Bucuresti - 03 februarie 2017
-
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea îşi manifestă îngrijorarea cu privire la evenimentele din ultimele zile din țara noastră. Acum este momentul să ne unim în rugăciune sinceră şi stăruitoare, ştiind că un stat de drept se clădeşte prin recunoaşterea şi susţinerea drepturilor şi libertăţilor cetățenilor într-un climat de pace şi bună înţelegere!
Cuvântul lui Dumnezeu ne arată ce este bine: „și ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8). Credem că legile din țara noastră ar trebui să reflecte Legea lui Dumnezeu.
Ne rugăm pentru România așa cum ne îndeamnă Biblia: “Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.” (1 Timotei 2:1-3).
Ca un prilej de reafirmare a valorilor moral-creștine, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România va desfăşura pe parcursul săptămânilor următoare o serie de prezentări biblice sub mesajul „Asemenea Lui!”.
Sperăm ca înălţarea Modelului Divin în cadrul acestor conferinţe, împreună cu rugăciunile noastre să aducă pace, linişte şi o nouă perspectivă pentru locuitorii acestui petec de pământ – România – pe care îl dorim binecuvântat de Dumnezeu.
București, Băneasa, 3 februarie 2017
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România
Biroul de Presă: comunicare@adventist.ro
.
Cuvinte cheie:
comunicat presa Uniunea Bisericii AZS