Americi
Sectorul energiei şi al utilităţilor din zona celor două Americi a încheiat anul 2016 la o valoare ridicată, de peste 99 miliarde USD, pentru al şaselea an consecutiv. Începutul anului a fost cea mai intensă perioadă pentru tranzacționare, alimentată de încrederea investitorilor şi de abundenţa capitalurilor. Cu toate acestea, valoarea tranzacţiilor a scăzut în trimestrul al patru-lea la 13,9 miliarde USD de la 26,3 miliarde USD în trimestrul trei al anului.
Statele Unite au fost în fruntea activităţii de tranzacţionare din regiune, cu o valoare a tranzacţiilor totalizând 8,2 miliarde USD în trimestrul al patrulea din 2016. Cu toate astea, creşterea ratelor dobânzilor ar putea încetini activitatea de tranzacţionare în 2017, în vreme ce impactul schimbărilor din politica energetică a acestei ţări este încă incert.
Oportunităţile de investiţii abundă în regiunea Asia-Pacific
Valoarea tranzacţiilor din energie şi utilităţi în regiunea Asia-Pacific a atins 23 miliarde USD în trimestrul al patrulea din 2016 – de patru ori mai mult decât valoarea înregistrată în trimestrul al treilea al aceluiaşi an (5,7 miliarde USD). 55% (12,7 miliarde USD) din valoarea totală a tranzacţiilor din regiune a provenit din active T&D.
Despre raport
Power transactions and trends combină tendinţele globale de tranzacţii cu evaluări şi informaţii curente legate de activele din energie şi utilităţi pentru a ajuta clienţii să ia decizii strategice informate legate de investiţiile de capital în acest sector. Raportul explorează perspectivele legate de utilităţi, investitori şi participanţii la acest sector. Analizele şi perspectivele din cadrul acestui raport se bazează pe comunicate financiare la nivel global, pe datele Mergermarket, precum şi pe angajamentele la nivel global semnate de firme membre EY.
Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 29,6 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 700 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.
Contact: Adina Scorțescu
Companie: EY România
Tel: +40 21 402 4000
E-mail: adina.scortescu@ro.ey.com
Cuvinte cheie:
comunicat presa EY