O decizie cu valoare de precedent obținută de avocații Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP) la Înalta Curte de Casație și Justiție deblochează cauzele privitoare la creditele în CHF. De mai bine de un an, instanțele de drept comun dispuseseră suspendarea soluționării dosarelor ce priveau împrumuturile în CHF, așteptând dezlegarea de către Instanța Supremă a unor chestiuni de drept privind întinderea obligației de informare și limitele aplicării principiului nominalismului.
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă sesizarea primită din partea Tribunalului Dolj, reținând că problemele de drept cu care fusese sesizată au primit deja o dezlegare în practică și nu mai prezintă elementul de noutate cerut de lege pentru inițierea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
”Din punct de vedere juridic, efectul acestei hotărâri este acela că mulțimea de dosare suspendate de instanțe, care au așteptat dezlegarea problemelor de drept, își vor relua cursul, astfel încât judecătorii să se pronunțe pe situația de fapt și de drept din dosar”, spune Stan Tîrnoveanu, avocat asociat senior Zamfirescu Racoți & Partners.
”Soluția Înaltei Curți este una echilibrată și oarecum previzibilă. Sesizarea formulată de Tribunalul Dolj privea aplicarea legii în raport de anumite situații faptice concrete, iar nu dezlegarea unor veritabile probleme de drept” a explicat Valentin Moroeanu, avocat colaborator coordonator în cadrul Zamfirescu Racoți & Partners.
Echipa ZRP, coordonată de Stan Tirnoveanu (avocat asociat senior), a fost compusa din: Valentin Moroeanu (avocat colaborator coordonator), dr. Laura Retegan (avocat colaborator senior) si Irina Crăciun (avocat colaborator).
Despre Zamfirescu Racoţi & Partners
Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business şi al consultanţei fiscale.
ZRP are o echipă de 51 de avocați, dintre care opt asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu şi Antoniu Obancia (asociați).
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
Departamentul Comunicare
SCA Zamfirescu Racoţi & Partners
Cosmina Mureşan
Director of Marketing Communications
Telefon: 0745 588 959 / 021 311 05 17
Fax: 021 311 05 19
Anca Doicin
PR Manager
Telefon: 021 311 05 17
Fax: 021 311 05 19