Forumul Național STOP GRIPA 2015 Vaccinarea: act de prevenție obligatoriu sau recomandat?

15 octombrie 2015, 08.14 - Sănătate   Social   Evenimente  

Bucureşti - 15 octombrie 2015 -

·    „Din punctul de vedere al Ministerului Sănătății, ne dorim să putem avea o lege a vaccinării așa cum există în alte state europene. Toți copiii să fie vaccinați corespunzător, astfel încât să nu mai avem probleme de sănătate publică,”  a declarat Amalia Șerban, Director General Adjunct, Direcția Generală Asistență Medicală și Sănătate Publică, Ministerul Sănătății.

·    „Esența legii vaccinării este aceea de a oferi vaccin, informație și responsabilitate. În România, 500.000 de persoane se vaccinează antigripal, însă necesarul este de 3 milioane de doze,” a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Președintele Societatea Română de Microbiologie, Membru în Comitetul  Permanent al Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății din Europa.

·    „În sezonul  gripal 2013 – 2014, sistemul medical a plătit 10 milioane de euro pentru cazurile de gripă”, a declarat Dr. Adriana Pistol, Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

·    „Conform Organizației Mondiale a Sănătății, anual sunt înregistate 2,1 milioane decese ce pot fi prevenite prin vaccinare. Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost destinul acestor copii dacă ar fi fost imunizați,” a declarat Dr. Anca Drăgănescu, Președintele Asociației Pro Imunizare.

Asociația Pro Imunizare în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie și cu sprijinul Biroului din România al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au organizat cea de-a patra ediție a Forumului Național STOP GRIPĂ, o dezbatere cu tema „Vaccinarea în România: act de prevenție obligatoriu sau recomandat?”

Profesioniști în domeniul medical, oficiali din domeniul sănătății și reprezentanți ai societății civile au adus în discuție necesitatea existenței unui cadru legislativ care să reglementeze procesul de vaccinare și au prezentat pericolele ce pot apărea în lipsa unui program de vaccinare coerent. De asemenea, aflându-ne la debutul unui nou sezon gripal, au fost prezentate recomandările Organizației Mondiale a Sănătății în ceea ce privește virusurile circulante și compoziția vaccinului gripal, iar Ministerul Sănătații a anunțat începerea campaniei gratuite de vaccinare antigripală începând cu luna octombrie, fără să existe decalaje generate de procesul de achiziție al vaccinului.

Avem sau nu nevoie de o lege a vaccinării?

La inițiativa Ministerului Sănătății, o echipă interdiciplinară lucrează la elaborarea unui proiect legislativ care să reglementeze procesul de imunizare în România, acesta urmând să fie făcut public în luna noiembrie și apoi supus dezbaterii publice. Experți din domeniul sănătății publice – medici de familie, pediatrii, epidemiologi – alături de juriști, psihologi și reprezentanți ai instituțiilor publice din România, lucrează la un proiect de lege prin care statul român își asumă responsabilități și își propune să pună la dispoziția populației informații corecte legate de procesul de vaccinare și vaccinuri.

“România are în acest moment o schemă de vaccinare în concordanță cu a celorlaltor țări europene, în timp ce societatea este împărțită în mai multe categorii: cei care știu despre vaccinare și importanța ei, cei care sunt neîncrezători pentru că nu au toate informațiile și antivacciniștii, într-un procent mic, dar foarte vocali. Aceștia din urmă sunt cei care pun la îndoială drepturile oamenilor, iar în Constituția României, statul este obligat să asigure sănătatea populației. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a bolilor, “ a declarat Amalia Șerban, Director General Adjunct, Direcția Generală Asistență Medicală și Sănătate Publică, Ministerul Sănătății.

Prin acest proiect de lege, este pentru prima dată când statul își asumă alocarea  unui suport social, financiar și uman în cazul posibilelor reacții adverse apărute post vaccinare. Proiectul își mai propune să reglementeze și procedurile administrative de achiziție a vaccinurilor, în prezent acestea nepermițând crearea unui stoc de vaccin.

“Sancțiunile în cazul refuzului vaccinării sunt încă în discuție și nu constituie esența proiectului de lege. Ne-am propus să oferim trei lucruri: vaccin, informație și responsabilitate. Proiectul de lege este rezultatul unor opinii bazate pe experiență și va fi pus în dezbatere publică”, a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Președinte al Societății Române de Microbiologie, Membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al OMS Europa.

Vaccinarea – act de prevenție opțional sau obligatoriu?

Statisticile din ultimii ani au arătat o scădere considerabilă a ratei imunizării prin vaccinare atât în rândul adulților, dar mai ales în rândul copiilor. Scăderea numărului de copii vaccinați în România reprezintă un semnal de alarmă atât pentru specialiști, cât și pentru autorități. Opinia comună formulată de specialiști indică necesitatea informării corecte și obiective a părinților, aceștia trebuind să conștientizeze și să își asume riscurile la care își expun copiii.

“Ne dorim ca acest set de vaccinuri de bază, care protejează împotriva unor boli mortale sau invalidante,  să fie obligatorii, cu excepția copiilor care prezintă contraindicații, iar asumarea din partea autorităților să se manifeste pe mai multe paliere: asigurarea la timp a vaccinului, informarea corectă, responsabilizarea personalului medical, asumarea oricăror consecințe ce rezultă din administrarea vaccinului. Și vaccinul, ca și orice alt medicament, poate să dea complicații nedorite, însă este o situție extrem de rară. O reacție gravă  poate fi înregistrată una la un milion și nu suportă comparație cu ce s-ar putea întâmpla dacă un milion de copiii s-ar îmbolnăvi de rujeolă. Am avea sute de decese”, a menționat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

Statistici - Gripa nu este o boală banală!

Conform statisticilor, Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Dr. Adriana Pistol, a atras atenția asupra creșterii incidenței cazurilor de gripă de la un an la altul, în timp ce procentul de vaccinare este în continuă scădere.

Anul trecut, cele mai multe cazuri de gripă s-au înregistrat la categoria de vârstă 15 - 49 de ani, respectiv 42%, reprezentând tineri activi și adulți sănătoși. 38% dintre cazurile de gripă au fost internate, acest procent fiind un indicator al severității bolii și al costurilor rezulte din spitalizare.

 „Virusul gripal este jucăuș și nu ne lasă să ne plictisim. Anul trecut a fost unul liniștit din punctul de vedere al impactului național. Rata de acceptare a vaccinării nu este una încurajatoare și ne va fi greu să putem controla la un moment dat o evoluție epidemică. Rolul nostru este acela de a încuraja vaccinarea. Anul trecut au fost consemnate 4.500 de cazuri de gripă, de 3,5 ori mai multe cazuri decât în sezonul trecut, “ a declarat Dr. Adriana Pistol.

Doar 500.000 de doze de vaccin gripal achizionate de Ministerul Sănătății pentru 2015

Prevenția rămâne un act medical de bază în menținerea sănătății, iar gripa este o boală extrem de contagioasă ce nu trebuie subestimată.

“Scăderea numărului de doze de vaccin gripal achiziționate de Ministerul Sănătății în ultimii șapte-opt ani, de la 2,7 milioane de doze de vaccin, la doar 500.000 de doze, nu reflectă lipsa de interes a Ministerului, ci demonstrează scăderea interesului în ce privește vaccinarea antigripală. Pentru o țară cu aproximativ 20 de milioane de locuitori cum este România, un minimum necesar de doze de vaccin, care să protejeze în cazul unei epidemii, este de 3 milioane de doze”, a declarat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

Sezonul gripal 2015 - 20016

Comform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), compoziția vaccinulul antigripal pentru sezonul 2015 – 2016 este:  A/California/7/2009 (H1N1) – aceeași tulpină ca și anul trecut  - , A/Switzerland/9715293/2013 (H3N2) - tulpină nouă și B/Phuket/3073/2013 -  tulpină nouă .

"Este important să conștientizăm faptul că vaccinarea antigripală este esențială pentru categoriilor aflate la risc. Pacienţii cu diabet zaharat au risc crescut de complicaţii datorate gripei, anual fiind înregistrate între 10.000–30.000 de decesele determinate de pneumonia asociată gripei. Rata de deces la diabetici crește cu 5–15% în timpul epidemiilor de gripă. Gripa este asociată și cu complicaţii cardio-vasculare severe: infarctul miocardic acut (IMA), accidentul vascular cerebral (AVC) şi moartea subită, “ a declarat Prof. Dr. Victoria Aramă, medic primar boli infecțioase la INBI "Prof. Dr. Matei Balș".

Vaccinarea gravidelor rămâne o prioritate

Anul trecut, au fost înregistrate 40 de decese din cauza gripei, 20% fiind persoane tinere, printre acestea și gravide. “Aceste decese ar fi putut fi evitate. Gravidele sunt în grup de risc și au asigurată gratuitate la vaccinare din partea statului. Gripa nu este o boală banală, ea poate fi cauză de deces și la persoanele tinere, perfect sănătoase anterior. Medicii ginecologi trebuie să recomande cu mai multă fermitate vaccinarea în timpul sarcinii, mă refer la vaccinul gripal și cel diftero-tetano-pertussis,” a menționat Conf. Univ. Dr . Daniela Pițigoi, INBI "Prof. Dr. Matei Balș".

Copiii au dreptul la viață și supraviețuire

Pentru a identifica cele mai bune soluții pro vaccinare, specialiștilor li s-au alăturat reprezentanți ai societății civile, Dr. Cornelia Scărlătescu Paraschiv, Manager Programe de Sănătate, Fundația World Vision România și George Roman, Director de Programe, Organizația Salvati Copiii.

“Este foarte greu de dărâmat o mentalitate greșită, dacă nu o faci prin intermediul legii. Salvati Copiii consideră că este nevoie de o lege care să aducă mai multă claritate și în ce privește autoritatea părintească. Dreptul la viață și supraviețuire este absolut, iar copiii au dreptul la viață și supraviețuire, iar aceste lucruri pot fi asigurate prin vaccinare și îngrijire medicală, “ a declarat George Roman.

“Jumătate din copiii României sunt la țară. De 25 de ani programele World Vision susțin comunitățile din mediul rural, intervenind cu precădere în comunitățile sărace. 28 de județe din România au fost incluse în programe ce au vizat sănătatea copiilor. “Școala parinților” este un program  care a vizat peste 4.000 de mame, acestea fiind educate și informate în ce privește sănătatea și educația copiilor. În urma acestora s-a observat o schimbare de mentalitate și s-a constatat creșterea gradului de acceptare a vaccinării în mediul rural,” a declarat Dr. Cornelia Scărlătescu Paraschiv.

Invitatul special al acestui eveniment, Prof. Univ. Dr. Manolis Galanakis, Șeful Secției de Pediatrie de la Spitalul Universitar din Heraklion, a vorbit despre modelul de vaccinare grecesc și nevoia de imunizare a personalului medical, între obligativitate legală și responsabilitate etică.

Medicul de familie - principalul vaccinator

“În orice sistem de sănătate care respectă pacientul, medicul de familie este interfața primară și principalul vaccinator. Cabinetul medicului de familie este locul în care familia este consiliată. 55,7% dintre medicii de familie s-au confruntat cu întreruperea totală sau parțială a schemei naționale de vaccinare. Sursele neautorizate de informare sunt cauza principală a scăderii ratei de vaccinare,” a declarat Dr. Gindrovel Dumitra, Coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF)

Vaccinarea copiilor  rămâne o prioritate!

Conf. Dr. Monica Luminos, Medic primar boli infecţioase, INBI “Prof. Dr. Matei Balş”, Șef secţie terapie intensivă copii, a accentuat faptul că, în fața gripei, copiii sunt cea mai vulnerabilă categorie, iar costurile  rezultate din spitalizarea copiilor nevaccinati nu trebuie ignoarate. Spre exemplu, șapte zile de spitalizare pentru un copil diagnosticat cu tetanos și tratat într-o secție de terapie intensivă costă 10.000 de euro. “Anul trecut am avut aproximativ 100 de cazuri de gripă spitalizate, dintre care unele au fost tratate în terapie intensivă. Costul a fost de 1.500 – 2.000 de euro pentru o zi de spitalizare. Și am avut situații în care spitalizare a durat și 30 de zile.Cred ca este mai eficient, din toate punctele de vedere, să vaccinăm copiii”, a declarat Conf. Dr. Monica Luminos.

În pofida disponibilităţii unor vaccinuri eficiente, gripa continuă să fie o problemă de sănătate publică semnificativă. Vaccinarea este cea mai eficientă și sigură metodă de profilaxie a gripei.

 „Aparent banală, gripa este foarte activă. Copiii au rata cea mai înaltă de complicații, în vreme ce adulții au rata cea mai mare de deces,” a menționat  Dr. Oana Falup Pecurariu, Spitalul Clinic de Copii Brașov, Facultatea de Medicină, Univ. Transilvania.

Responsabilitatea este una împărțită între medic și pacient, consideră Dr. Valeria Herdea, Președintele Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREMPF):  „Când consulți un pacient, ai responsabilitatea să-i dai informația. Este primul pas. Apoi, acesta sedimentează, conștientizează. Mai trebuie că și pacientul să-și dorească să fie partener de discuție. Gripa este un semnal de alarmă. Dorința mea este să nu ne manifestăm sezonier în ce privește vaccinarea.”

Pentru mai multe referințe și filmul complet al Forumului Stop Gripa, accesați www.stopgripa.ro, www.proimunizare.ro, http://www.who.int/en

Despre Asociația Pro Imunizare

Asociația fost înființată în urma numeroaselor semnale de alarmă apărute cu privire la creșterea incidenței bolilor contagioase în contextul scăderii acoperirii vaccinale în randul populației. Obiectivul principal îl reprezintă dezvoltarea și implementarea unui plan de acțiune în vederea promovării unei culturi a prevenției, în special în rândul populației dar și a personalului medical. Prin acțiunile noastre ne dorim să aducem România la nivelul țărilor dezvoltate în ceea ce priveste cultura prevenției, să putem identifica în viitorul apropiat o îmbunătățire a stării de sănătate publică, scăderea incidenței bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinare, scăderea mortalității și creșterea calității vieții. Activitățile asociației vizează informarea și educarea tuturor categoriilor de public – populație, personal medical, autorități - cu privire la importanța imunizării. Pentru mai multe referințe accesați, www.proimunizare.ro și www.stopgripa.ro

.

Cuvinte cheie:  Forum Naţional  STOP GRIPA  vaccinarea  sănătatea publică  

Imagini

Forumul Național STOP GRIPA 2015 Vaccinarea: act de prevenție obligatoriu sau recomandat?
Forumul Național STOP GRIPA 2015 Vaccinarea: act de prevenție obligatoriu sau recomandat?
Forumul Național STOP GRIPA 2015 Vaccinarea: act de prevenție obligatoriu sau recomandat?
Forumul Național STOP GRIPA 2015 Vaccinarea: act de prevenție obligatoriu sau recomandat?
Forumul Național STOP GRIPA 2015 Vaccinarea: act de prevenție obligatoriu sau recomandat?

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.