Brasov - 24 noiembrie 2016
-
Deschiderea oficială a Magazinului Certificat LEGO® va avea loc în 26 și 27 noiembrie 2016 și va fi marcată de o serie de activităţi distractive adresate fanilor LEGO, mai mici sau mai mari. Printre surprizele pregătite de organizatori se numără o tombolă cu premii pentru primii 1 000 de clienți ai magazinului. Totodată, un mare eveniment de construcție LEGO® NEXO KNIGHTS™ va fi organizat în Piața cu copaci din Coresi Shopping Resort. Participanții vor avea ocazia să construiască liber din sutele de mii de piese LEGO puse la dispoziție de organizatori și să îndeplinească diferite misiuni pentru a câștiga premii.
Magazinul este conceput astfel încât să ofere o experienţă completă axată pe interacţiunea directă cu brandul LEGO. În cadrul magazinului este amenajat un spaţiu de joacă unde copiii pot experimenta la faţa locului joaca cu piese LEGO® şi LEGO® DUPLO®. Cei care preferă să realizeze creaţii proprii vor avea la dispoziţie peretele „Pick-a-Brick”, ce conţine o sortimentaţie variată de piese individuale. Şi pentru că minifigurinele LEGO sunt cele care însufleţesc orice construcţie, din magazin nu putea să lipsească zona unde fiecare poate combina o varietate de componente pentru a crea o Minifigurină proprie, având posibilitatea de a o cumpără la final.
Magazinul deţine gamă completă de produse LEGO disponibile în România: aproximativ 600 de tipuri de seturi de construcţie adaptate fiecărei categorii de vârstă în parte, începând cu seturile LEGO DUPLO recomandate de la vârsta de 1.5 ani, şi până la complexele seturi LEGO Mindstorms ce se pretează a fi folosite ca materiale didactice în licee, iar colecţionarii LEGO vor găsi aici seturi exclusive sau greu de găsit.
Oferta de seturi şi piese LEGO este completată de o varietate mare de cutii de depozitare în formă de cărămizi LEGO şi o de serie de obiecte personalizate cu logo-ul cunoscutului brand: brelocuri, carneţele, magneţi, lanterne, sticle pentru apă.
Designul magazinului este marcă înregistrată LEGO şi este cel de-al optulea Magazin Certificat LEGO deschis în România, alături de cele din București (Promanada Mall, Mega Mall, AFI Palace Cotroceni), VIVO! Cluj-Napoca, City Park Mall Constanța și AFI Palace Ploiești.
Despre Grupul LEGO
Grupul LEGO este o companie privată, deținută de familia Kristiansen, cu sediul în Billund (Danemarca) și birouri principale în Enfield (S.U.A.), Londra (Marea Britanie), Shanghai (China) și Singapore. Înființat în anul 1932 de către Ole Kirk Kristiansen și având la bază cărămida LEGO® emblematică, Grupul LEGO este unul dintre cei mai mari producători de materiale de joacă din lume. Ghidată de spiritul său, „Only the best is good enough”, compania se angajează să contribuie la dezvoltarea copiilor și își propune să îi inspire și să îi dezvolte pe constructorii de mâine prin învățare și jucării creative. Produsele LEGO se vând în întreaga lume și pot fi vizualizate și virtual la adresa www.LEGO.com. Pentru noutăți suplimentare de la Grupul LEGO, informații despre rezultatele noastre financiare și angajamentul privind responsabilitatea, vă rugăm să accesați http://www.LEGO.com/aboutus.
LEGO, logo-ul LEGO, Minifigurina și configurația de cărămidă sunt mărci înregistrate ale Grupului LEGO. © 2016 Grupul LEGO.
Despre BRICK DEPOT SRL
Magazinul Certificat LEGO din Coresi Shopping Resort Brașov este deținut de partenerul LEGO România - Brick Depot SRL. Acesta mai deține Magazinele Cerificate LEGO din Promenada Mall București, Mega Mall București și VIVO! Cluj-Napoca. Mai multe detalii pe www.brickdepot.ro.
.
http://www.brickdepot.ro/s/
Cuvinte cheie:
deschidere magazin Lego