Bucureşti - 23 aprilie 2015
       -
      Începe luna mai cu un concert live senzațional – cu ocazia Zilei Naționale a  Poloniei, ARCUB împreună cu Institutul Polonez din București te invită sâmbătă,  2 mai, de la ora 20:00, la o nouă ediție Jazzaj. Concertul Poland. Jazz.  Celebrate!, susținut de Atom String Quartet, reprezintă o sărbătoare a jazz-ului  manifestată prin forța și emoția instrumentelor cu coarde. Evenimentul are loc  la Sala ARCUB din str. Batiște nr. 14.
Inspirați de ritmurile latino, de  folclorul irlandez și spaniol, precum și de muzica diferitelor regiuni din  Polonia, Atom String Quartet este unul dintre cele mai  interesante cvartete instrumentale și printre puținele grupuri muzicale din lume  care interpretează jazz prin intermediul instrumentelor cu coarde. Înființat în  2009, cvartetul s-a remarcat prin participarea la cele mai importante  festivaluri de muzică din Europa (Berliner Jazztage, Jazz Baltica, Leipziger  Jazztage, Festivalul Veranos de la Villa Madrid, Jazz Jamboree, Ethno-Jazz  Festival de la Chișinău), prin concertele susținute în cadrul Filarmonicilor din  Berlin, Varșovia, Szczecin și Bialystok, precum și prin colaborările cu artiști  precum Bobby McFerrin, Gil Goldstein, Paolo Fresu, Wolfgang Haffner, Christian  von Kaphengst, Rupert Stamm, Mathias Haus, Vladislav `Adzik` Sendecki, Leszek  Możdżer, Lars Danielsson, Zohar Fresco ș.a., dar și cu orchestre și formații din  Polonia.
Compus din violoniștii Dawid Lubowicz și Mateusz Smoczyński,  alt-violistul Michał Zaborski și violoncelistul Krzysztof Lenczowski, Atom  String Quartet este câștigătorul celul mai prestigios premiu muzical polonez,  ”Fryderyk” – în 2011 cu primul album lansat intitulat ”Fade In” – ”Debutul  Discografic Jazz al Anului”, iar în 2012 cu albumul ”Places” la categoria  ”Albumul Anului – Muzică Jazz”.
Biletele pot fi achiziţionate de la Casa  de Bilete ARCUB (Str. Batişte nr. 14) sau online pe bilete.arcub.ro. 
Preţuri: 45 lei  (Categoria I) și 35 lei (Categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la  Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25  lei.
Detalii pe www.arcub.ro.  
Urmăriţi-ne pe: 
   
 
ARCUB — Centrul Cultural al  Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996.  Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit  la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia  în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul  Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al  singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival,  al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor  Bucureștiului.
Cu sprijinul: Aqua  Carpatica
Parteneri media: TV CITY, RFI România, Radio  România Cultural, Radio București FM, mediaTRUST.
Parteneri media  online: port.ro, iconcert.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro,  bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, 121.ro, ziarulmetropolis.ro,  ileanaandrei.ro, getlokal.ro, psnews.ro
    
    
       
        Persoană de contact (presă):
Vania PIERȘINARU
Specialist PR
0727.033.004
vania.piersinaru@arcub.ro 
         
        http://www.arcub.ro/
      
    
    
       Cuvinte cheie: 
        ARCUB  JAZZAJ  Concert live  Poland