Ziua Europei, sărbătorită în București cu spectacole de muzică de fanfară

Bucureşti - 06 mai 2015 -

Sărbătorită în fiecare an pe 9 mai, Ziua Europei este ocazia perfectă pentru a celebra și a le reaminti cetățenilor europeni cele trei principii ce stau la baza Uniunii Europene: unitate, respect și toleranță.

Acest moment important va fi marcat printr-un eveniment special, organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, sâmbătă, între orele 13:30-18:00. Cinci fanfare europene vor susține recitaluri inedite în puncte cheie ale orașului, precum: Parcul Unirii, Parcul Cișmigiu (zona foișor), Parcul Herăstrău (zona foișor) și Piața Universității (esplanada cu statui).

Bucureștenii vor avea ocazia să ia parte la spectacolele pline de energie ale trupelor invitate: Fanfara Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” (România), The Hussards (Ungaria), The Pipe and Drums (Scoția), The Napoleonic Historical Band (Franța), Bersaglieri Military Band (Italia), sărbătorind Ziua Europei împreună cu cei peste 130 de muzicieni și alăturându-se marilor capitale europene care găzduiesc, la rândul lor, astfel de manifestări.

Accesul la evenimentele din cadrul 9 Mai – Ziua Europei este gratuit.

Mai multe detalii pe www.arcub.ro.

Urmăriţi-ne pe:  cid:image002.jpg@01CE0DF9.4B950C00   cid:image004.jpg@01CE0DF9.4B950C00

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Cu sprijinul: Aqua Carpatica

Parteneri media: TV CITY, RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, mediaTRUST.

Parteneri media online: port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro, ileanaandrei.ro, getlokal.ro, psnews.ro

Persoană de contact (presă):
Delia TEȘILEANU — Specialist PR
0755.060.584
delia.tesileanu@arcub.ro

Cuvinte cheie:  ARCUB  Ziua Europei  spectacole 

Imagini

Ziua Europei, sărbătorită în București  cu spectacole de muzică de fanfară
Ziua Europei, sărbătorită în București  cu spectacole de muzică de fanfară

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.