Bucuresti - 31 mai 2016
-
Pentru al doilea an consecutiv, Shiseido Spa at Stejarii Country Club a obţinut premiul I la categoria Spa-ul Anului în cadrul TopHotel Awards. În timpul evenimentului, care a avut loc joi, 26 mai, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, au fost premiate cele mai importante proiecte din industria hotelieră, a turismului şi a ospitalităţii din România.
„Câştigarea acestui premiu doi ani la rând vine ca o recunoaştere a valorilor pe care le promovăm şi a standardelor ridicate pe care le oferim clienţilor noştri la Shiseido Spa, în calitate de singurul spa internaţional din ţară”, a declarat Sorin Vasilache, manager Shiseido Spa at Stejarii Country Club.
Printre criteriile care au stat la baza alegerii spa-ului anului s-au numărat facilităţile, serviciile şi evenimentele organizate de către spa-uri, în anul 2015. Astfel, Shiseido Spa s-a remarcat prin facilităţile sale, precum cele 11 săli de tratament (7 de tratament individual, 2 pentru Thai massage, 1 cameră de scrub cu duş Vichy, 1 sală VIP pentru cupluri VIP cu o cadă dublă cu hidromasaj, spaţiu dublu de tratament, spaţiu pentru relaxare, şemineu şi terasă privată), piscina interioară de relaxare cu şezlonguri cu hidromasaj, spaţiul pentru relaxare lângă piscină, terasa cu vedere spre pădurea Băneasa, sauna uscată şi sauna cu aburi, hammam-ul şi camera de relaxare cu paturi cu saltele cu apă şi terapie cu oxigen.
De asemenea, Shiseido Spa s-a evidenţiat şi prin faptul că pune la dispoziţia clienţilor servicii integrate de well-being, care cuprind atât terapii faciale şi corporale, cât şi antrenamente de pilates reformer, yoga şi speed fitness. Astfel, clienţii, în momentul în care păşesc în universul Shiseido Spa, pătrund într-o lume a tradiţiilor şi secretelor japoneze, completate de cercetări şi tehnologii de ultimă oră care stau la baza terapiilor şi produselor folosite.
Nu în ultimul rând, Shiseido Spa, în calitate de unic spa internaţional din România, şi-a asumat rolul de a dezvolta şi educa piaţa de wellness prin organizarea unor evenimente lunare în care sunt prezentate cele mai noi tendinţe, tratamente, produse şi aparate de înfrumuseţare. Printre acestea se numără ateliere de pilates şi yoga, ateliere de dezvoltare personală, şi evenimente despre tendinţele de beauty pentru sezoanele următoare.
Pentru mai multe informații despre Shiseido Spa, poţi accesa site-ul www.stejariispa.ro și pagina de Facebook.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să contactați:
Ioana Ţoni
Specialist Marketing & PR
Email: ioana.toni@stejariicountryclub.ro, Telefon: (+40) 743 332 573
Cuvinte cheie:
Stejarii Country Club comunicat presa