O PROVOC LA DEZBATERE PE DOAMNA MINISTRU AL CULTURII

29 august 2016, 11.09 - Educaţie / Cultură   Social  

București - 29 august 2016 -

Domnule Prim Ministru Dacian Cioloș,


O teribilă încleștare se produce de câteva luni în mica lume a cinematografiei, stârnită de încăpățânarea ministrului culturii în decizia de a modifica prin ordonanță de urgență singura normă care reglementează acest domeniu. 

Pentru acest motiv și pentru că neajunsurile actualei norme se datorează tocmai faptului că, la rândul ei a fost adoptată prin ordonanță de urgență, majoritatea cineaștilor cer o lege a cinematografiei, construită cu atenție, agreată de breaslă, dezbătută și adoptată în parlament; ei subliniază că nu există niciun pericol iminent, nicio situație limită sau un termen imediat care să justifice reglementarea prin ordonanță de urgență și nu prin lege.

Cei câțiva cineaști care au conceput proiectul de modificare în beneficiul lor și doamna ministru, care le reprezintă interesele insistă pentru impunerea unei ordonanțe înainte ca mandatul domniei sale să ia sfârșit, iar motivul acestei încrâncenări nu poate fi decât temerea că textul pe care îl propun va fi respins de legislativ. Și există câteva bune motive pentru o asemenea temere:

- susținerea financiară a filmelor nu se va mai face prin credit, ca până acum, ci prin subvenție ce va putea acoperi chiar integral costul de producție

- deși filmele vor fi integral subvenționate de stat, ele vor fi proprietatea privată și exclusivă a persoanelor care le realizează

- cu toate că Fondul cinematografic, cel din care se vor subvenționa filmele e în ultimă instanță constituit din contribuțiile spectatorilor, aceștia nu vor avea niciun cuvânt de spus asupra filmelor ce se vor face pe banii lor

- în loc să fie atrase producții străine care să-și cheltuiască bugetul în România, așa cum se petrece în toate celelalte țări europene, se deschide larg și fără limită posibilitatea de a finanța filme străine din Fondul cinematografic românesc, fără ca sumele respective să fie măcar cheltuite pe teritoriul României

Majoritatea cineaștilor protestează împotriva confiscării Fondului cinematografic de către o mână dintre noi care, direct sau prin reprezentanți vor deține toate pârghiile cinematografiei, împotriva imposibiității de a mai face și filme pe gustul publicului, pe lângă cele concepute pentru festivaluri, împotriva conflictelor de interese, inechității și favoritismelor în derularea concursului pentru obținerea de finanțări pentru filme, împotriva indiferenței arătate față de stimularea industriei cinematografice și față de piața filmului românesc.

Pentru toate aceste motive și încă altele, vă rog, domnule prim ministru să nu aprobați adoptarea ordonanței de urgență privind cinematografia sau, cel puțin  să amânați decizia până veți avea ocazia să urmăriți măcar o singură dezbatere publică pe această temă. Eu provoc la o asemnea dezbatere televizată pe doamna ministru al culturii sau pe oricare campion al acestui proiect de ordonanță conceput pe ascuns și prezentat cineaștilor cu un weekend înainte să fie adoptat.

Cristian Comeagă

cineast 

.

Cuvinte cheie:  Cinematografie  lege  ministrul culturii  modificare  ordonanță de urgență  prim-ministru  

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.