La nivel global, unul din cinci tineri dorește să preia afacerea familiei

12 octombrie 2015, 04.03 - Afaceri   Social  

Bucureşti - 12 octombrie 2015 -

Doar unul din cinci tineri ai căror părinți au o afacere de familie este deschis la posibilitatea de a prelua afacerea familiei. Dintre acestia, doar 3,5% intenţionează să preia afacerea imediat după terminarea studiilor, conform studiului „Coming home or breaking free?”, realizat de EY şi Universitatea St. Gallen. Dorința de a prelua afacerea creşte uşor la cinci ani după absolvire, când 4,9% dintre respondenţi afirmă că intenţionează să preia afacerea familiei.

Peste 750 de universităţi din 34 de țări au fost implicate în derularea studiului „Coming home or breaking free?”, completându-se în total peste 109.000 chestionare.

Rezultatele acestui studiu, ca și cele ale Barometrului EY al afacerilor de familie din România vor fi comentate în detaliu în data de 14 octombrie 2015, în cadrul conferinței anuale dedicate afacerilor de familie organizată de asociaţia „Family Business Network România”, cu titlul „Tradiționalism și modernism în afacerile de familie”. EY România, în calitate de partener al evenimentului, va lansa cu această ocazie studiul EY „Barometrul afacerilor de familie din România – 2015”.

Alexandru Lupea, Partener și Strategic Growth Markets Leader, EY România:

“Conform răspunsurilor înregistrate în cadrul Barometrului, 69% dintre liderii care conduc afaceri de familie în România, cu vânzări de peste 1 milion EUR, consideră că tinerii membri ai familiei trebuie să lucreze între 3-5 ani în afara businessului, înainte de a se alătura acestuia. Acest rezultat indică, pe de o parte, dorința antreprenorilor ca urmatoarea generație să acumuleze experiență relevantă în afara business-ului de familie înainte de a se dedica acestuia, dar poate fi și o confirmare a interesului scăzut al tinerilor de a succede la conducerea afacerii de familie imediat după finalizarea studiilor.”

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România:

„Una din două afaceri de familie reușește să facă tranziția la a doua generație de lideri și doar una din cinci reușește tranziția la a treia generație. De multe ori succesiunea eșuează nu din cauza lipsei de potențial a business-ului, ci din cauza lipsei de comunicare în familie și a pregătirii insuficiente a succesorilor. De asemenea, pe măsură ce familiile se dezvoltă și interesele membrilor lor se diversifică, scopurile potențialilor urmași nu mai coincid cu cele ale fondatorilor.

Provocarea pentru liderii actuali ai afacerilor de familie este să canalizeze motivația și interesele membrilor familiei spre creșterea businessului, în același timp oferindu-le experiențele necesare atât în cadrul ei cât și în afara afacerii pentru a-i pregăti pentru succesiune. EY, în colaborare cu universități de renume din întreaga lume, organizează în fiecare an programul EY NextGen Academy destinat potențialilor succesori ai afacerilor de familie. În acest an au participat la acest program, organizat în Elveția la sfârșitul lunii august, și tineri români.”

Imediat după absolvire, tinerii se văd mai degrabă lucrând în cadrul unei firme medii sau mari. Astfel, 23% dintre respondenții studiului EY „Coming home or breaking free?” își doresc să lucreze într-o firmă cu peste 250 de angajați, 20% planifică să se angajeze într-o afacere de dimensiuni medii, în timp ce 17% intenționează să lucreze într-o firmă mică.

La cinci ani de la terminarea studiilor, procentul celor care își doresc să creeze propria afacere crește de la 7 la 35%, ceea ce indică faptul că nu lipsa spiritului antreprenorial este cea care împiedică tânăra generaţie să se alăture afacerii părinților.

Conform studiului, respondenții din Mexic, Belgia şi Slovenia își doresc cel mai mult să se alăture afacerii familiei la cinci ani de la încheierea studiilor, în vreme ce respondenţii din Statele Unite, Israel şi Danemarca își doresc cel mai puțin să calce pe urmele părinţilor lor.

Nivelul de trai influențează succesiunea

Produsul intern brut pe cap de locuitor are un efect în formă de U asupra intenţiilor de succesiune. În ţările sărace, intenţiile sunt puternice din cauza lipsei de alternative pe piaţa muncii. Pe măsură ce bunăstarea creşte, intenţiile de succesiune scad datorită oportunităților oferite de piața muncii. În ţările foarte bogate, aspectele financiare devin mai puţin importante. Cei care succed la conducerea afacerilor de familie sunt motivaţi pentru preluarea afacerii mai ales de statutul social și reputaţie, interesul pentru succesiune intrând pe o tendință crescătoare.

Femeile, mai puțin interesate de succesiune

Tinerele sunt mai puţin dispuse să preia afacerea părinților, faţă de tineri: 5,73% dintre respondenţii bărbaţi doresc să preia afacerea de familie la cinci ani de la absolvire, în timp ce doar 4,34% dintre femei doresc acest lucru - reprezentând un procent cu aproape 25% mai mic. Această diferență între preferințe predomină indiferent de studiile urmate, de la economie şi drept la medicină şi ştiinţe sociale.

Dimensiunea şi performanţele firmei

Generaţia tânără își dorește să preia firme cu performanțe ridicate: procentul celor care intenţionează să devină succesori la 5 ani de la absolvire atinge 5,2% în cazul firmelor cu 2-5 angajați și 16,3% pentru afacerile de familie cu peste 100 de angajați, în timp ce intenția de succesiune atinge cel mai înalt nivel în cazul respondenților care provin din familii cu firme foarte performante din punct de vedere al profitului realizat, al vânzărilor și gradului de inovație.

Despre studiu

Studiul Coming home or breaking free se bazează pe datele colectate în cadrul proiectului GUESSS (Global University Entrepreneurial Spirit Students' Survey), care este sprijinit de EY Global Family Business Center of Excellence. GUESSS investighează intenţiile antreprenoriale şi activităţile studenţilor din întreaga lume şi, de asemenea, explorează intenţiile de succesiune în cadrul firmelor de familie. Între octombrie 2013 şi aprilie 2014, GUESSS a colectat date din 34 de ţări. Peste 750 de universităţi au fost implicate in derularea studiului şi au fost completate peste 109.000 chestionare. Studiul  EY se bazează pe răspunsuri primite din partea a 34.113 studenţi (31,3%) care fac parte din familii antreprenoriale (unul sau ambii părinţi derulează o afacere proprie).

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 28,7 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 650 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România este cel mai dorit angajator în România dintre companiile Big 4, conform studiilor Trendence și Catalyst.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Cuvinte cheie:  Studiu  Barometrului EY  afaceri de familie 

Imagini

La nivel global, unul din cinci tineri dorește să preia afacerea familiei
La nivel global, unul din cinci tineri dorește să preia afacerea familiei

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.