ÉLÉVATION prezintă portretele atipice a 22 de artiști români

Bucuresti - 28 septembrie 2015 - ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în parteneriat cu Institutul Francez vă invită joi, 1 octombrie, ora 18:00, la deschiderea oficială a expoziției de fotografie ÉLÉVATION, care va avea loc la Sala Coloanelor din ARCUB-Gabroveni (Strada Lipscani nr. 84-90).

Realizat de Pascal Gravot Haeberli şi Franz Galo, proiectul reunește portretele atipice a 22 de artiști români care s-au lăsat fotografiați în „stare de levitație”. Ion Bârlădeanu, Ioana Ciocan, Gabriela Culic, Ioana Sisea și RomanTolici sunt doar câțiva dintre artiștii care au acceptat provocarea de a „sări în aer” în atelier, înconjurați de pânze, pensule și culori. Astfel, ei se eliberează de controlul asupra corpului și ne dezvăluie o instanță profundă a personalității lor.

„Pascal Gravot Haeberli şi Franz Galo nu numai că observă diferit artistul fotografiat, dar îl trăiesc, îi simt omenescul, îl găsesc şi ni-l arată în cea mai dezbrăcată ipostază a lui – sărind spre cer cu ochii închişi. Cei doi ne arată atât de simplu, parcă spunându-ne: iată, e chiar în faţa voastră, e chiar artistul, aşa cum este el tot timpul, reuşind să dizolve în noi un locşor foarte bine ascuns al acestei taine pe pământ – micul creator.” – Adrian Buga, critic de artă

Totodată, ÉLÉVATION aduce în prim-plan locuri inedite din București pe care cei 22 de artiști le-au ales ca reprezentative pentru personalitatea lor și le-au descris cu sinceritate. Cuvinte cheie extrase din aceste prezentări au fost turnate în formă 3D și suspendate în sala de expoziție pentru a-i însoți pe vizitatori în călătoria prin universul intim al artiștilor.

ÉLÉVATION face parte din proiectul Bucharest Art Tool prin care Pascal Gravot Haeberli şi Franz Galo au început să exploreze scena artistică a Capitalei în urmă cu 3 ani. Astfel, orașul se alătură altor două metropole efervescente - Tokyo și Rio de Janeiro - al căror mediu creator poate fi investigat în comunitățile online Tokyo Art Tool și Rio Art Tool.


Biografii

Pascal Gravot Haeberli s-a născut în Bretania, Franța. A studiat și a lucrat în țări diferite printre care Franța, Ungaria, Italia, Canada, Guatemala, Uzbekistan și Japonia. Din 2012 locuiește în București și explorează scena artistică prin fotografie.

Expoziții

2011, Perception and Identity - Makii Masaru Gallery – Tokyo, Japonia
2012, Komuniko – Yellow Cube Galler y – Tokyo, Japonia
2012,Time passing by – Nomadica Gallery –Tokyo, Japonia
2012, Lycée Francais - Art Event – Tokyo, Japonia
2012, Par ticipare la creații tematice pentru instituții – Tokyo, Japonia

Website

pascalgravot.wix.com/nomadart
pascalgravot.wix.com/home# http://vimeo.com/31233721

Franz Galo este un artist francez, născut în 1981, care trăiește și lucrează în Paris și București. Este interesat de scris, fotografie, desen, colaj și pictură, dar și de cinematografie și video-reportaje. În 2014, a câștigat Premiul Pentru Cel Mai Bun Scurt Metraj, cu filmul „Krk”, la Festivalul Internațional de la Pontault-Combault, Franța. În prezent, realizează un reportaj despre artiștii Marian și Victoria Zidaru, pe care i-a întâlnit grație proiectului ÉLÉVATION.

Expoziții

2015, Krk în cadrul expoziției Fețele hiperconectivității, Palatul Mogoșoaia
2014, În Câmp Electric (expoziție de grup), picturi, Teatrul Odeon
2014, Disimulări, video cu Ioana Sisea, Galeria Galateea
2013, La Fessée (expoziție de grup), colaje, Territori, Paris
2013, Vivre après la mort (expoziție de grup), colaje, Territori, Paris

Website

www.franzgalo.com


ÉLÉVATION face parte din proiectul București Memoria | Explorarea | Imaginarea Orașului, ce lansează candidatura independentă a orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Expoziția este deschisă în perioada 01-31.10.2015.


ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă - B-FIT in the Street!, al singurului Festival Internaţional de Jazz din Capitală - Bucharest Jazz Festival, al Festivalului de Muzică Clasică - Bucharest Music Film Festival, al Festivalului Internațional al Luminii - Spotlight on Bucharest.


Parteneri instituționali: Ambasada Franței, Ambasada Elveției, Institutul Francez, Institutul Cultural Român.

Parteneri media: TV CITY, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional, mediaTRUST, Oitzarisme, FOTO4all Magazine, REGARD, Le Petit Journal.

Parteneri media online: port.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, ziarulmetropolis.ro, getlokal.ro, psnews.ro.

Sponsori: Imprimeria Arta Grafica, Square Media, EPSON, Vellant, Axpo, Holcim, Nestle, Novartis, Fidexpert, Geberit, KPMG, Roche.

Persoană de contact (presă):
Ana-Maria Sîrghi - Specialist PR
0757.322.041 | ana.sirghi@arcub.ro

Cuvinte cheie:  ARCUB  expozitie  fotografie 

Imagini

ÉLÉVATION prezintă portretele atipice a 22 de artiști români

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.