București - 04 mai 2016
-
Primăria Sectorului 3 va organiza în Parcul Titan (intrare din str. Liviu Rebreanu) sâmbătă, 7 mai, de la ora 17.00, cea de-a IV-a ediţie a concertului „Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiş ”.
Devenit tradiţie, evenimentul îşi propune să aducă în fiecare an în faţa bucureştenilor lecţiile de cultură, de poezie, de literatură sau de muzică pe care Florian Pittiş le-a oferit în timpul vieţii sale.
În cadrul evenimentului colegii şi prietenii lui Florian Pittiş vor susţine recitaluri de muzică folk. Publicul va fi însufleţit de muzica interpretată de artişti şi formaţii precum Teodora Buciu, Ovidiu Mihăilescu, Maria Gheorghiu, Marius Baţu, Alina Manole Quintet, Ducu Bertzi&friends, Partizan Acustic, Mircea Vintilă&Brambura, Nicu Alifantis&Zan împreună cu Mihai Neniţă, Mircea Baniciu&Band.
Prin concertul „Flori pentru suflet” Primăria Sectorului 3 îşi doreşte să păstreze şi să promoveze amintirea lui Florian Pittiş nu doar ca fondator al cunoscutei formaţii „Pasărea Colibri”, ci şi ca artist care a inspirat generaţii întregi de tineri să citească, să asculte muzică, să se apropie de cultură.
Accesul publicului la acest eveniment este liber.
Serviciul Relaţii Mass-media
021.318.03.35
presa@primarie3.ro
Cuvinte cheie:
Primărie Sector 3 concert „Flori pentru suflet" remember Florian Pittiş