Francezul Mohed Altrad, CEO al Altrad Group, câștigă titlul EY World Entrepreneur Of The Year 2015

07 iunie 2015, 12.58 - Afaceri   Evenimente  

Bucuresti - 07 iunie 2015 - Mohed Altrad, fondator și CEO al Altrad Group, a câștigat aseară, în cadrul unei ceremonii de gală ce a avut loc la Monte Carlo, marele premiu EY World Entrepreneur Of The Year. Mohed Altrad a concurat pentru titlu alături de alți 64 de antreprenori provenind din 53 de țări din întreaga lume. România a participat pentru prima dată în acest an la această competiție prestigioasă, fiind reprezentată de Mircea Tudor, Președintele MB Telecom.

Mircea Tudor a adus o contribuție importantă la mesele rotunde și întâlnirile la care a participat, în domeniul inovației, al dezvoltării economice în bazinul mediteranean, ca și legat de dezvoltarea businessurilor de familie. Povestea antreprenorului Mircea Tudor a suscitat un interes semnificativ în rândul oamenilor de afaceri prezenți, cât și a reprezentanților presei. Mircea a construit o afacere de succes într-un domeniu în care se luptă cu giganții lumii, bazându-se puternic pe inovație si creativitatea cercetătorilor români.

Alături de Mircea Tudor, și alți antreprenori români au participat la evenimentele din cadrul World Entrepreneur Of The Year 2015, având întâlniri cu specialiști EY legate de strategii de creștere și dezvoltare a afacerilor lor la nivel global, ca și opțiuni strategice de finanțare.

EY World Entrepreneur Of The Year este un eveniment de 5 zile care acoperă multe oportunități și provocări ale economiei mondiale, cum ar fi antreprenoriatul, șomajul în rândul tinerilor, dezvoltarea afacerilor de familie și susținerea accesului femeilor în funcții de conducere.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România:
“Peste 1200 de antreprenori și investitori au participat la cea de a 15 ediție a EY World Entrepreneur Of The Year 2015, cea mai mare și prestigioasă competiție la nivel mondial în promovarea antreprenoriatului – cu adevărat “Jocurile Olimpice” ale antreprenorilor. Îi mulțumim lui Mircea Tudor pentru contribuția de înalt nivel pe care a asigurat-o României, încă de la prima noastră participare la finala de la Monte Carlo.

Antreprenorii români au construit în ultimii 20 de ani afaceri ale căror povești merită să fie cunoscute nu doar local, ci și la nivel global. Iar competiția de la Monte Carlo este o platformă unică prin care putem fi așezați pe harta antreprenorială mondială. De aceea îi încurajăm pe oamenii de afaceri români să se înscrie la cea de a doua ediție EY Entrepreneur Of The Year, în urma căreia juriul va decide cine va reprezenta România anul viitor în marea finală EY World Entrepreneur Of The Year.

Câștigătorul din acest an al titlului EY World Entrepreneur Of The Year, Mohed Altrad, este un antreprenor cu o poveste impresionantă, care a sfidat toate obstacolele cu tenacitate, păstrându-și încrederea în el și în oameni, ajutându-i pe aceștia din urmă să crească și să creadă la rândul lor în șansa că își pot schimba destinul. Mohed este cu adevărat un model de urmat de către alți antreprenori și tineri ce își doresc să aleagă calea antreprenoriatului.”

Mohed Altrad, câștigătorul din acest an al titlului World Entrepreneur Of The Year, s-a născut într-un trib din Siria, a emigrat la vârsta de 17 ani în Franța și a obținut un doctorat în IT. Împreună cu un partener de afaceri a cumpărat în 1985 o afacere din domeniul construcțiilor, aflată în mari dificultăți financiare. Această companie a reprezentat baza a ceea ce acum este Altrad Group. Mohed a dezvoltat afacerea organic și prin achiziții, ajungând la vânzări de aproape 1 miliard USD și un număr de 7.000 de angajați în cele 110 subsidiare din întreaga lume. Compania este lider mondial în domeniul malaxoarelor de mortar și lider european în eșafodaj de schelărie.

Despre Mohed Altrad și Altrad Group
Mohed Altrad s-a născut în Deșertul Sirian într-un trib de beduini. Mama acestuia a murit la scurt timp după naștere, fiind crescut de bunica acestuia care i-a interzis să meargă la școală. În ciuda acestui fapt, a urmărit orele ținute de profesori printr-o gaură în perete, până în momentul în care unul dintre aceștia i-a permis să intre în clasă. “Nu visam să realizez ceva anume, singura mea ambiție era să nu îmi accept destinul”, spunea Mohed pentru Forbes.com. Devenit elev eminent, Mohed a obținut o bursă de studii în Franța. A lucrat pentru 15 ani pentru mari companii, până în momentul în care, în 1985, aflându-se în vacanță în sudul Franței, a fost întrebat dacă nu vrea să cumpere o afacere aflată în pragul falimentului. Fără să cunoască industria construcțiilor, Mohed a făcut acest pas împreună cu un partener, punând astfel bazele Altrad Group. Grupul a crescut de-a lungul anilor prin cumpărarea de companii aflate în dificultate, consolidându-și poziția în Europa.

Mohed oferă tinerilor stagii de practică și ucenicie, iar mulțumirea angajaților este foarte importantă pentru acesta. „Îmi place libertatea și îmi doresc ca angajații Altrad Group să fie liberi. Stabilim împreună direcția și apoi este în măsura fiecăruia să ducă la capăt sarcina în propria manieră, dar coordonându-se cu echipa”, declara tot pentru Forbes.com.

De asemenea, Mohed ajută organizația Doctors Without Borders și French League Against Cancer. Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare oferit de statul francez, Mohed este și un autor recunoscut. Romanul acestuia, Badawi (Beduinul), care este în mare parte autobiografic, se studiază în școlile din Franța.

Despre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

.

Cuvinte cheie:  comunicat  presa  EY 

Imagini

Francezul Mohed Altrad, CEO al Altrad Group, câștigă titlul EY World Entrepreneur Of The Year 2015
Francezul Mohed Altrad, CEO al Altrad Group, câștigă titlul EY World Entrepreneur Of The Year 2015

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.