Detaşările internaţionale: cât de uşor este să facilitezi mobilitatea angajaţilor din România

29 aprilie 2015, 11.24 - Afaceri  

Bucureşti - 29 aprilie 2015 -

Detaşările internaţionale reprezintă o practică tot mai utilizată de companiile multinaţionale din România. Dacă până acum câţiva ani, această metodă era utilizată în principal pentru aducerea unor specialişti şi manageri străini în ţară, în prezent, detaşările sunt folosite tot mai des pentru a facilitata mobilitatea angajaţilor români şi detaşarea lor în alte ţări. Această practică aduce însă numeroase provocări pentru companii la nivel fiscal şi juridic, în gestionarea costurilor cu impozitul pe venit şi contribuţiile sociale generate de forţa de muncă mobilă pe plan internaţional.

În mod tradiţional, specialiştii în resurse umane din România se ocupau în principal de aspecte privind recrutarea şi administrarea de personal. În prezent însă, în condiţiile în care ei trebuie să ţină cont şi de implicaţiile fiscale în munca lor, colaborarea cu departamentul de taxe al companiei sau cu un consultat extern devine o necesitate, pentru buna şi completa gestionare a personalului detaşat. Iar acest lucru presupune numeroase detalii, de la pregătirea unui pachet salarial pe perioada detaşării pentru angajaţii proprii, până la aspectele practice de avut în vedere la primirea ca şi companie-gazdă a unei persoane detaşate din străinătate.

“Experiența ultimilor ani a arătat că « detaşarea transnaţională » este un concept viu, ce trebuie să se adapteze continuu atât nevoilor de business, cât şi repetatelor modificări ale prevederilor legale aplicabile la nivel naţional, al UE sau chiar în context internaţional. Este nevoie să aducem « la viaţă » concepte tehnice fiscale aplicabile în cazul detaşărilor, dar şi să atragem atenţia asupra variatelor interpretări şi perspective pe care le pot avea diversele autorităţi române implicate în acest proces”, a menționat Claudia Sofianu, liderul diviziei de Impozit pe Venit şi Contribuții Sociale din cadrul EY România.

Aceste aspecte au fost analizate de Claudia Sofianu, Corina Mîndoiu şi Dorina Marcu – specialiştii EY România din cadrul diviziei de Impozit pe Venit şi Contribuţii Sociale a departamentului de Asistenţă fiscală în cadrul seminarului “Detaşări internaţionale”, organizat de EY pe 28 aprilie la Bucureşti. Treizeci de directori, manageri şi specialişti în resurse umane din companii româneşti şi multinaţionale au participat la dezbateri, pentru a identifica paşii de urmat pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi pentru planificarea eficientă a detaşărilor în context local şi european.

“În contextul economic actual este important ca specialiştii de resurse umane să planifice detaşările transnaţionale, astfel încât să respecte prevederile fiscale naţionale, dar şi să ia în considerare cerinţele internaţionale. Aceştia au nevoie să cunoască foarte bine implicaţiile politicilor de mobilitate existente la nivel de organizaţie, dar şi diversele aspecte practice pentru ca o detaşare să se finalizeze cu un angajat motivat şi un angajator ce şi-a îndeplinit astfel obiectivele de business”, precizează Corina Mîndoiu, Senior Manager EY România.

Pentru mai multe informaţii despre agenda seminarului şi vorbitori, vă rugăm să accesaţi acest link.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 500 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet:
http://www.ey.com/

Cuvinte cheie:  Ernst & Young  companii  multinaţionale  detaşări  angajaţi 

Imagini

Detaşările internaţionale: cât de uşor este să facilitezi mobilitatea angajaţilor din România
Detaşările internaţionale: cât de uşor este să facilitezi mobilitatea angajaţilor din România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.