Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, participă la conferinţa „Mediafax Talks about Competition” - ediţia a IX-a

13 martie 2015, 12.54 - Afaceri   Media / Publicitate  

Bucuresti - 13 martie 2015 -



Agenţia de presă Mediafax organizează conferinţa Mediafax Talks about Competition - ediţia a IX-a, care va avea joi, 19 martie 2015, începând cu ora 09.30, în Bucureşti, la hotelul J.W.Marriott, sala GrandBallroom, salon A. 


           La conferinţă vor fi prezenţi următorii lectori: Bogdan CHIRIŢOIU - Preşedinte, Consiliul Concurenţei; Radu MERICA – Preşedinte, AHK România; Radu GHEŢEA – Preşedinte, Asociaţia Română a Băncilor; Mihaela ION – Managing Associate, Popovici, Niţu & Asociaţii; Adrian MANOLACHE – Reprezentant, AMRCR; Silvia VLĂSCEANU – Director General, Asociaţia Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), dar şi un reprezentant AmCham şi un reprezentant al Camerei de Comerţ Româno- Britanice.   


Un mediu concurenţial sănătos este un element esenţial pentru buna funcţionare a unei companii. Un astfel de mediu poate fi format şi menţinut prin reglementarea şi supravegherea de către autorităţi, precum şi prin aplicarea şi respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei de către toţi jucătorii din economie. Politica concurenţei trebuie cunoscută şi înţeleasă de către toţi cei implicaţi în viaţa economică, iar acest lucru nu poate fi realizat fără aplicarea principiilor transparenţei şi nediscriminării. Agenţii economici trebuie să cunoască atât modalităţile prin care pot fi protejaţi de legislaţie în cazul în care devin victime ale unor practici anticoncurenţiale, cât şi care sunt sancţiunile la care se expun dacă încălcă normele.


În cadrul acestei ediţii vor fi supuse dezbaterii teme precum importanţa concurenţei în buna funcţionare a mediului de afaceri, investigaţii ale Consiliului Concurenţei – rapoarte finalizate şi concluziile acestora, concurenţa în sectoarele esenţiale ale economiei româneşti: bancar, retail, energie, telecom, pharma, măsuri necesare pentru menţinerea echilibrului pieţei din punct de vedere concurenţial, procedura de demarare şi desfăşurare a investigaţiilor în eventualitatea posibilelor cazuri de concurenţă neloială, dar şi exemple de concurenţă neloială, modalităţi de preîntâmpinare a acestui tip de comportament, măsuri aplicate celor care o practică şi impactul creşterii amenzilor pentru denigrarea unui competitor. 


Alte teme de discuţie vizează detalii privind proiectul  „Monitorul Preţurilor” demarat de Consiliul Concurenţei şi ANPC, aspecte concurenţiale în licitaţii publice, amenzi şi sancţiuni pentru încălcarea legii concurenţei, utilitatea exerciţiilor de simulare a unei inspecţii inopinate a Consiliului Concurenţei, limitele legale în care se pot desfăşura astfel de inspecţii şi modalitatea de funcţionare a platformei online unde persoanele fizice pot face sesizări privind încălcarea legislaţiei din domeniul concurenţei.     


Conferinţa va fi moderată de Cristian DIMITRIU, Director Editorial Mediafax şi are ca partener Popovici, Nitu & Asociatii.  


Mai multe detalii, agenda evenimentului Mediafax Talks about Competition, ediţia a IX-a şi înscrierile pentru participare pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/competition-2015  


Conferinţa va reuni circa 150 de participanţi, având structura următoare: reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei, reprezentanţi ai ANPC, ai Camerelor de Comerţ şi asociaţiilor, reprezentanţi ai ambasadelor, specialişti şi practicieni din domeniul concurenţei, managementului şi administraţiei publice, reprezentanţi la nivel de top management şi consilieri juridici din cadrul companiilor active în toate industriile - auto, energie,  retail, pharma, telecom, bănci, asigurări, investiţii, leasing, construcţii, logistică, bancheri, consultanţi, dar şi reprezentanţi ai mass-media din presă scrisă, radio şi TV.  


Despre Mediafax


Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din Mediafax Group şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, înregistrări video cu declaraţii şi interviuri în exclusivitate, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.


Despre Mediafax Talks  


Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.


 

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Melania Stoica, PR & Events Manager Mediafax Talks –
melania.stoica@m.ro |
031.82.56.417/ 0754 095 971

Cuvinte cheie:  Mediafax  conferinta  concurenta 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.