Primăria Sectorului 3, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, anunță faptul că doar beneficiarii care au primit pachete alimentare de la Uniunea Europeană în a doua jumătate a acestui an pot ridica încă două cutii de persoană.
Ajutoarele sunt acordate în conformitate cu H.G. nr. 799/2014 cu privire la implementarea Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, cu modificările și completările ulterioare.
Cele două cutii cu alimente / persoană pot fi ridicate din Calea Vitan nr. 242 (fosta fabrică de pâine). Distribuirea alimentelor se face de luni până joi între orele 8.00-16.00, iar vineri între orele 8.00-13.00, cu excepția sărbătorilor legale.
Pachetele pot fi ridicate de titular sau de un reprezentant legal al acestuia. La primirea pachetului titularul va prezenta în original actul său de identitate sau certificatul de naștere în original (în cazul minorilor), iar reprezentantul legal va avea asupra sa atât actul lui de identitate, cât și al titularului.
Persoanele care fac parte din grupul ţintă sunt:
- familiile şi persoanele singure care beneficiază de venit minim garantat;
- familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;
- șomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj în cuantum lunar până la 450 de lei;
- șomerii înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
- pensionarii din sistemul public cu pensii cumulate sub 450 de lei;
- pensionarii beneficiari de indemnizaţie socială sub 450 de lei;
- persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate (copii şi adulţi);
- persoanele beneficiare de indemnizaţii şi sporuri invalizi, văduve şi veterani, persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul DGSM în perioada 1950 – 1961, persoane persecutate, deportate, prizonieri, persecutate etnic, eroi martiri şi luptători, artişti, soţul supravieţuitor cu venit mai mic de 450 de lei.
Informații suplimentare privind acordarea ajutoarelor de la Uniunea Europeană se pot obţine la numărul de telefon 0372.126.100 interior 220, la adresa de e-mail office@dgaspc3.ro sau vizitând pagina web
www.dgaspc3.ro.