Comunicat de presa al Omniasig

06 noiembrie 2015, 12.43 - Afaceri   Bănci / Asigurări  

Bucuresti - 06 noiembrie 2015 - OMNIASIG Vienna Insurance Group confirmă că fabrica din Brașov, care a fost afectată în cursul serii de joi, 5 noiembrie a.c., de o deflagrație, este asigurată la compania noastră.

O echipă a OMNIASIG s-a deplasat la Brașov, imediat după producerea exploziei. Gândurile noastre se îndreaptă acum, în principal, către angajații care au fost implicați în acest nefericit incident, precum și către familiile acestora, cărora le dorim însănătoșire grabnică.

Mai multe detalii vor fi anunțate pe măsură ce investigațiile oficiale aflate în desfășurare vor permite acest lucru.

Polița de asigurare încheiată de reprezentanții fabricii acoperă riscurile de explozie și incendiu, atât pentru clădire, cât și pentru conținutul și utilajele din interioriul ei.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este una dintre cele mai mari companii de asigurări din România, având un capital social de 439.645.433,5 lei, un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă. OMNIASIG VIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Consiliul de Supraveghere şi Directorat. În prezent, Vienna Insurance Group, prin toate companiile membre, este pe primul loc pe piaţa asigurărilor din România.

Vienna Insurance Group (VIG) este liderul pieţei asigurărilor atât în Austria cât şi în Europa Centrală şi de Est. Aproximativ 50 de companii în 24 de ţări formează un Grup cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi relaţii strânse cu clienţii. VIG are o experienţă în domeniul asigurărilor de aproape 190 de ani. Cu aproximativ 24.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe pieţele sale de bază. Aşadar, Grupul este poziţionat excelent pentru a profita de oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 milioane de oameni. Vienna Insurance Group este cea mai bine clasată companie conform ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena; acţiunile sale sunt listate şi la Bursa de Valori din Praga.

Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile oferite de OMNIASIG Vienna Insurance Group sunt disponibile pe www.omniasig.ro şi în cadrul tuturor unităţilor teritoriale ale companiei.

Contact: Mădălina Constantin, PR & Marketing Manager
OMNIASIG Vienna Insurance Group
Aleea Alexandru, no. 51, District 1, Bucharest
Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

http://www.omniasig.ro/

Cuvinte cheie:  comunicat  presa  Omniasig 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.