Mierea de la Apidava a fost premiata la Congresul International Apimondia 2009

08 octombrie 2009, 04.32 - Agricultură  

Bucureşti - 08 octombrie 2009 - In perioada 15-20 Septembrie 2009, a avut loc in Franta, la Montpellier, a 41-a editie a Congresului International Apimondia, care are loc din 2 in 2 ani, in diferite tari ale lumii, si care cuprinde pe langa sectiunea de Comunicari Stiintifice din domeniul Apiterapiei si Stuparitului, si cel mai mare Targ de prezentare a Produselor Apicole din intreaga lume.
Romania a fost prezenta si ea anul acesta, fiind reprezentata de 10 companii, care au avut standuri de prezentare ale produselor.
In cadrul acestui Congres a avut loc si un Concurs al Mierii la care s-au inscris participanti din tari de pe 5 continente, premiile fiind acordate in functie de zonele climatice de pe glob, si de sorturile de miere. Romania a obtinut 5 medalii la acest concurs: dintre care 2 au apartinut companiei Apidava din Blaj, iar celelalte 3 Asociatiei Apicole a Crescatorilor de Albine din Romania.

Aceste premii s-au acordat in functie de calitatea, gustul si aroma mierii, juriul fiind format doar din Apicultori cu o vasta experienta. (http://www.apimondia2009.com a se vedea pagina « Concours » - Castigatorii Concursului de Miere)
Compania Apidava a participat pentru prima oara la acest targ, obtinand la sectiunea Zona Temperata, o medalie de Argint pentru Mierea de Tei, si una de Bronz pentru Mierea Poliflora.
Aceste medalii reprezinta pentru compania Apidava o recunoastere pe plan international a calitatii produselor pe care le comercializeaza atat pe piata interna, cat si la export, de peste 18 ani. Compania va avea dreptul sa-si promoveze sortimentele premiate pe toate canalele de vanzare, prin introducerea pe eticheta a unui simbol al medaliei primite.

Distinctiile primite de Romania nu fac decat sa confirme pe plan international faptul ca, apicultorii romani produc o miere de o calitate superioara, si speram ca acest lucru sa reprezinte un avantaj in gasirea de noi clienti pe piata externa.

Romania exporta in prezent cca 80% din productia proprie, iar anul acesta a fost o productie record din punct de vedere calitativ si cantitativ la mierea de salcam, care este si foarte cautata la export.

Detalii Companie:
Apidava comercializeaza miere de albine in diferite sorturi sub marca Roua Florilor, Nectarul Florilor si Di Melio-miere ecologica, fiind prezenta pe marile retele de retail din Romania. Produsele sunt destinate atat pietei de retail , cat si pietei HoreCa.

Compania livreaza miere si la export, vrac sau ambalata, la clienti din tarile Europei de Vest, dar si in SUA, Japonia si Singapore.

SC Apidava srl,
Tel 0258.711428
Email : office@apidava.ro

http://www.apidava.ro/

Cuvinte cheie:  Apidava  miere  premiu 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.