Noi, cei mici – târg de carte pentru copii

Bucureşti - 28 mai 2015 -

În perioada 1-3 iunie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în parteneriat cu AKKA Show sãrbãtoresc „Ziua Internaționalã a Copilului” printr-un eveniment deosebit: târgul de carte pentru copii, Noi, cei mici. Programul evenimentului desfãșurat în foaierul ARCUB din strada Batiște nr. 14 este urmãtorul: luni, 1 iunie, între orele 11:00-19:00 și marți și miercuri, 2 și 3 iunie, între orele 16:00-20:00.

Târgul de carte Noi, cei mici este adresat exclusiv copiilor, reunind edituri și librãrii cunoscute, care au portofoliu titluri pentru cei mici. Printre acestea se numãrã: Humanitas, Rao, Litera, Corint, Aramis, Paralela45, Coresi. În cadrul acestui eveniment, pe lângã oferta de carte special creatã pentru micuți, prichindeii iubitori de literaturã se vor bucura de o serie de activitãți distractive și creative prin care le va fi stimulatã imaginația. De asemenea, aceștia vor putea sã participe la tombole, ateliere de creație, lansãri de carte și audio-book-uri și sã asculte povești captivante în cadrul spectacolelor lecturã.

Prin proiectul târgului de carte Noi, cei mici, ARCUB împreunã cu AKKA Show își propun sã contribuie la educarea timpurie în favoarea lecturii și a dezvoltãrii personale a copiilor, la readucerea cititului în rândul activitãților de interes pentru cei mici, la încurajarea lecturii și a activitãților creative care sã îi stimuleze intelectual pe micuți, precum și la promovarea lecturii ca modalitate de a dezvolta relațiile dintre pãrinți și copii.

Evenimentul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsã între 3 și 14 ani.

Accesul la eveniment este gratuit.


Detalii pe www.arcub.ro.

Urmăriţi-ne pe:  cid:image002.jpg@01CE0DF9.4B950C00   cid:image004.jpg@01CE0DF9.4B950C00 

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului Bucureºti cultivã identitatea culturalã a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfãșurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaþional de Teatru de Stradã – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaþional de jazz din Capitalã, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzicã clasicã, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Sponsori: Siveco, Mega Image, ALKA

Parteneri media: TV CITY, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, mediaTRUST.

Parteneri media online: melc-codobelc.ro, suntparinte.ro, port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro, psnews.ro


Programul activităților creative din cadrul târgului de carte pentru copii Noi, cei mici

Luni, 1 iunie:

11:00 – Fantesia – program artistic

11:30 – Lansare de carte Zâna norilor de Andreea Stan (audio book)

11:00 – 13:00 – Laborator de creație Noi, cei mici

17:00 – 18:00 – Activitãți distractive: face painting și modelaj baloane

18:00 – 19:00 Spectacol lecturã

Marți, 2 iunie:

16:00 – 17:00 – Prințesa și zidarul – spectacol atelier

17:00 – 18:00 – Activitãți distractive: face painting și modelaj baloane

Miercuri, 3 iunie

17:00 – 18:00 – Activitãți distractive: face painting și modelaj baloane

18:00 – 20:00 – Laborator de creație Noi, cei mici

Persoană de contact (presă):
Vania PIERȘINARU
Specialist PR
0727.033.004
vania.piersinaru@arcub.ro

http://www.arcub.ro/

Cuvinte cheie:  ARCUB  AKKA Show  Ziua Copilului 

Imagini

Noi, cei mici – târg de carte pentru copii

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.