Bucuresti - 25 aprilie 2016
-
Înființată în aprilie 2001, BursaTransport este astăzi cea mai accesată bursă electronică de transport din România.
Ce înseamnă cei 15 de ani de existență pentru BursaTransport? Iată doar câteva statistici:
• în medie, 14.000 de utilizatori accesează zilnic BursaTransport;
• peste 50.300 de companii au avut abonament la BursaTransport de la înființare până acum;
• Au fost publicate pe platforma BursaTransport peste 40.000.000 de mărfuri, provenite din peste 100.000 de orașe;
• Peste 600.000.000 de tone de marfă au fost transportate în urma publicării pe BursaTransport .
”Când timp de 15 ani participi, zi de zi, la construirea unei bucăți de istorie pentru domeniul privat din România, nu ai cum să nu privești spre trecut cu mândrie. Am construit, împreună cu colegii mei, unul dintre cele mai stabile branduri românești care, de-a lungul celor 15 de la înființare, a ocupat în mod constant pozitia de lider. Este o tradiție care ne onorează și pe care dorim să o păstrăm și pe mai departe.” (Dan Cotenescu – Manager BursaTransport)
Din anul 2013 BursaTransport se află în plină expansiune regională prin brandul său internațional 123Cargo și are birouri de reprezentare locala pe piețele din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Macedonia.
„Prin brandul nostru internațional 123Cargo și prin parteneriatele cu burse importante din Europa – Teleroute si Cargo.lt - am reușit să ne dezvoltăm și să ne extindem regional, oferind astfel clienților nostri oportunități uriașe de colaborare pe plan internațional.
Credem în puterea brandului nostru și ne preocupă dezvoltarea parteneriatelor de succes cu fiecare client, acordăm o deosebită atenție aspectelor care asigură utilizatorilor noștri securitatea parteneriatelor încheiate pe BursaTransport.
Datele statistice ne certifica preocuparea continuă pentru siguranța clienților noștri, indiferent de rolul acestora: postatori sau expeditori. Astfel, în anul 2015 BursaTransport/123Cargo a raportat un procent de 86,13% plăți de transport soluționate prin intermediul aplicației și 99,9998% privind siguranța mărfurilor (doar 9 mărfuri furate din 4.700.875 postate)”, a mai declarat Dan Cotenescu.
Cu ocazia aniversării celor 15 ani de prezență pe piața transporturilor BursaTransport răsplătește fidelitatea clienților premiind cele mai vechi 15 firme care continuă să utilizeze BursaTransport de 15 ani.
Mai multe detalii pe http://ro.bursatransport.com/ și pe http://www.123cargo.eu/.
.
http://ro.bursatransport.com/
Cuvinte cheie:
BursaTransport aniversare existenta