București - 11 mai 2016
-
În perioada 18 martie – 22 aprilie Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) în parteneriat cu Direcția Generală a Vămilor (DGV) din cadrul ANAF au organizat trei seminarii dedicate inspectorilor vamali din zonele de frontieră comună cu Ucraina, Serbia și Moldova. Cele trei întâlniri de lucru s-au desfășurat la Timișoara (18 martie), Iași (1 aprilie) și Satu-Mare (22 aprilie) cu participarea a peste 120 de inspectori vamali.
Obiectivul întâlnirilor a fost prezentarea proiectului SCUT al AIPROM de combatere a contrafacerii produselor de protecția plantelor și procedurile elaborate de către Poliția germană în parteneriat cu autoritățile fitosanitare din portul Hamburg în vederea stopării produselor ilegale și contrafăcute la granița Uniunii Europene.
Proiectul SCUT prin intermediul proiectului pilot “4-Step Approach” cuprinde: controlul documentelor de transport, reținerea produselor suspecte până la clarificarea situației, inspectarea și analizarea transporturilor suspecte, interogarea părților implicate și investigarea în detaliu a oricăror suspiciuni și în final, adoptarea măsurilor legale care se impun pentru transportul suspect a fi ilegal sau contrafăcut.
AIPROM va continua colaborarea cu DGV pentru acțiuni viitoare comune.
Derularea Proiectului SCUT de către AIPROM a început cu anul 2012 și a inclus peste 25 de seminarii pentru fermieri, studenți de la facultățile cu profil agricol din București, Iași, Timișoara și Cluj, inspectori de la Autoritatea Națională Fitosanitară, lucrători ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției și inspectori ai Direcției Generale a Vămilor. Obiectivul proiectului este aprofundarea cunoașterii și înțelegerii fenomenului asociat comercializării și utilizării produselor de protecția plantelor ilegale și contrafăcute.
AIPROM face parte din rețeaua asociațiilor industriei de protecția plantelor din zona Europei de Sud-Est alături de Grecia, Bulgaria și Turcia.
Despre AIPROM
Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a fost înființată în anul 2002 și reprezintă companii care cercetează, inovează, dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor. AIPROM este membră a Asociației Europene de Protecția Culturilor-ECPA. Inițiativa ECPA "Time to change-Este timpul schimbării!" este implementată de AIPROM prin proiectele sale și reflectă eforturile industriei de protecția plantelor de a oferi soluții durabile la provocările agriculturii contemporane. Pentru a afla mai multe despre AIPROM, vizitaṭi
www.aiprom.ro
Carmen BOTEZ
Director Executiv
Asociaṭia Industriei de Protecṭia Plantelor din România
Mobil: +40740622493
E-mail:carmen.botez@aiprom.ro
http://www.aiprom.ro/
Cuvinte cheie:
AIPROM DGV ANAF seminar inspectori vamali zone de frontieră comună Ucraina Serbia Moldova