Bucuresti - 31 mai 2016
-
Excepția de neconstituționalitate a vizat termenul în care poate fi formulată contestația la raportul lunar întocmit de administratorul judiciar
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis în data de 12 mai 2016 excepția de neconstituționalitate invocată de avocații societății de avocatură Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP) cu privire la prevederile art. 21 alin. 3 din vechea Lege a Insolvenței nr. 85/2006, care statuează că măsurile administratorului judiciar cuprinse în raportul lunar pot fi contestate în termen de trei zile calculate de la depunerea raportului respectiv la dosarul cauzei, un extras al acestuia trebuind a fi publicat și în Buletinul Procedurilor de Insolvență. Excepția de neconstituționalitate este aplicabilă în multe cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, respectiv în proceduri de insolvență deschise anterior intrării în vigoare a Legii 85/2014.
În concret, un creditor sau o persoană interesată să conteste o măsură dispusă prin raportul lunar nu avea cum să cunoască efectiv momentul depunerii raportului la dosarul cauzei decât ca urmare a unor eforturi nerezonabile de a face verificări în mod constant la grefa instanței în vederea studierii dosarului, pentru a afla dacă raportul de activitate a fost depus și dacă acesta conține măsuri ce pot sau trebuie să fie contestate. Astfel, termenul de depunere a contestației la măsură apărea ca fiind unul netransparent, de cele mai multe ori în practică contestațiile fiind formulate tardiv. Neconstituționalitatea viza încălcarea liberului acces la justiție, astfel cum este prevăzut de art. 21 și 57 din Constituția României și corect interpretat în concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului .
În motivarea excepției de neconstituționalitate avocații ZRP au susținut următoarele:
- Faptul că, printr-o decizie anterioară a CCR, într-o ipoteză identică, au decis că, în ceea ce privește caracterul imprecis al momentului de la care începe să curgă termenul, solicitantul dreptului de acces la procedura de azil nu are posibilitatea de a cunoaște momentul efectiv la care ajunge această dovadă la Oficiul Român pentru Imigrări. Comparativ, pentru creditorul din procedură sau orice persoană interesată a fost solicitat un tratament cel puțin similar cu cel al persoanei care solicită accesul la procedura de azil în privința momentului de la care începe sa curgă calea de atac;
- CCR a considerat, de asemenea, neconstituțională prevederea și atunci când termenul pentru exercitarea unor căi de atac curgea de la două momente alternative (art. 20 din Legea 554 / 2004, Decizia 189 / 2006);
- Urmare a analizei practicii anterioare a CCR cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea Insolvenței, în realitate, instanța constituțională nu s-a pronunțat efectiv pe fondul încălcării dreptului de acces la justiție, ci pe alte elemente, relativ colaterale;
- Aprecierea Avocatului Poporului conform căreia, textul de lege analizat este neconstituțional, în măsura în care este interpretat în sensul că persoanele interesate pot contesta raportul administratorului judiciar în termen de trei zile de la data depunerii acestuia la grefa tribunalului, fără să existe vreo altă formă/modalitate prin care persoanele interesate pot lua cunoștință efectivă de acesta;
- Poziția Curții de Apel Brașov care a opinat că această prevedere este neconstituțională și că împiedică efectiv accesul la justiție prin faptul că, în realitate, cunoașterea momentului de la care începe să curgă termenul este total netransparent. De asemenea, a arătat că un asemenea termen ocult nu există în Codul de procedură civilă, în nici un alt domeniu.
Echipa de avocați de la ZRP care a gestionat acest caz a fost coordonată de av. Stan Tîrnoveanu (avocat asociat senior) și a fost formată din: av. Cătălin Guriță-Manole (avocat colaborator coordonator), av. Irina Crăciun (avocat colaborator), av. Bogdan Radu (avocat colaborator).
Despre Zamfirescu Racoţi & Partners
Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business şi al consultanţei fiscale.
ZRP are o echipă de 50 de avocați, dintre care şase asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), şi Antoniu Obancia (asociat).
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:
Departamentul Comunicare
SCA Zamfirescu Racoţi & Partners
Cosmina Mureşan
PR Manager
Telefon: 0745 588 959 / 021 311 05 17
Fax: 021 311 05 19
E-mail: cosmina.muresan@zrp.ro
Cuvinte cheie:
Zamfirescu Racoți & Partners comunicat presa